Să nu uităm! Ion Ioanid…
https://www.ziarulmetropolis.ro/s%c4%83-nu-uit%c4%83m-ion-ioanid/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Istoria noastră e destul de plină de lucruri întunecate. Printre ele, sistemul concentraţionar – unul dintre cele mai cumplite din lagărul socialist. Fără a căuta explicaţii de ce a fost aşa, numeroasele mărturii publicate după revoluţie dau măsura acestei cumplite experienţe îndurate de zeci de mii de români. Ele nu pot fi clasificate, nici stabili o ordine a valorii, a interesului lor. Fiecare trăire îngrozitoare de acest fel rămâne unică.

Un articol de Georgeta Filitti|1 Octombrie 2017

Și totuși, între atâtea relatări se desprinde una: e seacă, la obiect, cu virtute de articol enciclopedic. E vorba de Închisoarea noastră cea de toate zilele a lui Ion Ioanid (1926-2003). Condamnat în 1952 la 20 de ani muncă silnică pentru apartenența la organizația contrarevoluționară ”Vulturii verzi” și transmiterea de informații secrete unor spioni străini – una din obsesiile regimului comunist – Ion Ioanid reușește o performanță: evadează din lagărul de la Cavnic. Era în timpul festivalului internațional al tineretului de la București, când toată atenția autorităților spre fardarea realității și oferirea unei imagini cât mai normale a societății noastre, de aici, probabil, și supravegherea mai superficială a deținuților. Oricum, ”libertatea” a fost de scurtă durată, în același an e rearestat și pedeapsa i se majorează. A fost eliberat în 1964.

În mod tacit, regimul era bucuros să scape de foștii deținuți; dacă nu erau cumpărați din afara hotarelor, li se dădea un pașaport. A fost și cazul lui Ion Ioanid, plecat în Elveția și stabilit apoi în Germania. Acolo își rememorează timpul detenției și consemnează, cu uimitoare precizie, dialoguri, fapte, întâmplări. Portrete de deținuți, portrete de torționari recompun lumea îngrozitoare a sistemului concentraționar pe care, dintr-o firească oroare de hidos, lumea de azi încearcă tot mai mult s-o uite.

Oricât ne-ar fi de greu, a fost un răstimp în care semeni ai noștri ai noștri s-au chinuit, viața le-a fost distrusă și cine i-a văzut ieșind din închisori atunci, în 1964, greu de recunoscut, adevărate epave omenești, a rămas marcat pe viață de grozăvia acestei manifestări de ură din societatea românească.

Un adevărat ”memento”,  cartea lui Ion Ioanid evidențiază și un alt aspect, absolut extraordinar: ascuțirea memoriei. Așa cum unii au intrat bolnavi de cancer în închisoare (de pildă, jurnalista Mihaela Catargi, la Mislea) și regimul de înfometare, frig, privațiuni de tot felul a frânat evoluția malignității, tot astfel recluziunea, absența oricărui instrument de consemnare a celor văzute, a celor trăite (hârtie, creion ș.a.) i-a pus memoria la lucru. Lectorii cărții (tipărită la București în 1991-1996) au în față panorama plină de expresivitate a unui fenomen de o cruzime greu de imaginat dar care face parte din istoria noastră recentă și pe care trebuie să ni-l asumăm. Este și acesta un fel de a ne cunoaște istoria, de a medita asupra ei și de a lupta, pe măsura forțelor fiecăruia, ca faptele bune să se repete iar cele rele să fie prevenite.



13
/07
/17

Taifas nocturn, cu amintiri, tutun, cafea și voie bună, între doi scriitori ce-au nimerit pe același palier, în prima și ultima vacanță, pe care au petrecut-o împreună, la Techirghiol. În 2017 se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Tudor Arghezi despre care se spunea că era arțăgos cu prietenii și „spurcat la gură” cu străinii.

13
/07
/17

Pe 22 iulie, de la 08:00 la 20:00, găsești în București un workshop de fotografie și explorare urbană, în care afli poveștile orașului de la scriitorul Andrei Crăciun și înveți să faci fotografii de la un profesionist ca Adi Bulboacă.

03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

29
/06
/17

Ștefan Luchian s-a născut în urmă cu un secol și jumătate, pe 1 februarie 1868. și a murit în noaptea din 27 spre 28 iunie 1916 în casa lui din Bucureşti, de pe strada Mendeleev, locul unde în ultimii ani a pictat câteva dintre marile lui capodopere, locul unde și-a trăit agonia. Pe şevalet, se afla ultima lui creaţie rămasă neterminată: un chip de femeie.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

Page 8 of 30« First...678910...2030...Last »