Şah mat, la berărie, cu I. L. Caragiale
https://www.ziarulmetropolis.ro/sah-mat-la-berarie-cu-i-l-caragiale/

Între 1893 şi 1902, Caragiale a deschis mai multe berării în Bucureşti, Paşcani, Iaşi şi Buzău, „din nevoia de a studia mai bine tipuri de oameni”, după cum povestea Vlahuţă în amintirile sale. Afacerile au falimentat, dar au rămas poveştile… Caragiale a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin.

Un articol de Monica Andrei|8 iunie 2016

„M-am apucat de negustorie, am mai deschis o prăvălie în str. Doamnei, ca să pot trăi şi eu”, declara Caragiale pentru „Evenimentul”, în 1893. După ce a deschis prima berărie, tot au apărut ştiri în presa vremii despre ce mai e nou prin viaţa dramaturgului și pe la berărie.

Caragiale a ales „postul de a fi cârciumar”, rămânând liber cel de scriitor. (“Românul”, decembrie, 1893). „În pofida talentului său, nu a reuşit să-şi câştige existenţa din scris, motiv pentru care a devenit berar”. (Adevărul ilustrat, mai, 1893)  “Iancu Luca Caragiale/ Îți dă berea cu măsură/ Face și literatură…/ Însă nu face parale” (Cincinat Pavelescu)

În “Adevărul” din noiembrie 1893, Anton Bacalbaşa trăgea un semnal de alarmă, deplângând starea dramaturgului şi anunțând totodată că a deschis în strada Gabroveni Berăria “Mihalcea et Caragiale”, ca să aibă din ce trăi.

Acelaşi ziar publică după o lună reclama: “Otel Universal – Gabroveni. Întreprinderea Mihalcea. Situat în centrul mişcărei comerciale. Stradele Gabroveni şi Covaci. 100 camere mobilate. Băi la fiecare etaj. Bucătărie internaţională. Vinuri alese indigene şi străine. Cafenea în stil vienez. Cârciuma Mihalcea, mezeluri şi spirtoase. Berăria Caragiale. Local de întâlnire a tuturor claselor cu bere Luther. Popicărie de salon. Întreţinere europeană. Serviciu garantat.” Afacerea nu merge, se desparte de întreprinzător. Dramaturgul îşi deschide propria berărie. Apoi reclama apare publicată în mai multe ziare ale timpului.

Se ştie că Ordinul „Bene Merenti” a fost instituit de regele Carol I prin Decretul Regal, în 1876. Sub formă de medalie, era decernat pentru merite în domeniile cultură, ştiinţă, industrie şi agricultură. Autorul “Nopţii furtunoase” a primit și el medalia.
În 1894 se scria despre cum I.L. Caragiale îşi va deschide în str. Doamnei Berăria “Academică Bene Bibenti”, peste drum de birtul lui Colari. Lumea deschidea uşa berăriei ca să-l vadă pe autorul “Scrisorii pierdute” “alergând printre mese, cu paharele spumoase şi pline, făcând pe ţalul şi istorisind anecdote.” (Lupta, 8 aprilie 1894). Aflăm din Evenimentul din februarie 1894 despre cum „e foarte original creatorul «Moftului» în costumul de şiac, cu o căciuliţă turcănească în cap, împărţind saluturi la dreapta şi la stânga, strigând întruna: «un şnit, aici!»”.

I se spunea Domnul Gambrinus

Prin 1901, în strada Câmpineanu, aproape de Teatrului Naţional, autorul “Momentelor” deschide ultima berărie, în Bucureşti, botezată legendar, cu numele celui căruia i se atribuie descoperirea berii. Aici venea toată protipendada oraşului, instrumentiştii asigurau programul muzical, aveau loc serate literare, se discuta politică. D. Teleor profită de ocazie şi îi face reclamă berăriei “Gambrinus” în „Moftul român”:
Decât medicamente,

Mai bine, zău, dă fuga

Și trage-i două halbe

De bere de Azuga!
Devale la Gambrinus –

Cea mai frumoasă vale –

Te afli între teatru

Și între Caragiale.
Ferice cel ce poate

Să bea așa nectar,

De nu mai multe halbe,

Măcar un biet pahar.

149114_169865959705088_5136231_n
“Amploaitul”, sau „berarul” devine “Dl. Gambrinus” în presa vremii. Undeva în spatele berăriei, Caragiale avea o cameră unde-şi aştepta prietenii la cenaclu şi la vin. Obişnuit să ofere gratis bere, dă faliment; apoi pleacă din ţară.

