S-a întâmplat pe 10 octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-intamplat-pe-10-octombrie/

În 1967, s-a născut cântăreaţa Laura Stoica. În perioada 1987-1991 a participat la toate concursurile muzicale organizate în România pentru tinerele talente, reuşind foarte repede să intre în preferinţele publicului. A decedat în urma unui accident de circulaţie alături de viitorul ei soţ, bateristul Cristi Mărgescu, în data de 9 martie 2006, pe când se […]

Un articol de |10 octombrie 2012

În 1967, s-a născut cântăreaţa Laura Stoica. În perioada 1987-1991 a participat la toate concursurile muzicale organizate în România pentru tinerele talente, reuşind foarte repede să intre în preferinţele publicului. A decedat în urma unui accident de circulaţie alături de viitorul ei soţ, bateristul Cristi Mărgescu, în data de 9 martie 2006, pe când se întorcea de la un concert susţinut la Urziceni. Discografie: „Un actor grăbit”, „Focul”, „Nici o stea”, „S-a schimbat”, „Dă, Doamne, cântec”, „Vino”.

 


1813 – S-a născut Giuseppe Verdi, compozitor italian, autor al unor opere ca „Rigoletto”, „Aida”, „Otello” (d. 27 ianuarie 1901)


1903 – Compania Bayer a pus în vânzare aspirina. Noul medicament a fost obţinut de un chimist bavarez, Felix Hoffman, pentru a ameliora reumatismul tatălui său. Aspirina a fost derivată la început din acidul salicilic, un extract din coajă de salcie, dar în 1899 Bayer a realizat un procedeu de a-l obţine prin sinteză.


1914 – A încetat din viaţă regele Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, încoronat rege al României la data de 10 mai 1881 (n. 20 aprilie 1839)


1926 – Partidul Naţional Român a fuzionat cu Partidul Ţărănesc, devenind astfel Partidul Naţional Ţărănesc


1985  – A încetat din viaţă Orson Welles, actor şi regizor, care a adus importante contribuţii la dezvoltarea cinematografiei, fiind cunoscut mai ales pentru filmul „Cetaţeanul Cane” (n. 6 mai 1915)


1994  – A încetat din viaţă fostul dictator argentinian Roberto Viola, venit la putere în fruntea juntei care a răsturnat-o de la conducerea ţării pe Isabel Peron în 1976, unul dintre iniţiatorii aşa-numitului „război murdar” împotriva opoziţiei de stânga. (n. 13 octombrie 1924)


1999 – A încetat din viaţă scriitorul australian Morris West, autorul romanelor „Avocatul diavolului”, „Copiii soarelui”, „Mâna maestrului”, „Bufonii Domnului”, „Lazăr” şi „Amanţii”. (n. 26 aprilie 1916)


2004 – A încetat din viaţă actorul Christopher Reeve, interpret principal în filmul „Superman” (n. 25 septembrie 1952)


 2009 – Stephen Gately, unul dintre membrii trupei Boyzone, în vârstă de 33 de ani, a murit în timpul unei vacanţe în Mallorca (Spania), cauzele morţii nefiind cunoscute.

 

Sursa: Mediafax

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.