Să nu taci
https://www.ziarulmetropolis.ro/sa-nu-taci/

Se poate vedea în cinematografe filmul „Să nu ucizi” (scris şi regizat de Cătălin Rotaru şi Gabi Virigina Șarga, aflaţi la debut în lungmetraj). Filmul e inspirat din fapte reale – scandalul biocidelor diluate din spitalele româneşti.

Un articol de Andrei Crăciun|13 Martie 2019

În realitate a fost așa: vreme de zece ani, cel mai mare distribuitor de biocide din România a livrat produse diluate către spitale din toată țara. Astfel și-au pierdut viața – în urma infecțiilor intraspitalicești – mulți oameni (câți? – nu vom ști niciodată). Și în tot acest abator nimeni nu a văzut nimic, nimeni nu a știut nimic, nimeni nu a vorbit. De ce?

Zece ani de complicitate la crime (oamenii aceia au murit cu zile) – cum a fost posibil așa ceva? Întrebarea de la care pleacă realizatorii filmului e cea corectă.

În realitate, o mână de ziariști de la Gazeta Sporturilor” au făcut publice faptele (în urma unei investigații pornită de la cazul celor morți în spitale după incendiul din clubul Colectiv).

Realizatorii filmului „Să nu ucizi” spun însă o altă poveste: o ficțiune totuși posibilă. În tot acest obsedant deceniu chiar să nu fi existat nimeni care să vadă și să nu tacă?

Când te dai cu capul de pereții Sistemului

Ei ne propun să ne imaginăm că un asemenea om a existat și s-a lovit cu capul de toți pereții Sistemului crescut din lașitatea noastră. Un om: un medic (jucat de Alexandru Suciu, și el debutant în lungmetraj).

El a fost marginalizat și împins să tacă de către colegii săi din spital, ba chiar și de către rudele pacienților săi morți (așa a fost să fie, așa a vrut Dumnezeu), de către presă (presa apare caricaturizată în film), de către funcționarii de tot felul, de propria familie.

Filmul „Să nu ucizi” propune o poetică a clișeului. Toate clișeele pe care stă (greșit) societatea noastră sunt prezente aici, și e foarte bine că această oglindă e atât de brutală.

Pe de altă parte, este totuși un debut în lungmetraj și asta – firește – se vede. Povestea e bine spusă, dar este și fracturată de încercări comice care târăsc dramaticul într-un nemeritat derizoriu.

Bineînțeles că societatea românească e, în esență, una tragicomică, dar trecerea de la tragic la comic pare, aici, uneori forțată.

Mai departe, „Să nu ucizi” propune și o dimensiune morală mai înaltă, mistică până la urmă. Doctorul care alege să nu tacă îndură cazne de Iov – la care, cum bine știm, societatea noastră predispune.

„Să nu ucizi” e, în definitiv, un film puternic, ca o palmă pe care obrajii societății noastre vinovate de tăcere lașă o merită din plin.

Să fie primit.

El a fost marginalizat și împins să tacă de către colegii săi din spital, ba chiar și de către rudele pacienților săi morți (așa a fost să fie, așa a vrut Dumnezeu), de către presă (presa apare caricaturizată în film), de către funcționarii de tot felul, de propria familie.

06
/03
/13

Ilinca Goia împlineşte astăzi 44 de ani şi 20 de ani de carieră. Şi în fiecare zi îşi împlineşte visul de a fi pe scenă, chiar dacă joacă în teatrul instituţionalizat, la Teatrul Naţional din Bucureşti, la Teatrul Metropolis sau într-un teatru-cafenea din Centrul Vechi

Page 230 of 231« First...102030...227228229230231