S-a inventat algoritmul care analizează calitatea unei cărți
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-inventat-algoritmul-care-analizeaza-calitatea-unei-carti/

Editura franceză Short Edition dezvoltă în această perioadă un algoritm care, sub forma unei ecuaţii, va fi capabil să evalueze în doar câteva secunde calităţile literare ale volumelor ce îi sunt propuse spre a fi publicate, informează lefigaro.fr., preluat de Mediafax.

Un articol de Liliana Matei|26 iulie 2014

Potrivit lui Quentin Pleplé, cofondator al editurii franceze, aceasta colaborează în prezent cu organisme specializate, precum Liris (Laboratoire d’Informatique en Images et Systèmes d’Information), pentru a elabora o formulă matematică complexă, ce combină tehnicile Data Mining („Extragerea de cunoştinţe din date”) şi Big Data (care se traduce prin sintagma „Date mari”).

Procedeul din spatele acestor calcule complicate este uşor de explicat. Inteligenţa artificială a maşinii de calcul se va dezvolta într-o primă etapă pornind de la un panel de 25.000 de opere publicate de Short Edition, cărţi deja evaluate în prealabil de minimum cinci cititori. Pe baza rezultatelor oferite de primele teste, editura „va începe să înveţe maşina: inteligenţa artificială va trata datele şi va stabili raporturi între calitate şi exigenţe”.

Computerul va trebui, apoi, să fie capabil să evalueze o carte de unul singur, pe baza unor criterii multiple. Algoritmul va putea să analizeze, în vrac, greşelile de ortografie şi de punctuaţie, recurenţa motivelor semantice (repetiţii), câmpul lexical (vocabularul utilizat, registrul limbii) şi lungimea frazelor şi a paragrafelor. El va putea să analizeze şi chestiuni complexe, mai dificile, precum stilul autorului, catalogat în funcţie de numărul de adverbe, adjective, pronume, verbe, substantive utilizate, dar şi lizibilitatea textului, comparat cu un „eşantion” extras dintr-o operă din tinereţea artistică a autorului şi cu pasaje din tratate de economie.

Descoperirea ar putea să nu se oprească aici. Fondatorul editurii Short Edition intenţionează să vândă această mică „minune tehnologică” şi altor actori din mediul editorial, companiilor mass-media şi bibliotecilor.

O astfel de noutate ridică imediat numeroase întrebări de ordin moral. Va duce oare înlocuirea omului de către maşină în mod inevitabil la o uniformizare a peisajului literar? Ce se va întâmpla cu specificul unui autor ? – Louis-Ferdinand Céline, de exemplu, ale cărui calităţi nu sunt în niciun caz reductibile la suma tuturor acestor criterii stilistice. Editura franceză încearcă să îndepărteze aceste dubii legitime.

„Nu este vorba să înlocuim comitetul nostru editorial cu o maşină, ci mai degrabă ca aceasta din urmă să servească pe post de filtru-asistent, într-o acţiune de detectare, mai puţin a calităţii literare, cât mai degrabă a absenţei calităţii”, spune reprezentanţii editurii. Viitorul algoritm va servi pur şi simplu pentru stabilirea unei preselecţii, pentru a economisi timpul preţios al editorilor, care vor putea să îşi facă munca, de neînlocuit, într-o manieră mai eficientă.

Foto: wikipedia

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.