Să-nceapă fiesta! O nouă ediție Película aduce spiritul latin la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/sa-nceapa-fiesta-o-noua-editie-pelicula-aduce-spiritul-latin-la-bucuresti/

5 zile de filme, întâlniri cu publicul, ateliere culinare, poveşti, piñata, capoeira, samba si bossa-nova în cadrul singurului festival de film si cultură ibero-americană din ţară! Festivalul Película a ajuns la cea de-a 4-a ediţie şi va avea loc în perioada 11-15 septembrie 2019 la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes, Cinema Muzeul Țăranului Român, J’ai Bistrot, Gastropub şi Vino Wines&More.

Un articol de Petre Ivan|11 septembrie 2019

Competiția Película din acest an cuprinde filme din Brazilia, Peru, Mexic, Argentina și Chile și va fi jurizată de Sylvie Debs, Bogdan Dumitrache și Boglarka Nagy. 

Ca în fiecare an, Película dorește să celebreze cinematografia și cultura Ibero-Americană și își îndreaptă reflectoarele spre una dintre țări în mod deosebit. Anul acesta țara în focus este Brazilia. În cadrul festivalului vor fi prezentate 4 filme braziliene, producții remarcabile, care tratează subiecte sociale de actualitate: BENZINHO/LOVELING, CALIFORNIA, HOJE EU QUERO VOLTAR SOZINHO/THE WAY HE LOOKS și CENTRAL DO BRASIL/CENTRAL STATION.

Unul dintre filmele iconice ale Braziliei, CENTRAL DO BRASIL în regia lui  Walter Salles, va deschide miercuri, 11 septembrie, ediția a patra a festivalului Película!. Filmul vorbește despre călătoria plină de emoții a unei foste învățătoare și a unui băiat în vârstă de 9 ani. Filmul are peste 30 de premii și nominalizări în festivaluri internaționale, a fost nominalizat la Oscar pentru Cea mai bună actriță în rol principal (Fernanda Montenegro) și Cel mai bun film străin și a primit în 1999 Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin.

Filmul de închidere, TANGO SUOMI, este o coproducție Argentina-Finlanda și ne oferă bucuria de a o avea alături de noi pe argentinianca Gabriela Aparici, regizorul și producatorul acestuia. Conform tradiției anuale, după film va urma o seară de Milonga în Atriumul Institutului Francez.

Programul festivalului cuprinde un workshop de bunătăți braziliene pregătite de Monica, o simpatică româncă braziliancă, povești din America Latină cu Amalia Enache și Oana Vasiliu, un workshop pentru copii despre cum se face o piñata, demonstrații de capoeira, samba și bossa-nova.

Întregul program al festivalului este disponbil pe site-ul festivalului www.peliculafiesta.ro, iar biletele sunt disponibile pe eventbook: https://eventbook.ro/program/pelicula


Festivalul Película este organizat de FREEALIZE și Asociația Culturală ARTICHITANA și este susținut onorific de o parte dintre ambasadele  țărilor din America Latină la București: Argentina, Brazilia, Chile, Mexic și Peru, cărora li se alatură Ambasada Franței, Institutul Francez și Institutul Cervantes.

Película promite o experiență inedită și vă așteaptă să luați parte la cât mai multe evenimente!

¡Hasta pronto!

__________________________________________________
Pagina de facebook: https://www.facebook.com/PeliculaLAFE
Pagina de instagram: @peliculalafe
Bilete: https://eventbook.ro/program/pelicula

Website: www.peliculafiesta.ro

08
/12
/13

La doi ani de la dispariţia regizorului Andrei Blaier, TVR 2 îi dedică azi ciclul „Duminica filmului românesc”. Cinefilii români vor putea urmări în această zi două dintre filmele sale reprezentative: „Fapt divers“ (de la ora 14.10) şi „Ilustrate cu flori de câmp“ (de la ora 20.10).

06
/12
/13

12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a fost desemnat filmul anului 2013 în Topul 10 al revistei Rolling Stone, după ce, marţi, cineastul american a primit, pentru aceeaşi peliculă, titlul de cel mai bun regizor din partea New York Film Critics Circle.

05
/12
/13

CRONICĂ DE FILM „Majordomul”, în regia lui Lee Daniels, este un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale. Transpunerea vizuală a scenariului este, însă, cât se poate de convenţională.

04
/12
/13

Lungmetrajele „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, ,,Când se lasă seara peste Bucureşti...", de Corneliu Porumboiu, şi ,,Sunt o babă comunistă", de Stere Gulea, vor fi proiectate, în perioada 10 decembrie - ianuarie 2014, la cea de-a IV-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Madrid.

02
/12
/13

Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian inventează povești și le transformă în filme, ca de exemplu „Love Building”, o comedie romantică despre relațiile de cuplu. De ce ai nevoie ca să faci film și cum se scrie un scenariu „în trei”? Ne spun chiar ele, în cinci secvențe.