S-au pus în vânzare abonamentele pentru Festivalul Enescu 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-au-pus-in-vanzare-abonamentele-pentru-festivalul-enescu-2017/

Ediţia 2017 a Festivalului Internaţional George Enescu (2-24 septembrie) aduce la Bucureşti şi în alte şapte oraşe din ţară peste 3.000 dintre cei mai apreciaţi artişti străini şi români în peste 80 de evenimente.

Un articol de Petre Ivan|5 decembrie 2016

Programul include superstaruri ale muzicii clasice prezente în premieră, un număr de 37 de lucrări de George Enescu și muzică contemporană.

Abonamentele pentru Festivalul Enescu 2017 s-au pus în vânzare astăzi, de la ora 10.00, în rețeaua EVENTIM, atât online, pe site-ul www.eventim.ro, precum și în rețeaua magazinelor EVENTIM din întreaga țară (Germanos, Orange, Vodafone, Diverta, Carrefour, librariile Humanitas și Cărturești, stațiile OMV), la birourile EVENTIM din București și din țară, precum și pe site-urile EVENTIM din străinatate şi în reţelele EVENTIM internaţionale.

Biletele individuale vor fi puse în vânzare pe 16 februarie.

Programul complet al Festivalului Enescu 2017 este disponibil pe www.festivalenescu.ro

* * *

Cu un nou directorat de primă marcă la nivel internațional – Zubin Mehta, Președinte Onorific și Vladimir Jurowski, Director Artistic, în 2017, Festivalul va pune într-o nouă lumină muzica și creația lui George Enescu, precum și muzica clasică. Ca parte a acestui demers, Festivalul va pune tehnologia în serviciul muzicii clasice și al creativității, prezentând lucrări cunoscute, într-o nouă abordare;  va aduce în prim-plan muzica contemporană, invitând pentru prima dată la București pe unii dintre cei mai cunoscuți compozitori ai momentului; va oferi publicului posibilitatea să se bucure de un număr record de lucrări de George Enescu (37) – două dintre acestea fiind în premieră istorică în Festival -, și va acorda matematica la sunetul muzicii,  în interiorul Bucureștiului creativ.

Proiecțiile multimedia vor deschide dimensiuni noi în cadrul a trei concerte cu lucrări de o greutate simbolică: Concertul de deschidere al ediției 2017 a Festivalului, cu opera Oedipe de George Enescu în versiune concertantă, în interpretarea London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski și director multimedia fiind regizoarea Carmen Lidia Vidu, Mathis der Maler, director multimedia Carmen Lidia Vidu  şi Damnațiunea lui Faust, avându-l ca director multimedia pe regizorul Petrikă Ionescu.

Ediția 2017 aduce ca noutate absolută și seria de concerte Muzica Secolului 21, în cadrul căreia va avea loc Forumul Internațional al Compozitorilor unde unii dintre cei mai importanți compozitori contemporani ai lumii vor participa la discuții cu publicul larg. De asemenea, un alt moment important, în premieră absolută în România, este Imaginary – o expoziție interactivă despre matematică și muzică.

Starurile ale muzicii clasice internaționale precum Lang Lang, Jonas Kaufmann,  Philippe Jaroussky, Magdalena Kožená, Daniil Trifonov, Riccardo Chailly,  Thomas Hampson, Dmitri Hvorostovsky, Olga Peretyatko, Khatia Buniatishvili, Tine Thing Helseth, Andrei Ioniță și Anoushka Shankar vor veni în premieră la București în 2017. Li se alătură orchestre de top precum Orchestra Scala di Milano, Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Royal Concertgebouw Amsterdam, Münchner Philharmoniker, London Philharmonic Orchestra.

Dirijori de primă mână ca Zubin Mehta, Antonio Pappano, Daniele Gatti, Valery Gergiev, Charles Dutoit,  Riccardo Chailly, Michail Pletnev și Vladimir Jurowski vor fi de asemenea prezenți. Ca parte a programului său din ediția 2017 a Festivalului, reputatul  Antonio Pappano va dirija Simfonia Nr.3 în Do Major Op.21 cu Cor de George Enescu oferind astfel publicului o altă premieră: Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia interpretând Enescu. De asemenea, Orchestra Națională a Franței dirijată de Christoph Eschenbach și avându-l ca solist pe Truls Mørk va interpreta Simfonia Concertantă pentru Violoncel de Festivalul Enescu 2017 George Enescu, lucrare cu care celebra orchestră a ales să deschidă și stagiunea 2017 de la Paris. Filarmonica din Cehia, sub bagheta lui Jiří Bělohlávek va fi, de asemenea, prezentă în premieră în ediția 2017, cu un program care include lucrări de Brahms și Martinů.

Les Musiciens du Louvre, sub bagheta lui Marc Minkowski vor aduce pe scena Ateneului Cosi fan tutte, de Mozart, iar opera Mathis der Maler de Hindemith va fi interpretată în premieră în Festival în variantă concertantă de Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio sub bagheta dirijorului Lawrence Foster. Tot ca noutate, celebra operă de Berlioz, Damnațiunea lui Faust va fi interpretată de Corul și Orchestra Filarmonicii George Enescu sub bagheta dirijorului John Nelson.

În premieră absolută, la București se vor afla și remarcabili compozitori contemporani precum Sir James MacMillan, Rodion Shchedrin, Jörg Widmann, Iain Bell Nimrod Borenstein, Sven Helbig, Zygmund Krauze, Rolf Martinsson, Magnus Lindberg, Helmut Lachenmann, Vladimir Cosma și Thomas Larcher.  În cadrul unei noi serii a Festivalului Enescu, Muzica Secolului 21, publicul va putea asculta lucrările acestora în interpretări inedite, iar în cadrul Forumului Internațional al Compozitorilor îi va putea urmări în dezbateri pe teme de actualitate muzicală.

Prezențelor internaționale excepționale li se alătură prezențe românești de top într-una dintre cele mai dense selecții: Orchestra şi Corul Filarmonicii George Enescu, Orchestra Națională Radio, orchestrele din Cluj, Iași, Timișoara, Bacău şi Brașov, dirijorii Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Tiberiu Soare, Adrian Petrescu, Cristian Oroșanu, Cristian Lupeș şi soliştii Ruxandea Donose, Vlad Budoiu, Cosmin Ifrim, Adrian Sâmpetrean, Roxana Constantinescu, Szabo Balint, Gabriela Iștoc, Teodor Ilincăi.

Laureați ai Concursului Enescu vor urca de asemenea pe scena Festivalului Enescu, alături de importante orchestre internaționale și naționale: Valentin Răduțiu, Mihai Ritivoiu, Viniciu Moroianu, Victoria Vassilenko, Zlatomir Fung, Luiza Borac, Josu de Solaun, Ștefan Tarara, Eun-Sun Hong, Vassilis Varvaressos și Dong Hyun Kim.

În total, în țară vor avea loc 12 concerte în cadrul ediției 2017 a Festivalului, în orașe precum Iași, Brașov, Cluj, Timișoara, Bacău, Ploiești și Sibiu.

Foto: Festivalul Enescu 2017 – facebook

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.