„S-a furat mireasa”. La Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-furat-mireasa-la-teatrul-metropolis/

„S-a furat mireasa!”, după textul şi în regia lui Radu Popescu, e o comedie despre o tânără corporatistă ruptă între logodna călduţă cu Mihai, şeful ei, şi iubirea cu aer de libertate a lui Andrei, fost iubit şi alpinist.

Un articol de Cristina Enescu|26 Martie 2017

O pildă arabă, cred, spune că lumea, viața, sunt asemenea unui covor, iar noi toți suntem țesătorii care lucrează la ea, un fir înnodat după altul. Implicați fiind în crearea țesăturii, noi o vedem doar din spate. Dumnezeu este singurul care vede modelul integral al covorului din față. Poate că teatrul a fost inventat pentru ca o perspectivă similară să avem și noi, din sacrosanctul, inviolabilul spațiu al sălii de teatru. De aici putem vedea (prin arta creatorilor de teatru, dar și prin acel je ne sais quoi al momentelor magice când coboară îngerul pe scenă) niște fragmente mai largi din țesătura sufletului omenesc. Da, le știm pe toate: cum e să fii corporatist, căpos, cum e când ești orb față de sentimentele celorlalți, cum e să te enervezi la culme și să fii, în același timp, de un comic (ridicol?…) teribil, cum e când primești pachete, când ai aventuri ilicite, cum e când te prefaci de ochii lumii, sau când toate par că se dărâmă ca un castel de cărți de joc. Și totuși…. noi, atoateștiutorii, ne dăm seama la teatru de multe lucruri pe care nu mai suntem obișnuiți să le mai vedem, ascultăm, simțim.

Dacă vrei ca Dumnezeu să râdă, spune-i ce planuri ți-ai stabilit. Dacă vrei să râzi cu Dumnezeu, du-te la teatru.

Mara (Ana Covalciuc) crede tot felul de lucruri despre relațiile ei cu cei din jur, dar nu prea știe de fapt ce știe. Mihai (Gabi Costin) înțelege, știe că logodnica lui e în extaz având alături personalitatea lui magnifică.

Andrei (Cosmin Teodor Pană) n-are niciun dubiu că Mara nu vrea ceea ce pare că vrea, și că trebuie să o salveze de ea însăși. Iar toate muierile șugubețe sub care se ascunde Carmen Tănase au idei atât de fixe și concentrice (și copios de comice) încât te simți de-a dreptul recunoscător că între tine și ele e o margine de scenă de teatru. Toți suntem posesorii adevărului și avem misiunea să îi mântuim din negura neștiinței lor și pe ceilalți.

Dacă spun că „S-a furat mireasa!”, după textul și în regia lui Radu Popescu, e o comedie despre o tânără corporatistă ruptă între logodna călduță cu Mihai, șeful ei, și iubirea cu aer de libertate a lui Andrei, fost iubit și alpinist – e adevărat în sensul că acesta este firul narativ sumar al piesei. Dacă vă recomand piesa pentru că e teribil de amuzantă, grație fiecruia dintre cei 4 actori, sau că o să vă spălați pe creier de unele situații foarte familiare (o nuntă ratată, situații îngrozitoare care devin ulterior povești de un comic teribil, ochelarii de cal pe care îi poartă corporatiștii, femeile îndrăgostite, bărbații îndrăgostiți, funcționarii publici, oamenii disperați, oamenii carieriști, funcționarii publici etc etc) – e corect, dar la fel de incomplet cu a spune că teatrul e o scenă pe care niște oameni se prefac. E un spectacol în care e vorba despre noi toți, cei care ne-am lăsat o vreme viețile, micro-dramele și frământările existențiale pentru a veni la teatru, pentru a ne ascunde în întunericul recomfortant al sălii de teatru și, de acolo, a ne descoperi așa cum zi de zi nu avem niciodată ocazia să o facem: observatori, ascultători, cugetători. Faptul că textul și regia spectacolului sunt semnate de aceeași persoană mi-a creat o mică dilema, pentru că montarea mi s-a părut cu cel puțin o treaptă peste text, ceea ce nu e deloc o senzație rea. Text pe care, într-adevăr, nu l-am citit, și care a fost câștigătorul Marelui Premiu al Concursului Național de Dramaturgie al revistei Yorick în 2013.

Spectacolele de teatru bune se trăiesc, cele slabe doar se vizionează.

Ana Covalciuc nu e actriță, aici, ci o femeie desprinsă din țesătura vieții reale, frumoasă ca un bibelou apoi dezlănțuită în furie și frustrare, căpoasă și amazoană iar apoi ușor de manipulat emoțional, fragilă, feminină. Se exprimă prin toate modulațiile vocii, prin orice gest, mișcare a faldurilor fustei, colecția de tipuri de respirație, fulgerele din priviri, toate posturile corporale, degetele care duc părul după ureche și un întreg dicționar al buzelor și ochilor. Mara nu prea știe ce vrea, nici cum să afle, Mara se panichează, se grăbește să tragă concluzii, se jenează să se confrunte cu realitatea, e tributară unei meteorologii emoționale pentru care nu prea are nicio previziune.

