S-au pus în vânzare biletele la Festivalul UNDERCLOUD 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-au-pus-in-vanzare-biletele-la-festivalul-undercloud-2016/

Peste 40 de spectacole şi evenimente culturale din ţară şi din străinătate vor atrage, în acest an, publicul iubitor de teatru la Festivalul Internaţional de Teatru Independent UNDERCLOUD. Cea de-a noua ediţie se va desfăşura în perioada 22 – 31 august, în centrul istoric, la ARCUB Gabroveni, o instituţie modernă, dedicată culturii urbane. Biletele pot fi achiziţionate, începând cu 9 august, de pe www.bilete.ro.

Un articol de Petre Ivan|11 august 2016

Zilnic, vor avea loc producții teatrale din România și din alte șase țări, precum și conferințe, spectacole-lectură, spectacole de teatru-dans, expoziții.

Cele zece zile de festival cuprind producții variate, surprinzătoare prin caracterul inovator, îndrăzneț, experimental și care vor mulțumi toate gusturile: de la comedie la teatru filozofic, de la lectură la dans.

Programul va oferi publicului ocazia să cunoască noile direcții înspre care merge teatrul independent, prin secțiunea Concurs, în care participă 12 spectacole.

Cu „Omul-pernă”, al lui Eugen Gyment, vom călători într-un stat totalitar fictiv, în care un scriitor anonim este interogat în legătură cu poveștile lui macabre și asemănările dintre acestea și o serie de crime petrecute în oraș.

In one-woman show-ul Silviei Călin, „Aleargă”, după romanul omonim de Ana Maria Sandu, o vom vedea pe Nicoleta Lefter căutând echilibrul între cuvânt, mișcare și imagine, iar la „Sâmbătă: averse”, vom râde cu personajele colorate ale lui Matei Lucaci-Grunberg, într-o comedie de limbaj și situație.

Ștefan Lupu și „Aglaja” sa, spectacol de teatru-dans adaptat după romanele „De ce fierbe copilul în mămăligă” și „Raftul cu ultimele suflări” de autoarea Veteranyi, ne poartă în lumea unei familii de artiști de circ, cu bucuriile, fricile și angoasele sale.

Iar în „Nesomn”, în coregrafia lui Arcadie Rusu, experimentăm diferitele forme pe care le ia visul și în care noi înșine ne descoperim, mereu, noi valențe.

Actorul Răzvan Vasilescu, invitat special UNDERCLOUD 2016

Prin categoria Invitați din România, publicul va putea să (re)vadă montări de prestigiu, cu artiști deja consacrați, precum one-man show-ul lui Gheorghe Ifrim, „Gigel”, o comedie spumoasă în regia lui Vlad Zamfirescu, în care vorbește despre noi şi despre câteva dintre legendele care ne-au îmbogățit viața în ultima jumătate de secol;

București. Instalație umană”, un spectacol coordonat de Radu Nica, despre Bucureștiul nostru, al tuturor, cu bune și cu rele;

Ziua Necunoștinței”, un concert de poezia urbană, de Alex Ștefănescu, este tot despre Bucureștiul nostru, dar cu o tentă în plus de nostalgie.

Din România, unul dintre invitații speciali este Răzvan Vasilescu, unul dintre cei mai importanți actori români de teatru și cinema, care se alătură pentru prima oară festivalului UNDERCLOUD cu două spectacole incluse în categoria „Invitați din România” ‒ „Creditul”, în regia lui Mihai Constantin, unde joacă alături de Șerban Pavlu, și „Era OK și la 60!”, un one-man show despre micile minuni, plăceri, abandonuri și paradoxuri ale vieții unui om care își descoperă în fiecare zi bucuria de a trăi.

Zeci de alte spectacole, atât din secțiunea „Concurs”, cât și din cea a invitatelor speciale, vor completa UNUNDERCLOUDDERCLOUD 2016, care se ghidează și anul acesta după principiul calității și cel al inovației.

UNDERCLOUD, ajuns la a treia ediție internațională, a extins categoria spectacolelor invitate din străinătate și va prezenta șase montări din Anglia, Franța, Rusia, Republica Moldova, Israel și Grecia:

„The Tragedian”, de la Prodigal Theater din Londra, prezintă povestea legendarului Edmund Keane, „Voix dans le noir”, spectacol de marionete pentru adulți, al lui Eric Deniaud (de la Collectif Kahraba), prezintă personaje grotești, prinse în hățișul absurdității lumii contemporane.

