Şah mat, la berărie, cu I. L. Caragiale
https://www.ziarulmetropolis.ro/sah-mat-la-berarie-cu-i-l-caragiale/

Între 1893 şi 1902, Caragiale a deschis mai multe berării în Bucureşti, Paşcani, Iaşi şi Buzău, „din nevoia de a studia mai bine tipuri de oameni”, după cum povestea Vlahuţă în amintirile sale. Afacerile au falimentat, dar au rămas poveştile… Caragiale a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin.

Un articol de Monica Andrei|8 Iunie 2016

„M-am apucat de negustorie, am mai deschis o prăvălie în str. Doamnei, ca să pot trăi şi eu”, declara Caragiale pentru „Evenimentul”, în 1893. După ce a deschis prima berărie, tot au apărut ştiri în presa vremii despre ce mai e nou prin viaţa dramaturgului și pe la berărie.

Caragiale a ales „postul de a fi cârciumar”, rămânând liber cel de scriitor. (“Românul”, decembrie, 1893). „În pofida talentului său, nu a reuşit să-şi câştige existenţa din scris, motiv pentru care a devenit berar”. (Adevărul ilustrat, mai, 1893)  “Iancu Luca Caragiale/ Îți dă berea cu măsură/ Face și literatură…/ Însă nu face parale” (Cincinat Pavelescu)

În “Adevărul” din noiembrie 1893, Anton Bacalbaşa trăgea un semnal de alarmă, deplângând starea dramaturgului şi anunțând totodată că a deschis în strada Gabroveni Berăria “Mihalcea et Caragiale”, ca să aibă din ce trăi.

Acelaşi ziar publică după o lună reclama: “Otel Universal – Gabroveni. Întreprinderea Mihalcea. Situat în centrul mişcărei comerciale. Stradele Gabroveni şi Covaci. 100 camere mobilate. Băi la fiecare etaj. Bucătărie internaţională. Vinuri alese indigene şi străine. Cafenea în stil vienez. Cârciuma Mihalcea, mezeluri şi spirtoase. Berăria Caragiale. Local de întâlnire a tuturor claselor cu bere Luther. Popicărie de salon. Întreţinere europeană. Serviciu garantat.” Afacerea nu merge, se desparte de întreprinzător. Dramaturgul îşi deschide propria berărie. Apoi reclama apare publicată în mai multe ziare ale timpului.

Se ştie că Ordinul „Bene Merenti” a fost instituit de regele Carol I prin Decretul Regal, în 1876. Sub formă de medalie, era decernat pentru merite în domeniile cultură, ştiinţă, industrie şi agricultură. Autorul “Nopţii furtunoase” a primit și el medalia.
În 1894 se scria despre cum I.L. Caragiale îşi va deschide în str. Doamnei Berăria “Academică Bene Bibenti”, peste drum de birtul lui Colari. Lumea deschidea uşa berăriei ca să-l vadă pe autorul “Scrisorii pierdute” “alergând printre mese, cu paharele spumoase şi pline, făcând pe ţalul şi istorisind anecdote.” (Lupta, 8 aprilie 1894). Aflăm din Evenimentul din februarie 1894 despre cum „e foarte original creatorul «Moftului» în costumul de şiac, cu o căciuliţă turcănească în cap, împărţind saluturi la dreapta şi la stânga, strigând întruna: «un şnit, aici!»”.

I se spunea Domnul Gambrinus

Prin 1901, în strada Câmpineanu, aproape de Teatrului Naţional, autorul “Momentelor” deschide ultima berărie, în Bucureşti, botezată legendar, cu numele celui căruia i se atribuie descoperirea berii. Aici venea toată protipendada oraşului, instrumentiştii asigurau programul muzical, aveau loc serate literare, se discuta politică. D. Teleor profită de ocazie şi îi face reclamă berăriei “Gambrinus” în „Moftul român”:
Decât medicamente,

Mai bine, zău, dă fuga

Și trage-i două halbe

De bere de Azuga!
Devale la Gambrinus –

Cea mai frumoasă vale –

Te afli între teatru

Și între Caragiale.
Ferice cel ce poate

Să bea așa nectar,

De nu mai multe halbe,

Măcar un biet pahar.

149114_169865959705088_5136231_n
“Amploaitul”, sau „berarul” devine “Dl. Gambrinus” în presa vremii. Undeva în spatele berăriei, Caragiale avea o cameră unde-şi aştepta prietenii la cenaclu şi la vin. Obişnuit să ofere gratis bere, dă faliment; apoi pleacă din ţară.

Şah, vin şi poezia lui Octavian Goga

Exilat la Berlin şi cu dorul de ţară în inimă, revine deseori la Bucureşti; locuiește la Vlahuţă,  îl vizitează pe Delavrancea şi se întâlnește cu prietenii la “Gambrinus”.
Vintilă Russu Şirianu povesteşte în ale sale memorii despre cum, la o masă, Alexandru Obedenaru, Ion Gorun, Nerva Hodas, George Ranetti jucau şah şi beau halbe de bere. Într-o parte, singur, la altă masă – plină de cărţi şi sticle cu vin – , Caragiale citea concentrat şi, din când în când, bea vin roşu.

