S-a deschis prima arhivă a designului românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-deschis-prima-arhiva-a-designului-romanesc/

„100 de obiecte de design românesc” – la MATER şi online.

Un articol de Liliana Matei|27 octombrie 2018

100 de obiecte de design românesc, colecția ce conturează o primă istorie a designului românesc din ultimul secol, s-a deschis la MATER – biblioteca de materiale din București și va putea fi explorată de vizitatori zilnic, între orele 10.00 și 19.00, până pe 4 noiembrie.

Odată cu expoziția s-a lansat și e-muzeul www.100romaniandesignobects.com, arhiva care reunește 100 de obiecte și 100 de povești culese din România ultimilor 100 de ani, un spațiu digital în care găsești resurse nenumărate pentru orice demers creativ ce are de-a face cu identitatea românească.

Afli, descoperi, găsești inspirație și contribui, cu fiecare amintire, sugestie sau idee, la această primă arhivă a designului românesc. Expoziția deschide un capitol necesar în descoperirea istoriei design-ului și creează un context de reflecție și construcție a unui viitor sustenabil pentru design-ul autohton.

Primul automobil aerodinamic brevetat în Germania de un român, pălării purtate de Carol I și de oierii români, primul microcalculator personal, un radio produs în România și exportat în Japonia și SUA – acestea sunt câteva din descoperirile expoziției, etape importante de istorie și coordonate necesare pentru a înțelege cum se dezvoltă designul de astăzi, între funcționalitate, tradiție și creativitate.

Pe perioada expoziției, pasionații de design vor putea participa la workshopuri pe tema istoriei designului românesc:

  • Radio Gloria

    Vineri, 26 octombrie de la ora 19:00 – Dizainăr pune la cale atelierul ”Design la Rece”, pentru a discuta despre designul românesc de produs din perioada 1918-2018, alături de cei care au înființat prima secție de de învățământ superior de design dar și arhitecți, designeri și studenți la facultățile de specialitate. Mai multe informații

  • Miercuri, 31 octombrie, de la ora 19:00 – Conf. Dr. Radu Comșa invită la o prelegere cu tema ”100 de ani de Design în domeniul transportului din România”, ce va avea loc la MATER. În istoria aerodinamicii auto, Aurel Persu este o referință, dar Alexandru Berlescu rămâne un ilustru necunoscut. Și totuși, istoria celui mai original automobil care a participat vreodată la Raliul Monte Carlo merită povestită. La fel și în domeniul aviatic, pionierii Vuia, Vlaicu și Coandă sunt arhicunoscuți, Elie Carafoli mai puțin, iar Iosif Șilimon rămâne idolul inițiaților în ale aviației. Automobile, avioane, troleibuze și multe alte mijloace de transport într-o seară dedicată acestui tip de design.

Din noiembrie, colecția va călători în Europa, cu o primă oprire în Serbia, la Novi Sad. ”100 de obiecte de design românesc” nu este o arhivă închisă – este doar un început. Proiectul își propunere să aducă la zi circuitul designului românesc și cursul firesc al creativității locale.

Adresa: MATER – Biblioteca de Materiale, Splaiul Unirii nr 160, parter

24 octombrie – 4 noiembrie

Program de vizitare: luni – duminică, între 10.00 – 19.00

Intrare liberă

Proiectul 100 de obiecte de design românesc este o inițiativă a asociației Nod Makerspace – grup de creativi multidisciplinari care a creat primul makerspace din România și prima bibliotecă de materiale din Europa de Sud-Est.

Foto: Cristian Vasile

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

22
/07
/15

AMURAL, primul festival dedicat artelor vizuale contemporane din România, va transforma, la începutul lunii septembrie, promenada După Ziduri în cel mai animat loc din Brașov, ocupând fortificațiile medievale, pădurea Warthe și pârâul Graft. Festivalul se va desfășura în perioada 4-6 septembrie.

13
/07
/15

Miercuri, 15 iulie 2015, începând cu orele 20.00, în cadrul workshop-ului de tatuaje deschis publicului la galeria de artă ArtXpert din Bucureşti, doi faimoşi tatuatori români – Dragoş şi Bogdan Macavei - premiaţi 3 ani la Tattoo Convention Bucharest, vor realiza la faţa locului un tatuaj, vor explica şi demonstra tehnica de realizare a unui tatuaj.

08
/07
/15

Pentru aceia dintre voi dornici să se simtă ca în vacanță în mijlocul unui București agitat, Fundația Calea Victoriei a pregătit în luna iulie peste 20 de cursuri și evenimente culturale. Petrece câteva ore deconectat de zumzetul urban și pășește în casa cochetӑ şi rӑcoroasӑ din Popa Soare, nr. 40, unde vara are aromă de artă, creativitate și conversație bunӑ.

03
/07
/15

O expoziție intitulată ''Audrey Hepburn, portrete ale unui simbol” s-a inaugurat joi la National Portrait Gallery din Londra. Expoziţia va prezenta, până la 18 octombrie, 35 de imagini ale celebrei artiste împrumutate de fiii acesteia, Sean Hepburn Ferrer și Luca Dotti.

02
/07
/15

Universitatea Națională de Arte București și Metropolis Center organizează luni 6 iulie 2015, la ora 18:30, vernisajul expoziţei de artă vizuală „Contraste”, la sediul Metropolis Center din str. Grigore Alexandrescu nr. 89-97. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 6 iulie – octombrie 2015, între orele 10:00 - 18:00.

23
/06
/15

Deşi Adolf Hitler este considerat un artist mediocru, operele sale sunt vândute la preţuri substanţiale atunci când sunt scoase la licitaţie. Mai multe acuarele şi desene realizate de fostul dictator nazist, în urmă cu un secol, au fost vândute cu aproape 400.000 de euro la o licitaţie organizată de casa Weidler, weekendul trecut, în oraşul Nürnberg din Germania