„One Day We Will All Be Happy”, de la Centrul Meyerhold din Moscova, este o introspecție sfâșietoare realizată de două personaje care joacă același rol.

Odată cu „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” (Teatrul „Eugene Ionesco” din Chișinău) intrăm într-o alegorie a totalitarismului în care nu mai există nici un reper, prin Philoctetes” (Grecia) vorbește despre sistemul politic corupt din Grecia contemporană, dar și despre alienarea spirituală, iar cu spectacolul-dans al trupei din Israel, „Control Freaks & More”, ajungem într-un peisaj oniric.

În plus, două dintre workshopurile programate în festival vor fi ținute chiar de unii dintre artiștii invitați din străinătate: Alister O’Loughlin, de la Prodigal Theatre, și Elena Kovalskaya, director artistic al Centrului Teatral Meyerhold.

Programul complet al festivalului UNDERCLOUD 2016 este disponibil aici.

Biletele pot fi acum achiziționate on-line, iar începând cu 16 august vor fi puse în vânzare și la Casa de Bilete ARCUB-Gabroveni.

Prețul unui bilet este de 35 RON.

Foto: UNDERCLOUD 2016, Razvan Vasilescu – facebook.com/undercloudfestival

09
/07
/14

Joi, 10 iulie, de la ora 18.00, la Ceainăria Cărtureşti Verona (Str. Arthur-Verona nr. 13-15, Bucureşti) va avea loc lansarea volumelor Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese de Angelo Mitchievici şi Camera obscură. Vis, imaginaţie şi bandă desenată de Ioan Stanomir, apărute recent la Editura Cartea Românească.

09
/07
/14

Cea de-a doua ediție a festivalului ,,Vin’ la Teatru” se desfășoară între 9 și 14 iulie, la Focșani. Intrarea la spectacole este liberă.

09
/07
/14

Se joacă astăzi a doua semifinală, ultima, a Cupei Mondiale la fotbal. Se înfruntă, la prima vedere, naționalele Argentinei și Olandei. Firește, la mijloc e mult mai mult. Se înfruntă totodată două tipuri de a gândi cultura și, implicit, fotbalul, cea mai populară dintre formele culturii populare.

08
/07
/14

Miercuri, 16 iulie, începând cu deja obișnuita oră 19.30, Dragoș Bojin schimbă foaia la OrigameStudio. Renunță la pânză în favoarea zidului, mai potrivit parcă să îi primească personajele la întreaga lor amploare, mai potrivit chiar decât pânzele enorme pe care le folosește de obicei.

08
/07
/14

Astăzi, voi aborda câteva probleme întâlnite mai ales în scris și în cazul cărora pronunția este un element ce poate induce în eroare.

08
/07
/14

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) continuă proiectul de succes Caravana Filmelor TIFF/ Operation Kino.

08
/07
/14

Şerban Foarţă a debutat în poezie cu volumul Texte pentru Phoenix (în colaborare cu Andrei Ujică) în 1976, iar astăzi este considerat unanim unul dintre cei mai importanţi poeţi români postbelici.

07
/07
/14

Cele două spectacole din deschiderea Festivalului de teatru de la Avignon au fost anulate din cauza grevei angajaţilor responsabili cu punerea în scenă a reprezentaţiilor, care susţin mişcarea de protest a lucrătorilor sezonieri din domeniul artistic, a anunţat directorul evenimentului.

07
/07
/14

Gaiţele, Azilul amanţilor, Filarmonica de comedie, Iele - O improvizaţie, două..., Cremă de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste sau Fata cu cărămida în gură sunt doar câteva dintre spectacolele pe care le puteţi vedea în această săptămână pe scena teatrelor bucureştene.

07
/07
/14

Setul de DVD-uri „Pintilie. Cineast” a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun DVD cu elemente speciale în cadrul celei de-a 11-a ediții a DVD Awards, premii oferite în cadrul Festivalului Il Cinema Ritrovato, un eveniment amplu organizat de Cinemateca din Bologna și dedicat filmelor clasice, capodoperelor de arhivă și peliculelor restaurate.