„Safari”. Vânătorul din noi
https://www.ziarulmetropolis.ro/safari-vanatorul-din-noi/

CRONICĂ DE FILM Un nou film-şoc al teribilistului regizor austriac Ulrich Seidl, „Safari”, despre practicile de vânătoare ale omului occidental în savana africană. Un documentar riscant, care expune fără menajamente, printr-o regie elaborată, caracterul grotesc al unei astfel de pasiuni.

Un articol de Ionuţ Mareş|6 august 2017

Omul occidental este în esenţă un colonialist, un criminal, un nazist nenorocit. Asta pare a fi concluzia de care teribilistul cineast austriac Ulrich Seidl, autor deopotrivă de documentare şi filme de ficţiune, este sigur chiar înainte de a se apuca de orice nou proiect. Singura dilemă ar fi, atunci, sub ce formă cât mai şocantă poate fi pus în imagini acest verdict.

Într-un documentar din 2014, „In the Basement”, Ulrich Seidl trasa portretele aparent reale ale unor austrieci, prin prisma preocupărilor de la subsol ale acestora. Reieşea o galerie de dubioşi şi de excentrici: oameni cu simpatii naziste, pasionaţi de arme sau dependenţi de practici sexuale extreme.

Aparenta lejeritate cu care personajele îşi exhibau pasiunile ascunse dintre cele mai compromiţătoare ridica serioase semne de întrebare în legătură cu natura de documentar a filmului. Nu ştiu ca Seidl, un autor de cinema care s-a jucat mereu cu graniţa dintre ficţiune şi realitate, să fi clarificat îndoielile unei părţi a criticii. Critică ce este, de altfel, divizată în privinţa anvergurii filmelor sale, care sunt prezente constant în marile festivaluri.

Un lucru nu i se poate, totuşi, nega: extravaganţa unui stil şi a unor teme menite să destabilizeze spectatorii, până la a-i scoate din sală pe cei mai sensibili, necunoscători ai universului său. Este ceea ce se întâmplă şi cu „Safari”, cel mai nou documentar pe care l-a regizat şi care acum ajunge în unele cinematografe şi din România.

Seidl filmează câţiva austrieci şi germani în timpul unor vânători organizate, contra cost, în Africa. Filmul se desfăşoară pe două planuri centrale.

Pe de o parte, sunt interviurile cu personajele. Realizate întotdeauna frontal, cu protagoniştii ocupând partea centrală a unor cadre cu o compoziţie minuţioasă şi a căror scenografie urmăreşte să evidenţieze însuşirile oamenilor care vorbesc. De pildă, în multe din aceste secvenţe de interviu, personajele au în jurul lor unul sau mai multe capete de animale sălbatice împăiate (care sunt filmate, uneori, şi în cadre separate, parcă pentru a sublinia caracterul morbid al unei astfel de activităţi de loisir).

O asemenea abordare regizorală scoate în evidenţă trăsăturile caraghioase, dar şi grotescul personajelor. Un grotesc care degenerează în oroare în cel de-al doilea plan pe care îl urmăreşte filmul: secvenţele de vânătoare.

Seidl ne permite să vedem, fără menajamente, întregul ritual: de la discuţia despre costul în bani al fiecărei prăzi, pregătirea armelor şi drumul spre locul potrivit şi până la momentele de aşteptare, luarea animalului în vizor, doborârea lui şi inevitabila fotografie cu trofeul, atent pregătită împreună cu ghidul.

Tocmai prin redarea detaliată a acestui ritual este marcată ideea atât de dragă lui Seidl: omul nu pare să-şi fi schimbat structura de vânător, de criminal, din epoca preistorică şi până acum. Şi cu atât mai puţin occidentalul, a cărui atitudine de colonizator, presupus depăşită, reiese la suprafaţă printr-o astfel de pasiune în care localnicii sunt simpli supuşi, cei care sunt lăsaţi să desprindă pielea animalelor vânate şi să le tranşeze, în secvenţe de un naturalism extrem de dur.

Secvenţele de vânătoare sunt construite pe o structură în care eventuala repulsie se acumulează pas cu pas: dacă la început sunt vânate animale (ierbivore) mai mici (de pildă, antilope), înspre final, într-un soi de climax, ţinta devine o girafă, a cărei ucidere se transformă într-una din cele mai teribile scene din cinema-ul ultimului an.

