Să nu uităm! Ion Ioanid…
https://www.ziarulmetropolis.ro/s%c4%83-nu-uit%c4%83m-ion-ioanid/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Istoria noastră e destul de plină de lucruri întunecate. Printre ele, sistemul concentraţionar – unul dintre cele mai cumplite din lagărul socialist. Fără a căuta explicaţii de ce a fost aşa, numeroasele mărturii publicate după revoluţie dau măsura acestei cumplite experienţe îndurate de zeci de mii de români. Ele nu pot fi clasificate, nici stabili o ordine a valorii, a interesului lor. Fiecare trăire îngrozitoare de acest fel rămâne unică.

Un articol de Georgeta Filitti|1 Octombrie 2017

Și totuși, între atâtea relatări se desprinde una: e seacă, la obiect, cu virtute de articol enciclopedic. E vorba de Închisoarea noastră cea de toate zilele a lui Ion Ioanid (1926-2003). Condamnat în 1952 la 20 de ani muncă silnică pentru apartenența la organizația contrarevoluționară ”Vulturii verzi” și transmiterea de informații secrete unor spioni străini – una din obsesiile regimului comunist – Ion Ioanid reușește o performanță: evadează din lagărul de la Cavnic. Era în timpul festivalului internațional al tineretului de la București, când toată atenția autorităților spre fardarea realității și oferirea unei imagini cât mai normale a societății noastre, de aici, probabil, și supravegherea mai superficială a deținuților. Oricum, ”libertatea” a fost de scurtă durată, în același an e rearestat și pedeapsa i se majorează. A fost eliberat în 1964.

În mod tacit, regimul era bucuros să scape de foștii deținuți; dacă nu erau cumpărați din afara hotarelor, li se dădea un pașaport. A fost și cazul lui Ion Ioanid, plecat în Elveția și stabilit apoi în Germania. Acolo își rememorează timpul detenției și consemnează, cu uimitoare precizie, dialoguri, fapte, întâmplări. Portrete de deținuți, portrete de torționari recompun lumea îngrozitoare a sistemului concentraționar pe care, dintr-o firească oroare de hidos, lumea de azi încearcă tot mai mult s-o uite.

Oricât ne-ar fi de greu, a fost un răstimp în care semeni ai noștri ai noștri s-au chinuit, viața le-a fost distrusă și cine i-a văzut ieșind din închisori atunci, în 1964, greu de recunoscut, adevărate epave omenești, a rămas marcat pe viață de grozăvia acestei manifestări de ură din societatea românească.

Un adevărat ”memento”,  cartea lui Ion Ioanid evidențiază și un alt aspect, absolut extraordinar: ascuțirea memoriei. Așa cum unii au intrat bolnavi de cancer în închisoare (de pildă, jurnalista Mihaela Catargi, la Mislea) și regimul de înfometare, frig, privațiuni de tot felul a frânat evoluția malignității, tot astfel recluziunea, absența oricărui instrument de consemnare a celor văzute, a celor trăite (hârtie, creion ș.a.) i-a pus memoria la lucru. Lectorii cărții (tipărită la București în 1991-1996) au în față panorama plină de expresivitate a unui fenomen de o cruzime greu de imaginat dar care face parte din istoria noastră recentă și pe care trebuie să ni-l asumăm. Este și acesta un fel de a ne cunoaște istoria, de a medita asupra ei și de a lupta, pe măsura forțelor fiecăruia, ca faptele bune să se repete iar cele rele să fie prevenite.



28
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.

15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

14
/03
/17

Aşa îl socoteau englezii pe inginerul Gogu Constantinescu (1881-1965), în ajunul Primului Război Mondial. Pricina era puzderia de aplicaţii, inovaţii şi proiecte cu care genialul inventator venea în lumea tehnică a Marii Britanii.

06
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa scria despre sine, din Mexic, George Bibescu, în 1862, tatălui său. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate vorbi de o adevărată colonie română la Paris, formată din ai noştri, trăitori acolo, burlaci, sau căsătoriţi cu franţuzoaice, diplomaţi, alţii aflaţi în trecere. E o lume activă, cu saloane deschise, patronate de femei, unde se adună elita intelectuală şi mondenă franceză.

03
/03
/17

Pe 4 martie 2017 se împlinesc 40 de ani de la cutremurul care a îndoliat România. Atunci s-a stins din viață genialul nostru actor Toma Caragiu. Soția sa, Elena Caragiu, cu care a fost căsătorit 14 ani, face dezvăluiri, în premieră, pentru cititorii Ziarului Metropolis.

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

14
/02
/17

MEMORIA CULTURALĂ „Sînt actor, deci liber de a fi oricînd adolescent“, mărturisea Grigore Vasiliu Birlic, într-o scrisoare adresată teatrului şi publicului. „Cei trei pereţi între care ne mişcăm sînt din carton vopsit, dar simbolizează adevărul, binele şi frumosul. Iar voi — onorat şi iubit public — consideraţi-vă invitaţi la cel mai nobil banchet: totul s-a făcut pentru voi, prin voi“. Ziarul Metropolis vă prezintă un text emoţionant, publicat de marele actor, acum 60 de ani, în revista Teatrul.

14
/02
/17

A interpretat într-un mod cu totul original personaje aflate la granița dintre tragic și comic. A rămas în memoria cinefililor prin rolurile jucate în cele peste 50 de filme și a fost, de asemenea, un excepțional pedagog, printre studenții săi numărându-se Horațiu Mălăele, Mariana Mihuț, Valeria Seciu (cea care avea să-i devină soție), Dan Condurache și Maria Ploae. 

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

Page 10 of 30« First...89101112...2030...Last »