S-a incheiat expozitia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-incheiat-expozitia-antichitatea-clasica-intre-documentar-si-fantezie-gravuri-din-secolele-xvi-xix/

În perioada 20 iunie 2012- 24 februarie 2013, la Muzeul Naṭional de Artã al României a avut loc expoziṭia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX.   Cabinetul de desene şi gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României a prezentat expoziţia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI […]

Un articol de Andrada Văsii|25 februarie 2013

În perioada 20 iunie 2012- 24 februarie 2013, la Muzeul Naṭional de Artã al României a avut loc expoziṭia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX.

 

Cabinetul de desene şi gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României a prezentat expoziţia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX, deschisă în cadrul Galeriei de Artă Europeană, în sălile dedicate expunerii de arte grafice.

Expoziţia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX a cuprins 46 de gravuri realizate în secolele XVI – XIX de artişti italieni, francezi, englezi sau din Ţările de Jos, ale căror compoziţii prezintă subiecte sau motive inspirate din antichitatea clasică – în principal din monumentele şi sculpturile Romei antice, scoase la lumină de marile descoperiri arheologice încă din epoca Renaşterii.

Gravurile de la Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX  au avut ca subiect vestigiile antichităţii clasice, monumente, sculpturi sau motive decorative, s-au bucurat în secolul XVI de o mare popularitate. Răspândindu-se rapid în întreaga Europă, ele au devenit un important izvor de documentare şi inspiraţie pentru istorici, arheologi, arhitecţi şi artişti plastici. Cariera acestui gen de stampe s-a prelungit până în secolul XIX, încheindu-se doar odată cu apariţia fotografiei.

Unii gravori au încercat să reprezinte cât mai fidel ruinele antice, propunându-şi chiar o reconstituire a monumentelor clasice în integritatea lor originară, pe când alţii au interpretat vestigiile antichităţii cu mai multă sau mai puţină libertate, creând compoziţii în spirit antic sau fantezii cu motive imaginare pe marginea miturilor şi a elementelor decorative antice.

Lucrările prezentate în expoziţia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX au fost realizate în tehnica gravurii cu dăltiţa sau în acvaforte, de maeştri care au ştiut să exploateze creativ mijloacele de expresie ale artei gravurii, rezultând opere de o mare originalitate.

Dintre lucrările care s-au remarcat în expoziţia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX : planşa lui Pietro Bartoli (c.1635 –1700) reprezentând înfrângerea lui Decebal, din seria care reproduce scenele de pe Columna lui Traian; peisajele cu ruinele romane ale lui Stefano della Bella (1612–1664); planşe realizate de François Perrier (1590-1650), din faimoasele sale serii de gravuri după statuile şi reliefurile antice, alături o stampă datorată unui copist, provenind din una dintre ediţiile olandeze ale operei lui Perrier; gravurile de secol XVIII şi XIX după „Liber Veritatis”, culegerea de desene rămase de la Claude Lorrain; sau planşele de mari dimensiuni din suita Vedute di Roma create de Giovanni Battista Piranesi (1720 – 1778), alături de ruinele de pe Acropole în viziunea unui gravor italian din secolul al XIX-lea.

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.