„Să râdem cu Nea Mărin”, de Amza Pellea, prezentat publicului de Oana Pellea şi Irina Margareta Nistor
https://www.ziarulmetropolis.ro/sa-radem-cu-nea-marin-de-amza-pellea-prezentat-publicului-de-oana-pellea-si-irina-margareta-nistor/

Actriţa Oana Pellea şi criticul de film Irina Margareta Nistor vor prezenta sâmbătă, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, cartea „Să râdem cu Nea Mărin”, de Amza Pellea. Volumul a fost unul dintre bestseller-urile Târgului Internaţional Gaudeamus 2014.

Un articol de Petre Ivan|11 decembrie 2014

Volumul „Să râdem cu Nea Mărin”, de Amza Pellea, unul dintre bestsellerurile de la Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură 2014, va fi prezentat sâmbătă, de la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, de actriţa Oana Pellea şi criticul de film Irina Margareta Nistor.

De asemenea, la întâlnirea de la Librăria Humanitas de la Cişmigiu va participa Lidia Bodea, directorul Humanitas, notează Mediafax.

„De Paşti 2014, am deschis manuscrisele lui. Cu emoţie, chiar cu teamă. Teamă că amintirile mă vor întrista, că vor răscoli dorul, că vor învârti lama de cuţit în rana nevindecată a lipsei lui… Dorul a rămas dor, dar m-am trezit că râd în hohote, că râd cu lacrimi citind isprăvile lui Nea Mărin. .. şi din nou, ca în tinereţe, îmi era teamă că voi ajunge la finalul poveştii”, spune Oana Pellea

Foarte puţină lume ştie că textele cu Nea Mărin sunt scrise în totalitate de el, de Amza. Un umor sănătos, fără pic de vulgaritate, un umor cu o ţâră de poezie, un umor curat. Ţi-e drag să citeşti, dar se mai întâmplă ceva: nu numai că parcă îi auzi vocea, dar ai impresia că îţi şi apare în faţa ochilor Nea Mărin din Băileşti… hâtru, sănătos, vesel. – Oana Pellea

Îndrăgita actriță încheie într-un ton melancolic, în ton cu amintirile despre marele Amza Pellea: „Despre foile ce rămâneau pe birou peste noapte, foile scrise cu cerneală albastră, şi despre mirosul lor, un amestec de miros proaspăt de hârtie, miros de cerneală şi parfumul lui tata, de lavandă, nu se poate povesti”.

Foto: Amza Pellea, Să râdem cu Nea Mărin

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.