Andrei (Cosmin Teodor Pană) e și se vrea liber să savureze viața, să nu se supună unor rigori soiale aiurea. Într-un fel e cel mai autentic cu sine însuși dintre cei trei, dar se împiedică totuși de realitatea că libertatea celuilalt nu se modelează întotdeauna după cea a sa. El e oglinda față în față cu care Mara poate vedea câte ceva din acel dincolo de după micile minciunele cu care ne împrejmuim ”spațiul sigur” al vieții noastre: ce iubim și dorim cu adevărat, ce ne face să zâmbim adânc, să ne simțim liberi. Mihai (Gabi Costin) logodnicul Marei, e un tont foarte deștept. Savuros și comic, durduliu exact cât șade bine personajului, hiper-activ ca un hamster pe roata lui de exercițiu – în gol. E pătruns de adevărul propriei persoane, de umorul și strategiile lui inspirate din universul corporatist, nu vrea să rănească, doar să explice universului cum stă treaba de fapt. Nu-și prea pune întrebări, sau dacă și le pune, are răspunsurile în buzunar deja. Mara îi spune că a făcut burtică? Nicio problemă, știe el despre un studiu care a dovedit că bărbații cu burtică sunt mai buni la pat. Iubita îi reproșează că nu îi vorbește despre sentimentele lui? Nicio problemă, îi vorbește despre conexiunea lor în termenii uniunii cvasi-mistice dintre jujă și baia de ulei (Dumnezeu cu mila….).

Carmen Tănase e genul de actor la care straturile groase de experiență creează fluiditate, credibilitate, consistență cu sine și o senzație de așezare comfortabilă în pielea oricărui personaj. Nu, nu e o consecință directă a experienței. Am văzut actrițe (încă) celebre pe care trecerea timpului le-a făcut fade, iar simpla lor prezență tăcută pe scenă emană o falsitate și teribillă inconsistență. Carmen Tănase e o actriță-farmazoană, iar în acest spectacol e acel om ”karmic” pe care îl întâlnești, sub diferite chipuri, la răspântii de viață. Și mai e și un caleidoscop de umor. Foarte cool și mereu pe coama valului la fiecare din personajele pe care le interpretează aici: organizatoare de nunți, controloare de tren, boschetară, gardian public. Ca boschetară, e un poem de sensibilitate lăcrimoasă, sictir și inteligență. Ca ceferistă, are o logică im-ba-ta-bi-lă, de bulldog, dar și o inimă mare-mare. Ca organizatoare de nunți, probabil vindecă mulți spectatori de traumele și angoasele de la diferite nunți.”Domne, mi-ați distrus nunta!” răcnește către cei doi care se iau la trântă. În întunericul de spovedanie al sălii de teatru, să vedem: care dintre noi nu are de atâtea ori senzația că tot ce se întâmplă împrejur e, de fapt, despre noi?

Într-un fel, decorul realizat de scenograful Marian Văsii e exact invers față de personaje – se adaptează, se transformă, e multi-fațetat. Personal, am o bucurie deosebită la acele momente ale unei piese când conexiunea șeherezadică dintre scenă și sală se creează doar din materie umană, fără a se sprijini pe decor ca pe o cârjă. Sunt mai multe astfel de momente, conturate și de luminile care structurează diferite spații și stări emoționale.

Un context amuzant a fost creat la reprezentația la care am asistat de o sincronicitate faină: fluturii de pe paravanul-perete al piesei, replica unuia dintre personaje despre fluturii care sunt liberi și prezența lui Alex Călin în sală (personajul principal masculin din piesa „Fluturii sunt liberi”, de la Teatrul Excelsior, despre care am scris aici),. Într-adevăr, parcă un același suflu adie peste spectacolele bine orchestrate.Ca și spectacolul de la Excelsior, și ”S-a furat mireasa” este o piesă de care se vor bucura atât cei care vin ocazional la teatru și nu își doresc mari drame care să le accentueze angoasele cotidiene, cât și publicul expus mai mult la teatru, care așteaptă și gustă personajele și momentele rafinat lucrate, sensurile atingătoare-de-suflet-și-de-minte din spatele unor momente comice.

