„Sabin Popp și Theodora Cernat Popp, un cuplu de artiști din anii ‘20”, la MNAR
https://www.ziarulmetropolis.ro/sabin-popp-si-theodora-cernat-popp-un-cuplu-de-artisti-din-anii-20-la-mnar/

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită în perioada 22 noiembrie 2019 – 29 martie 2020 la expoziţia „Sabin Popp şi Theodora Cernat Popp, un cuplu de artişti din anii ‘20”, care va avea loc în Sălile Kretzulescu.

Un articol de Liliana Matei|23 noiembrie 2019

Expoziția, care conține lucrări din patrimoniul MNAR și din colecția familiei, a fost realizată în colaborare cu doamna Adina Nanu, istoric de artă și nora celor doi artiști.

Sabin Popp (1896-1928), reprezentat marcant al direcției tradiționaliste în arta românească interbelică, rămâne cunoscut pentru seria de compoziții, portrete și naturi moarte, opere care îmbină într-un mod original arta post-bizantină cu modernitatea. Chiar dacă lucrările rămase, în colecţii publice şi private, sunt puține, Sabin Popp rămâne în arta românească un artist preocupat de specificul național, cu un profil plastic extrem de personal și ușor de recunoscut.

Theodora Cernat Popp (1897-1980) a făcut parte din generaţia primelor femei din România care s-au afirmat într-o lume artistică rezervată doar bărbaţilor. Elevă, prietenă şi colaboratoare a influentelor artiste Cecilia Cuţescu Storck şi Olga Greceanu, Theodora Cernat Popp a fost o sculptoriță interesantă, atrasă de fizionomia umană, dar și o desenatoare pasionată. Opera ei, insuficient cunoscută, manifestă evidente influențe simboliste, dublată de accente moderniste.

Cei doi artiști s-au întâlnit în perioada adolescenței în casa Storck, Sabin fiind elevul lui Federick Storck, iar Theodora o prezență constantă în atelierul Ceciliei Cuţescu Stork. S-au reîntâlnit în 1924, iar în 1926 s-au căsătorit. În 1927 se năștea Rareș, unicul lor copil, iar șase luni mai târziu Sabin Popp se stingea din viață, la numai 32 de ani.

„Prin cele mai profunde trăsături ale artei lor, Sabin şi Theodora fac parte din familia artiştilor noştri de viziune clasică; bucuria înfăţişării unor rafinate armonii de linii şi culori se exprimă în compoziţii sintetice, limpezi şi echilibrate. Temperamental, Sabin Popp a rămas ardeleanul robust şi cumpătat iubind din realitate, mai presus de orice, structura clară, certă. Theodora a avut în sculpturile ei acelaşi ţel, eliminând detaliile pentru a pune în lumină, în trăsăturile personajelor biblice sau ale rudelor sau prietenilor portretizaţi, nu expresii trecătoare ci permanenţe.” afirmă doamna Adina Nanu.

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.