În aceste momente de vânătoare şi post-vânătoare se joacă însă miza întregului film. Pentru că dacă mesajul e unul clar – sub aparenţa de civilitate şi bunăstare, se ascund nişte oameni fără scrupule, iar uciderea de plăcere a unor animale se poate transforma oricând în omorârea de oameni -, mijloacele prin care alege Seidl să îşi facă publicul conştient de o astfel de idee riscă să devină ele însele condamnabile.

În fond, prin stilul său uşor senzaţionalist şi de presupusă demascare sarcastică a unui obicei prezentat ca fiind barbar şi sub justificarea implicită că nu are rost să cosmetizezi realitatea, Seidl împrumută el însuşi ceva din cinismul protagoniştilor, doar că ţinta sa este bietul spectator.

„Safari” va intra în cinematografe la 11 august, fiind distribuit de Transilvania Film.

21
/02
/22

LEGENDELE DE LA METROPOLIS Arta ei a însemnat enorm pentru filmul românesc. Pe scenă, prezența ei aducea întotdeauna un adevăr puternic, ce însoțea publicul după ce spectacolul s-a terminat.

15
/02
/22

96 de filme românești, lansate în cinematografe, festivaluri naționale și internaționale sau pe platforme de video on demand în 2021, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 16-a ediție a Galei Premiilor Gopo. Cel mai important eveniment care aduce anual în fața publicului și a industriei realizările cinematografiei românești va avea loc în luna aprilie.

14
/02
/22

Serile de luni din martie vor sta sub semnul comediei la Warner TV, care va difuza, după ora 20:00, filme cu peripeții amuzante pentru întreaga familie. Seria va debuta pe 7 martie, cu lungmetrajul „Cei trei Ninja lovesc din nou/ 3 Ninjas Kick Back” (1994), regizat de Charles T. Kanganis.

09
/02
/22

Regizorul și scenaristul polonez Krzysztof Kieślowski va fi celebrat la cea de-a 21-a ediție a TIFF printr-o amplă retrospectivă prilejuită de comemorarea, în 2021, a 80 de ani de la nașterea cineastului. În perioada 17-26 iunie, zece dintre cele mai apreciate opere ale sale vor putea fi revizitate în cadrul secțiunii Close-up Krzysztof Kieślowski, ca parte dintr-un program special dedicat cinematografiei din Polonia, una dintre cele două țări invitate la această ediție de festival.

08
/02
/22

OPINIE Primul lucru care mi-a atras atenţia când m-am uitat pe nominalizările din acest an la Premiile Oscar, anunţate marţi de Academia Americană de Film, a fost numărul mare de filme cu subiecte plasate în trecut.

03
/02
/22

CRONICĂ DE FILM O frumoasă animaţie japoneză, „Belle” (2021, r. Mamoru Hosoda), care a avut anul trecut premiera mondială la Cannes, ajunge acum şi în cinematografele de la noi, atât în versiunea originală şi cu subtitări, cât şi dublată în română.

01
/02
/22

CRONICĂ DE FILM Pe măsură ce treceau minutele din „The Worst Person in the World” (2021) la proiecţia de la Cinema Elvire Popesco, mă tot gândeam: juriul de la Cannes a avut la îndemână acest „mare film existenţialist contemporan” (o descriere justă pe care aveam să o citesc apoi în revista Positif) pentru a-i acorda Palme d`Or, dar a preferat în schimb, din dorinţa de a scrie istorie, să aleagă un pariu riscant ca „Titane”?

31
/01
/22

CRONICĂ DE FILM "Lucruri pentru care merită să plângi" (2021), debutul în lungmetraj al regizoarei româno-maghiare Cristina Groşan, este portretul generaţiei de 30 de ani, cu fricile şi nesiguranţele ei. Cu premiera mondială în competiţia Festivalului de la Sarajevo, filmul poate fi găsit în unele cinematografe din ţară.

28
/01
/22

„Miracol”, thrillerul psihologic regizat de Bogdan George Apetri, își începe circuitul pe marile ecrane din România chiar înainte de data premierei și va avea parte de avanpremiere și de proiecții speciale, urmate de Q&A cu echipa filmului, în Cluj, Timișoara, București, Sibiu și Piatra Neamț.

26
/01
/22

CRONICĂ DE FILM La fel ca „Neidentificat” (2020), prima parte a unei preconizate trilogii filmate la Piatra Neamţ şi în împrejurimi, „Miracol (2021) este prins între dorinţa de a spune lucruri tari din sfera dramelor morale şi încărcate psihologic şi înclinaţia de a testa convenţiile unui amestec de thriller şi policier.