S-a încheiat Atelierul Cehov – Purcărete de la Sinaia
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-incheiat-atelierul-cehov-purcarete-de-la-sinaia/

Atelierul Cehov de la Sinaia, condus de regizorul Silviu Purcărete, a avut loc în perioada 5 – 13 iulie 2018. A fost primul eveniment artistic major organizat în cadrul celei de-a 28-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, la care au fost invitaţi să participe 18 actori din întreaga ţară.

Un articol de Petre Ivan|19 iulie 2018

Atelierul Cehov – Purcărete s-a desfășurat în spațiile Centrului Cultural Carmen Silva și ale Cazinoului din Sinaia. Evenimentul a fost organizat de Festivalul Național de Teatru prin UNITER, fiind un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

„Atelierul Cehov susținut de regizorul Silviu Purcărete, care tocmai s-a încheiat, a însemnat pentru toată lumea o întâlnire foarte specială. S-a lucrat într-un ritm intens, multe ore pe zi, iar munca se continua individual și după ce programul de repetiții înceta, cu o preocupare, concentrare și atenție pentru detalii pe care fiecare dintre cei prezenți – fără să le-o impună cineva – și le acordau cu generozitate.

Timp de 9 zile, 9 actrițe și 9 actori din București, dar și din importante teatre din țară (Cluj, Iași, Arad, Piatra-Neamț și Ploiești) s-au transformat în disciplinați învățăcei, luându-și rolurile cât se poate de în serios. Ca o noutate, anul acesta atelierul s-a desfășurat în afara Bucureștiului, la Sinaia, gazde fiind Centrul Cultural Carmen Sylva și Cazinoul din Sinaia. Pentru studiu a fost ales textul cunoscutului dramaturg rus, Cehov, „Trei surori”. Nu a fost vorba despre expunerea experienței scenice sau a unei metode Silviu Purcărete, așa cum, poate, se așteptau unii dintre participanți. Aici am învățat unii de la alții prin împărtășirea gândurilor, prin schimb sincer de idei, prin distrugerea convențiilor și a evadării din logic; iar rezultatele se traduc prin veritabile miniaturi Cehov.” – concluziona la finalul evenimentului Cristina Nicu-Tudor – coordonator al proiectului FNT Atelier Cehov-Purcărete, Sinaia 2018.

O prezență discretă a fost, pe parcursul întregului eveniment, camera de filmat a cineastului Alexandru Condurache, care a încercat să surprindă instantanee ale acestui laborator de creație, respectând, însă, intimitatea unui astfel de demers artistic. Mărturiile actorilor, momentele-cheie surprinse în timpul activităților desfășurate, precum și ineditul interviu realizat cu regizorul Silviu Purcărete vor fi adunate într-un film-document care va fi prezentat publicului în toamnă, în cadrul Festivalului Național de Teatru.

„Am sentimentul că am descoperit ceva și trebuie să mă gândesc mai departe, să văd ce este acest lucru, să-i dau nume, deocamdată e doar așa: un parfum și o intuiție” – declara după încheierea Atelierului regizorul Silviu Purcărete.

„Îmi sunt foarte dragi toți actorii pe care i-am cunoscut aici și știu că a fost făcută o selecție foarte bine chibzuită de doamna Marina Constantinescu și asta e foarte important: ea cunoscându-i bine, a venit cu propunerea unui grup care, într-adevăr, este excelent. Împreună și fiecare dintre ei în parte mi s-au părut persoane încântătoare cu care mi-ar plăcea să lucrez mai departe. Ceea ce le-am spus de la început a fost că raportul meu cu acest mare scriitor și mare dramaturg rus este destul de paradoxal: am senzația că îl înțeleg foarte puțin și că, nu știu de ce, îmi place. Ceea ce încerc eu să fac este să descopăr de ce anume îmi place. Încă nu știu de ce, dar probabil, rămân niște zone, niște noduri în scrierea lui, niște odăițe, niște cămăruțe extrem de tainice pe care e greu să le dibuiești, dar care ascund lucruri foarte prețioase, foarte adânci, dar încă nu știu care sunt acelea.” – mărturisea maestrul Silviu Purcărete.

Foto: Atelierul Cehov Purcărete – fnt.ro, Alexandru Condurache

 

07
/01
/15

Teatrele de pe Broadway, New York, au înregistrat cel mai mare număr de spectatori şi cele mai mari încasări din istorie în 2014, când 13,1 milioane de persoane au asistat la spectacolele de pe scena dramatică americană, generând vânzări de bilete de 1,36 miliarde de dolari.

07
/01
/15

Joi, 8 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi va avea loc premiera spectacolului O SCRISOARE PIERDUTĂ de I.L. Caragiale. Din distribuţie: Petru Ciubotaru, Dionisie Vitcu, Irina Răduţu, Codreanu, Cosmin Maxim, Teodor Corban, Constantin Puşcaşu, Doru Aftanasiu, Călin Chirilă, Ionuţ Cornilă, Constantin Avădanei, Gelu Zaharia, Radu Homiceanu, Horia Veriveş şi Andreea Spătar.

07
/01
/15

Spectacolul „Happy End“, cu Raluca Aprodu și Tudor Aaron Istodor în rolurile principale se joacă la Godot Cafe-teatru. Regia spectacolului este semnată de Alexandru Bogdan, iar scenografia este creată de Silvana Bratu.

07
/01
/15

Luni, 5 ianuarie, la aniversarea a 54 de ani de la înființarea Teatrului de Comedie, a avut loc o dezbatere moderată de Cristina Modreanu și de Cătălin Șrefănescu, la care au luat cuvântul regizorii David Esrig și Lucian Giurchescu, actorii Marin Moraru și Sanda Toma, Radu Beligan, întemeietorul Teatrului de Comedie și actualul director al teatrului, George Mihăiță.

06
/01
/15

Există literatură care nu se cuvine povestită folosind convenționalul propozițiilor și frazelor. Există literatură pentru care cuvintele – cuvintele simple, unul lângă altul până la sfârșit – sunt îndeajuns. ”Crăiasa Zăpezii” (Polirom, 2014) de Michael Cunningham din înaltul acestei literaturi coboară.

06
/01
/15

Filmele propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin de România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia și Canada vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 9 și 15 ianuarie 2015, în săptămâna dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 87-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film.

06
/01
/15

Poveștile pline de umor și tâlc din Humuleștiul de altădată revin pe scenă la început de Gerar în spectacolul „Amintiri din Copilărie”, una dintre cele mai recente producții ale Teatrului Ion Creangă – spectacol ce a deschis stagiunea 2014-2015, fiind recompensat de juriul internațional al Festivalului „100, 1.000, 1.000.000 de povești” cu Premiul „Cornel Todea” pentru cel mai bun spectacol, și care a marcat, totodată, debutul regizorului Peter Kerek în teatrul pentru copii.

06
/01
/15

Anul 2015 se anunţă a fi unul plin de evenimente pe scena muzicală din România, artişti internaţionali, îndrăgiţi de publicul român, urmând să concerteze în premieră la Bucureşti. André Rieu, Robbie Williams, Marc Anthony şi OneRepublic sunt doar câteva dintre numele mari anunţate până în prezent.