„Era o linişte nebună – povesteşte Obedenaru lui Russu Şirianu, ca între şahişti. Ai fi zis că eşti în biserică. Şi, deodată, aud, în surdină, vocea lui Caragiale: «ei comedie!» Mă uit la el. Se mişcă agitat, împinge masa, ridică pripit cartea din care citea, parcă să vadă mai bine ce citeşte. Începe iar, rar, în şoaptă. Am lăsat din ochi câmpul şahului, şi curios, ridic privirea spre Caragiale. Punctând în cap cu ritm muzical, citea, şi, brusc, se ridică, vine spre noi, cu cartea în mână. Ajunge în spatele lui Ion Gorun. Se leagănă uşor şi prinde a recita, cu glas blând, învăluitor, cu cartea sub ochelari:

 

În suflet seamănă-mi furtună

Să-l simt în matca-i cum răzbate

Cu tot amarul se revarsă

Pe strunele înfiorate; 

Se opreşte, apleacă ochii spre noi, zice tare: «Auziţi, auziţi?» Eu şi Ranetti am auzit şi tresărim. Cei doi joacă şah absenţi. Caragiale răsfoieşte cartea, se reazămă de umărul lui Gorun şi ne face chemarea:

A mea e lacrima ce-n tremor

Prin sita genelor se frânge,

Al meu e cântul ce-n pustie

Neputincioasa jale-şi plânge.

Ci-n pacea obidirii voastre,
Ca-ntr-un întins adânc de mare, 

Trăieşte-nfricoşatul vifor

Al vremurilor răzbunătoare.

Se opreşte, ridică fruntea şi carte, respiră două clipe, răsfoieşte, cu glas domol şi legănat:

La noi sunt codri verzi de brad

Şi câmpuri de mătasă, 

La noi atâţia fluturi sunt

Şi-atâta jale-n casă…

«Şah la rege», auzim vocea lui Nerva Hodoş. Caragiale se încruntă, întinde braţul şi, cu cartea ca o mătură, descotoroseşte masa de toate figurile de şah care se rostogolesc pe jos: «Ce şah la rege!… Dă-l naibii de şah. Ascultaţi aici!»
Cei doi jucători se trezesc din sferele reci ale şahului, zăpăciţi. Caragiale se şterge cu batista pe frunte, citeşte, noi ascultam uluiţi. Cu chipul aprins, ochi strălucitori, repetă versurile, îl prinde pe Gorun de umăr, glăsuieşte muiat de emoţie: «Arde! Frige!… E o lavă, fraţilor!»

Am tăcut cu toţii, ca prin farmec. Nu ştiu câtă vreme, ne-a tot citit tot din volum. Când l-a terminat, era frânt. S-a lăsat în scaun, şi-a împreunat mâinile pe carte, şi a spus, cu glasul suav, adânc: « S-a născut un mare poet!»

Caragiale citise poeziile de debut ale lui Octavian Goga. Şi, cât a trăit, şi-a manifestat o vie afecţiune pentru poetul ardelean. Deseori pomenea despre el, în casa lui Delavrancea, avocat şi scriitor, la un pahar de “Lacrima Cristi”. Ciocneau vin în sfânta amintire a lui Eminescu.

Odată, aflându-se în vizită, Goga îi mărturisi lui Caragiale: „Coane Ioancule, ştiu pe de rost tot cea ai scris, tot ce ai spus despre Eminescu… Spune-mi, de-ar  fi să redai în două cuvinte impresia pe care ţi-ai făcut-o, când întâia dată l-ai văzut, ce-ai zice?” Caragiale şi-a prins între degete ochelarii, i-a scos, şi cu dulcea împăienjenire a privirii mioape, a rostit: „Cu o flacără!”

FOTO interior: https://www.facebook.comBucurestiiVechiFotoSiIstorie

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

08
/10
/16

Oraş cosmopolit, cu o activitate comercială susţinută, Bucureştiul a fost sute de ani loc de întâlnire pentru negustori de toate naţiile. Între aceştia cei mai reprezentativi rămân grecii, evreii şi armenii. Cei din urmă s-au aşezat într-un cartier compact, liniştit, curat, cu case temeinic clădite, în jurul bisericii care le aminteşte neamul.

07
/10
/16

Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.

29
/09
/16

Nae Ionescu are motive să fie invidiat de către orice scriitor ilustru sau o altă personalitate din orice domeniu al cunoașterii, căci Dora Mezdrea i-a alcătuit cea mai vastă biografie. Nici Goethe, care s-a însurat după 80 de ani, nici Titu Maiorescu, Mihai Eminescu sau Dobrogeanu Gherea n-au ajuns la numărul de record de volume biografice.

27
/09
/16

“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film şi spectacol laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut.” – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani.

Page 12 of 30« First...1011121314...2030...Last »