„S-a furat mireasa!” m-a făcut să mă amuz la ideea că cu siguranță Dumnezeu se amuză teribil și constant de căpoșeniile și casetuțele noastre mentale, și de cât de miopi suntem la lucruri aflate în fața nasului. La teatru venim ca să fim într-un spațiu sigur, să redevenim observatori și să ascultăm cum poate nu o facem niciunde și nicicând. Zi de zi, perspectivele noastre sunt haine pe care le îmbrăcăm și care ni se lipesc de pielea minții. În sala de teatru putem avea mintea în pielea goală, iar asta e teribil de bine. Într-un fel e un spectacol complet: nu constipă mintea, amuză copios, emoționează și seduce printr-o conexiune bună între public și personaje, cu actori credibili și personaje pe care ți le poți apropria. Ca spectator ai acel comfort al detașării (not my circus, not my monkeys) datorită căruia înțelegi firesc lucruri cărora, în afara teatrului, le opui o aprigă rezistență.

Titlul piesei mi se pare că servește mai degrabă unui scop de marketing pentru spectacol (sună a comedioară ușoară, la care nu trebuie să gândești prea mult, ba chiar poți să moțăi dacă nu sforăi, că te relaxează. Dar nu e doar atât.) În alt sens, mireasa cred că a fost furată pe stilul ”mi-am furat singur căciula”. Un spectacol pentru multe gusturi, care îmbină poveștile spuse cu stil(uri), mult umor ușor digerabil dar nu facil, cu actori care aduc realitatea pe scenă și o îmbracă în verosimil. Un spectacol cool, lejer și provocator de sentimente, idei și introspecții, în ton cu stilul pe care îl asociez Teatrului Metropolis – un teatru pe care mult timp, din dezinformare, l-am crezut a fi privat pentru că pare foarte viu în aspect și repertoriu. Vezi? O altă casetuță mentală.

Evident că fiecare spectacol la care mergi e, vorba lui Forrest Gump, ca o cutie cu bomboane de ciocolată, nu știi niciodată ce primești până nu o deschizi și deguști. Dar gustul de teatru, gustul ăsta fantastic, se hrănește tot mai mult cu fiecare piesă faină pe care o trăiești. Pentru că spectacolele de teatru bune se trăiesc, cele slabe doar se vizionează.

„S-a furat mireasa!” de și în regia lui Radu Popescu

Distribuție: Ana Covalciuc, Gabi Costin, Cosmin Teodor Pană, Carmen Tănase/Mihaela Alexandru

Scenografia: Marian Văsii

Multimedia: Maria Dicieanu

Muzica: Alexandru Suciu

Spectacolul se joacă astăzi, 26 martie, de la orele 20.00, la Teatrul Metropolis din București.



09
/02
/19

Actorul britanic Albert Finney, nominalizat de cinci ori la premiul Oscar şi cunoscut pentru apariţiile sale în filmele "Tom Jones", "The Dresser", "Murder on the Orient Express" şi "Erin Brockovich", a murit la vârsta de 82 de ani. Finney a combinat filmul, apariţiile TV şi scena, de-a lungul unei cariere remarcabile de şase decenii.

08
/02
/19

INTERVIU „Monștri.”, debutul regizorului Marius Olteanu, este singurul film românesc din selecția din acest an a Festivalului de la Berlin, unde a fost inclus în secțiunea Forum. Un film cu o „poveste de dragoste atipică”, așa cum o numește Marius Olteanu, care vorbește pe larg despre realizarea acestui lungmetraj ambițios.

07
/02
/19

"Colunga lui Trei ani", așa i-am spus de vreo două, trei ori până am prins ideea. De fapt așa credeam că i se spune Columnei lui Traian, despre care tata îmi povestea ieri, după-amiază, în timp ce ne plimbam prin centrul Romei. Am ieșit un pic cam îmbufnată in fotografie, asta și pentru că nu mi place să apar în poze cu statui.

07
/02
/19

Mâine (joi), începe, la Berlinale Palast, Festivalului de Film de la Berlin.Eevenimentul va fi deschis de actriţa Juliette Binoche, preşedinta juriului internaţional de anul acesta, Monika Grütters, ministrul german al Culturii, Michael Müller, primarul Berlinului si Dieter Kosslick, directorului Berlinalei. Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin va avea loc în perioada 7 - 17 februarie.

06
/02
/19

Am văzut târziu filmul despre Stephen Hawking (2014), 'The theory of everything'. Era, cred, prin septembrie anul trecut. Ieri, după ce am ajuns la 'Casa Peter Pan', unde Toma își va petrece (alaturi de noi) următoarele 18-24 de luni, mi-am amintit de rolul impresionant reusit de Eddie Redmayne in acest film.

06
/02
/19

Joi 7 februarie, la Muzeul Național al Literaturii Române – Creţulescu va avea loc o întâlnire cu artistul vizual Mircia Dumitrescu, în cadrul programului Cafeneaua critică, patronat de Ion Bogdan Lefter.

05
/02
/19

Ro Image 2000 împreună cu Idea Film Distribution anunță premiera în cinematografe a filmului semnat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru. Inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul medical din România acum trei ani, SĂ NU UCIZI reprezintă debutul în lungmetraj al celor doi regizori și va putea fi văzut în cinematografe din 1 martie.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.

Page 30 of 803« First...1020...2829303132...405060...Last »