S-au pus în vânzare biletele individuale pentru Festivalul Enescu 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-au-pus-in-vanzare-biletele-individuale-pentru-festivalul-enescu-2017/

Biletele individuale pentru Festivalul Enescu 2017 s-au pus în vânzare în această dimineaţă (16 februarie), de la ora 10.00, în reţeaua EVENTIM, atât online, cât şi în reţeaua magazinelor EVENTIM din întreaga ţară la birourile EVENTIM din Bucureşti şi din ţară, precum şi pe site-urile EVENTIM din străinatate şi în reţelele EVENTIM internaţionale. Între 2 şi 24 septembrie, Festivalul Enescu aduce la Bucureşti şi în alte şapte oraşe din peste 3.000 de artişti din întreaga lume în cadrul a 80 de evenimente.

Un articol de Petre Ivan|16 februarie 2017

Printre artiștii prezenți la ediția 2017 a Festivalului Internațional George Enescu se numără superstaruri ale muzicii clasice precum pianistul Lang Lang, tenorul Jonas Kaufmann și contratenorul Philippe Jaroussky.

În premieră, 30 dintre cei mai importanți compozitori contemporani ai lumii vor fi, de asemenea, prezenți și interpretați în Festival.

Alături de seriile de concerte deja consacrate – Mari Orchestre ale Lumii, Recitaluri și Concerte Camerale și Concertele de la Miezul Nopții -, ediția 2017 lansează în premieră seria Muzica secolului XXI, desfășurată la Sala Radio, în cadrul căreia vor fi interpretate lucrări ale unora dintre cei mai importanți compozitori contemporani ai lumii.

30 dintre aceștia, printre care nume precum Rodion Shchedrin, Jorg Widmann și Eliot Goldenthal (distins cu Premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră pentru filmul Firda, cu Salma Hayek) vor intra în dialog cu publicul la București în cadrul Forumului Internațional al Compozitorilor, organizat de asemenea în premieră.

Timp de șase zile, compozitorii vor dialoga despre rolul muzicii contemporane în societatea actuală. Intrarea pentru acest eveniment este gratuită, în baza înregistrării prealabile.

Cu un nou directorat de primă marcă la nivel internațional – Zubin Mehta, Președinte Onorific și Vladimir Jurowski, Director Artistic, Festivalul Enescu 2017 pune într-o nouă lumină muzica și creația lui George Enescu, muzica clasică și muzica contemporană.

Ca parte a acestui demers, Festivalul va valorifica de asemenea noi moduri de expresie a muzicii și a creativității artistice, prin tehnologie, prezentând lucrări cunoscute într-o nouă abordare și va oferi publicului posibilitatea să se bucure de un număr record de lucrări de George Enescu (37) – două dintre acestea fiind în premieră în Festival.

Ediția 2017 va acorda și matematica la sunetul muzicii,  în interiorul Bucureștiului Creativ. În premieră absolută în România, va avea loc Imaginary – o expoziție interactivă despre matematică și muzică.

Festivalului Internațional George Enescu 2017 se va deschide cu Oedipe în interpretarea London Philharmonic Orchestra sun bagheta dirijorului Vladimir Jurowski și având proiecții multimedia în timp real, sub direcția artistică a regizoarei Carmen Lidia Vidu.

Prețul biletelor individuale

Seria MARI ORCHESTRE (Sala Mare a Palatului)

  • Categ. I 180 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a 140 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a III-a 110 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a IV-a 80 RON (inclusiv TM )

 Seria RECITALURI ŞI CONCERTE CAMERALE (Ateneul Român, Sala Auditorium)

Pentru concertele de la Ateneu:

  • Categ. I 180 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a 140 RON (inclusiv TM )

Pentru concertele de la Sala Auditorium:

  • Categ. I 50 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a 30 RON (inclusiv TM )

 Seria “BY MIDNIGHT” (Ateneul Român)

  • Categ. I 180 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a 140 RON (inclusiv TM )

 Seria MUZICA SECOLULUI 21 (Sala Mihail Jora – Sala Radio)

  • Categ. I 50 RON (inclusiv TM )
  • Categ. a II-a          30 RON (iclusiv TM )

Programul complet al Festivalului Enescu 2017 este disponibil pe site ul festivalului.

Un ghid pentru achiziționarea de abonamente este disponibil la acest link.

Foto: Festivalul Enescu 2017  – fVlad Eftenie

30
/05
/23

Formația post-punk britanică Dry Cleaning va concerta pentru prima dată la București – miercuri, 31 mai, după ora 20, la Control Club. Cunoscută pentru stilul unic bazat pe spoken word, trupa se află într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent release, ”Swampy”.

29
/05
/23

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy,  producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie). 

26
/05
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.