Şah, vin şi poezia lui Octavian Goga

Exilat la Berlin şi cu dorul de ţară în inimă, revine deseori la Bucureşti; locuiește la Vlahuţă,  îl vizitează pe Delavrancea şi se întâlnește cu prietenii la “Gambrinus”.
Vintilă Russu Şirianu povesteşte în ale sale memorii despre cum, la o masă, Alexandru Obedenaru, Ion Gorun, Nerva Hodas, George Ranetti jucau şah şi beau halbe de bere. Într-o parte, singur, la altă masă – plină de cărţi şi sticle cu vin – , Caragiale citea concentrat şi, din când în când, bea vin roşu.

„Era o linişte nebună – povesteşte Obedenaru lui Russu Şirianu, ca între şahişti. Ai fi zis că eşti în biserică. Şi, deodată, aud, în surdină, vocea lui Caragiale: «ei comedie!» Mă uit la el. Se mişcă agitat, împinge masa, ridică pripit cartea din care citea, parcă să vadă mai bine ce citeşte. Începe iar, rar, în şoaptă. Am lăsat din ochi câmpul şahului, şi curios, ridic privirea spre Caragiale. Punctând în cap cu ritm muzical, citea, şi, brusc, se ridică, vine spre noi, cu cartea în mână. Ajunge în spatele lui Ion Gorun. Se leagănă uşor şi prinde a recita, cu glas blând, învăluitor, cu cartea sub ochelari:

 

În suflet seamănă-mi furtună

Să-l simt în matca-i cum răzbate

Cu tot amarul se revarsă

Pe strunele înfiorate; 

Se opreşte, apleacă ochii spre noi, zice tare: «Auziţi, auziţi?» Eu şi Ranetti am auzit şi tresărim. Cei doi joacă şah absenţi. Caragiale răsfoieşte cartea, se reazămă de umărul lui Gorun şi ne face chemarea:

A mea e lacrima ce-n tremor

Prin sita genelor se frânge,

Al meu e cântul ce-n pustie

Neputincioasa jale-şi plânge.

Ci-n pacea obidirii voastre,
Ca-ntr-un întins adânc de mare, 

Trăieşte-nfricoşatul vifor

Al vremurilor răzbunătoare.

Se opreşte, ridică fruntea şi carte, respiră două clipe, răsfoieşte, cu glas domol şi legănat:

La noi sunt codri verzi de brad

Şi câmpuri de mătasă, 

La noi atâţia fluturi sunt

Şi-atâta jale-n casă…

«Şah la rege», auzim vocea lui Nerva Hodoş. Caragiale se încruntă, întinde braţul şi, cu cartea ca o mătură, descotoroseşte masa de toate figurile de şah care se rostogolesc pe jos: «Ce şah la rege!… Dă-l naibii de şah. Ascultaţi aici!»
Cei doi jucători se trezesc din sferele reci ale şahului, zăpăciţi. Caragiale se şterge cu batista pe frunte, citeşte, noi ascultam uluiţi. Cu chipul aprins, ochi strălucitori, repetă versurile, îl prinde pe Gorun de umăr, glăsuieşte muiat de emoţie: «Arde! Frige!… E o lavă, fraţilor!»

Am tăcut cu toţii, ca prin farmec. Nu ştiu câtă vreme, ne-a tot citit tot din volum. Când l-a terminat, era frânt. S-a lăsat în scaun, şi-a împreunat mâinile pe carte, şi a spus, cu glasul suav, adânc: « S-a născut un mare poet!»

Caragiale citise poeziile de debut ale lui Octavian Goga. Şi, cât a trăit, şi-a manifestat o vie afecţiune pentru poetul ardelean. Deseori pomenea despre el, în casa lui Delavrancea, avocat şi scriitor, la un pahar de “Lacrima Cristi”. Ciocneau vin în sfânta amintire a lui Eminescu.

Odată, aflându-se în vizită, Goga îi mărturisi lui Caragiale: „Coane Ioancule, ştiu pe de rost tot cea ai scris, tot ce ai spus despre Eminescu… Spune-mi, de-ar  fi să redai în două cuvinte impresia pe care ţi-ai făcut-o, când întâia dată l-ai văzut, ce-ai zice?” Caragiale şi-a prins între degete ochelarii, i-a scos, şi cu dulcea împăienjenire a privirii mioape, a rostit: „Cu o flacără!”

FOTO interior: https://www.facebook.comBucurestiiVechiFotoSiIstorie

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.

Pagina 20 din 33« Prima...10...1819202122...30...Ultima »