S-au pus în vânzare abonamentele pentru cea de-a doua ediţie a festivalului „Lună Plină“
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-au-pus-in-vanzare-abonamentele-pentru-cea-de-a-doua-editie-a-festivalului-luna-plina/

În perioada 14-18 august 2013, la Biertan, judeţul Sibiu, va avea loc cea de-a doua ediţie a Festivalului de Film Horror & Fantastic „Lună Plină“, unicul eveniment din România axat în exclusivitate pe cinema-ul horror şi fantastic.

Un articol de Andrada Văsii|27 iunie 2013

În perioada 14-18 august 2013, la Biertan, județul Sibiu, va avea loc cea de-a doua ediție a Festivalului de Film Horror & Fantastic „Lună Plină“, unicul eveniment din România axat în exclusivitate pe cinema-ul horror și fantastic.

Organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și prezentat de Festivalul Internațional de Film Transilvania, „Lună Plină“ va oferi, pentru al doilea an consecutiv, cele mai bune producții horror și fantastice, deopotrivă clasice și moderne, filme care fie au devenit repere ale cinema-ului de gen, fie sunt pe cale să devină.

1700 de locuri

Vizionările vor avea loc în aer liber (Grădina Melies – 1000 de locuri și Cinema Vertigo – 400 de locuri) și în interior (Sala Karloff – 120 de locuri și Studioul Ion Hobana – 180 de locuri). Pe lângă pensiunile tradiționale din zonă, cinefilii vor avea la dispoziție un camping modern, precum și un „cartier general“, situat în Piața Mare a orașului, unde se va organiza un târg de mâncăruri și băuturi tradiționale și produse hand made.

Abonament la filme horror

La fel ca la prima ediție, pasionații de filme horror și fantastice vor putea opta pentru bilete unice la prețul de 8 lei (5 lei pentru localnici) cu taxa de campare de 10 lei pe noapte, sau pentru abonamente cu diferite valori:

Din 14 august – 70 de lei abonament proiecții (100 de lei cu taxa camping inclusă). Din 15 august  – 60 de lei abonament proiecții (85 de lei cu taxa camping inclusă). Din 16 august  – 50 de lei abonament proiecții (70 de lei cu taxa camping inclusă). Primele 50 de abonamente pentru toată perioada cu campare inclusă sunt disponibile la prețul de 80 de lei, iar urmatoarele 100 de abonamente – la prețul de 90 de lei.

Abonamentele se pot achiziționa de pe www.biletmaster.ro, sistem de vânzare computerizată, care ajută la procurarea rapidă a biletelor de intrare şi a abonamentelor.

Info:

Mai multe detalii despre program, acreditări, posibilități de cazare și acces vor fi disponibile în curând. Pentru informații suplimentare vă rugăm să vizitați site-ul: http://lunaplinafestival.ro/.

Foto credit: Festivalul „Lună Plină“, ediția 2012

23
/06
/15

"Jurassic World", produs de studiourile Universal, a devenit filmul care a obţinut cel mai rapid - în 13 zile - încasări de peste 1 miliard de dolari pe plan mondial. Precedentul record fusese stabilit de cel mai recent film din franciza "Furios şi iute", produs tot de Universal, care depăşise pragul încasărilor de 1 miliard de dolari după 17 zile de la lansare, în luna aprilie.

22
/06
/15

Actorul american Richard Gere va primi un premiu pentru întreaga carieră - Globul de Cristal - la cea de-a 50-a ediţie a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, care se va desfăşura în perioada 3 - 11 iulie.

22
/06
/15

Actorul irlandez Colin Farrell a mărturisit, în emisiunea "The Tonight Show" de la NBC, că a fost suspect într-un caz de crimă, pe când se afla, în 1994, în Australia. Colin Farrell poate fi văzut în această seară, la HBO (şi gratuiit pe HBO GO), de la ora 20.00, în primul episod al celui de al doilea sezon al serialului “Detectivii din California/ True Detective”.

21
/06
/15

Regizorul și producătorul de film american Martin Scorsese va primi Premiul Lumiere 2015, în cadrul Festivalului de Film de la Lyon, care se va desfășura între 12 și 18 octombrie. Sophia Loren va fi invitata de onoare a festivalului.

19
/06
/15

Sezonul al doilea al serialului "Detectivii din California/ True Detective" va fi difuzat în premieră, în România, la televiziunea HBO, luni, de la ora 20.00, primul episod al noii serii putând fi urmărit din aceeaşi zi şi pe HBO GO, fără abonament. HBO România va difuza începând din 22 iunie, în fiecare luni, de la ora 20.00, câte unul dintre cele opt episoade ale serialului "Detectivii din California II/ True Detective II".

18
/06
/15

Festivalul internaţional de film de animaţie Anim’est întâmpină vacanţa şi dă startul la joacă şi la relaxare, în Braşov. Copiii sunt invitaţi cu mic, cu mare, la Minimest, secțiunea care le este dedicată, unde vor fi răsfăţaţi cu filme şi surprize, în ultimul weekend din luna iunie.

18
/06
/15

Actriţa sud-africană Charlize Theron şi actorul american Sean Pean s-au despărţit, punând astfel capăt unei relaţii care a durat aproximativ 18 luni, afirmă mai multe surse citate de presa americană.