S-au anunțat semifinaliștii concursului WRITE A SCREENPLAY FOR…
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-au-anuntat-semifinalistii-concursului-write-a-screenplay-for/

Finaliştii ediţiei concursului de scenarii WRITE A SCREENPLAY FOR… (WSF) din cea de-a 7-a ediţie a American Independent Film Festival vor fi anunţaţi în cadrul proiecţiei caritabile a filmului R.M.N. din 27 aprilie.

Un articol de Petre Ivan|25 aprilie 2023

După ce au scris pentru Sebastian Stan, Anamaria Marinca, Vlad Ivanov, Ioana Bugarin ori Generația Z, anul acesta concurenții au aplicat cu scenarii de comedie sau thriller pentru lungmetraj sau miniserie TV. Din cele peste 300 de proiecte trimise din 15 țări, mentorii ediției de anul acesta – Gabriela Iacob (Head of Scripted Development PRO TV) și Cristian Mungiu (regizor și scenarist) – au ales proiectele semifinaliste:

Pentru MINISERIE TV:
Eugene Buică, Vera Ion – ROMÂNUL
Miruna Popescu – SOLD INTO RUIN
Rolando Matsangos – UITARE
Irina Huțu – DINCOLO DE LINIA ALBASTRĂ
Adrian Ciubotaru, Adrian Spier, Adrian Stoica a.k.a. Celula de content – ȘAPTELEI
Carina Toma – IMPOSTORII SRL
Alex Țibu, Șerban Racovițeanu – TRAFIC
Paul Răzavn Macovei, Șerban Racovițeanu – BAD BOYZ
Raul Gheba – FAKEM NEWS

Pentru LUNGMETRAJ:
Iulia Rugină – DRIFT
Raul Gheba – HARAP ALB ȘI PRIETENII SĂI
Marco Trotta, Paolo Guardaschione – A SON, A MOTHER
Monique Fisher, Nicholas Denton – ONE WHO HIDES FROM DRAMA
Diana Duca a.k.a Nola Bel – YUSUF’S WOMEN
Liviu Săndulescu, Iulia Lumânare – EXPLOATATA
Răzvan Oprescu, Ioana Țurcan – DUCTIL
Gabriel Brănescu – LIKE FATHER AND SON
Thelyia Petraki – WAKE
Alexandra Badea – FUGA
Zsigmond Kungl – ANDOR, LIZA, AND THE BOY WHO DIDN’T WANT TO HAVE SEX
Artur Erhan, Cris Akeroyd – CIULEANDRA
Youcef Merabet – THE BIRDS THAT LEFT
Pedro Paolo Araujo – DOTS AND DASHES
Andra Hera – PIETA

Finaliștii concursului ce vor fi anunțați pe 27 aprilie vor beneficia de o perioadă de șase luni de lucru ghidat, cu scenariști și consultanți care îi vor sprijini până la dezvoltarea unui scenariu complet. Etapa de dezvoltare a proiectelor va include sesiuni de training cu Gabriela Iacob, individuale și de grup, pentru scrierea miniseriilor de TV și cu Marietta von Hausswolff von Baumgarten pentru filme de lung metraj.

Din scenariile complete, PRO TV și Asociația Cinemascop vor alege proiectele care vor fi considerate pentru intrarea în circuitul de producție.

Joi, 27 aprilie, de la ora 20:30, la Cinema Elvire Popesco, AIFF închide prima etapă a fundraisingului pentru cauza socială pe care o susține la această ediție cu o proiecție caritabilă a filmului R.M.N. de Cristian Mungiu. Toate încasările din vânzarea biletelor vor fi direcționate către asociațiile Animals International, Asociația ARCA și Bruno Shelter care militează pentru interzicerea transportului de animale vii.

Biletele sunt deja disponibile pe Eventbook.

American Independent Film Festival.7 își așteaptă spectatorii în București la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie iar în Cluj-Napoca la Cinema Victoria și Cinema Arta cu cele mai noi titluri din cinematografia americană independentă. Toate detaliile despre program și bilete pot fi găsite pe online!

AIFF continuă în luna mai cu proiecții în țară și se încheie cu proiecții în aer liber în București, între 23 și 25 iunie, la Roaba de Cultură, în Parcul Herestrău, într-un eveniment de lifestyle mai amplu.

22
/07
/24

În fiecare joi, între 25 iulie și 03 octombrie, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) publicul este așteptat pentru o experiență de cinema unică: programul de filme rare în aer liber CINEVARA se întoarce pentru a 6-a ediție.

16
/07
/24

Asociația PATRUPETREI revine la Brașov pentru al treilea an consecutiv, cu un program de ateliere în format de școală de vară, adresate elevilor Școlii 31 din Triaj (Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț”). Pe parcursul lunii iulie, tinerii participanți vor învăța să realizeze un film documentar, printr-o serie de ateliere care acoperă atât aspecte tehnice, cât și metode de gândire creativă și critică.

15
/07
/24

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită față în față cu portretele unor cunoscuți artiști din teatrul și cinematografia românească în prezența autorului și a criticului de teatru Adrian Mihalache.

14
/06
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania, cel mai important eveniment cinematografic din România, se deschide vineri, 14 iunie, cu o Gală de Deschidere sold-out la care sunt așteptați peste 3.500 de spectatori.