Şah mat, la berărie, cu I. L. Caragiale
https://www.ziarulmetropolis.ro/sah-mat-la-berarie-cu-i-l-caragiale/

Între 1893 şi 1902, Caragiale a deschis mai multe berării în Bucureşti, Paşcani, Iaşi şi Buzău, „din nevoia de a studia mai bine tipuri de oameni”, după cum povestea Vlahuţă în amintirile sale. Afacerile au falimentat, dar au rămas poveştile… Caragiale a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin.

Un articol de Monica Andrei|8 iunie 2016

„M-am apucat de negustorie, am mai deschis o prăvălie în str. Doamnei, ca să pot trăi şi eu”, declara Caragiale pentru „Evenimentul”, în 1893. După ce a deschis prima berărie, tot au apărut ştiri în presa vremii despre ce mai e nou prin viaţa dramaturgului și pe la berărie.

Caragiale a ales „postul de a fi cârciumar”, rămânând liber cel de scriitor. (“Românul”, decembrie, 1893). „În pofida talentului său, nu a reuşit să-şi câştige existenţa din scris, motiv pentru care a devenit berar”. (Adevărul ilustrat, mai, 1893)  “Iancu Luca Caragiale/ Îți dă berea cu măsură/ Face și literatură…/ Însă nu face parale” (Cincinat Pavelescu)

În “Adevărul” din noiembrie 1893, Anton Bacalbaşa trăgea un semnal de alarmă, deplângând starea dramaturgului şi anunțând totodată că a deschis în strada Gabroveni Berăria “Mihalcea et Caragiale”, ca să aibă din ce trăi.

Acelaşi ziar publică după o lună reclama: “Otel Universal – Gabroveni. Întreprinderea Mihalcea. Situat în centrul mişcărei comerciale. Stradele Gabroveni şi Covaci. 100 camere mobilate. Băi la fiecare etaj. Bucătărie internaţională. Vinuri alese indigene şi străine. Cafenea în stil vienez. Cârciuma Mihalcea, mezeluri şi spirtoase. Berăria Caragiale. Local de întâlnire a tuturor claselor cu bere Luther. Popicărie de salon. Întreţinere europeană. Serviciu garantat.” Afacerea nu merge, se desparte de întreprinzător. Dramaturgul îşi deschide propria berărie. Apoi reclama apare publicată în mai multe ziare ale timpului.

Se ştie că Ordinul „Bene Merenti” a fost instituit de regele Carol I prin Decretul Regal, în 1876. Sub formă de medalie, era decernat pentru merite în domeniile cultură, ştiinţă, industrie şi agricultură. Autorul “Nopţii furtunoase” a primit și el medalia.
În 1894 se scria despre cum I.L. Caragiale îşi va deschide în str. Doamnei Berăria “Academică Bene Bibenti”, peste drum de birtul lui Colari. Lumea deschidea uşa berăriei ca să-l vadă pe autorul “Scrisorii pierdute” “alergând printre mese, cu paharele spumoase şi pline, făcând pe ţalul şi istorisind anecdote.” (Lupta, 8 aprilie 1894). Aflăm din Evenimentul din februarie 1894 despre cum „e foarte original creatorul «Moftului» în costumul de şiac, cu o căciuliţă turcănească în cap, împărţind saluturi la dreapta şi la stânga, strigând întruna: «un şnit, aici!»”.

I se spunea Domnul Gambrinus

Prin 1901, în strada Câmpineanu, aproape de Teatrului Naţional, autorul “Momentelor” deschide ultima berărie, în Bucureşti, botezată legendar, cu numele celui căruia i se atribuie descoperirea berii. Aici venea toată protipendada oraşului, instrumentiştii asigurau programul muzical, aveau loc serate literare, se discuta politică. D. Teleor profită de ocazie şi îi face reclamă berăriei “Gambrinus” în „Moftul român”:
Decât medicamente,

Mai bine, zău, dă fuga

Și trage-i două halbe

De bere de Azuga!
Devale la Gambrinus –

Cea mai frumoasă vale –

Te afli între teatru

Și între Caragiale.
Ferice cel ce poate

Să bea așa nectar,

De nu mai multe halbe,

Măcar un biet pahar.

149114_169865959705088_5136231_n
“Amploaitul”, sau „berarul” devine “Dl. Gambrinus” în presa vremii. Undeva în spatele berăriei, Caragiale avea o cameră unde-şi aştepta prietenii la cenaclu şi la vin. Obişnuit să ofere gratis bere, dă faliment; apoi pleacă din ţară.

Şah, vin şi poezia lui Octavian Goga

Exilat la Berlin şi cu dorul de ţară în inimă, revine deseori la Bucureşti; locuiește la Vlahuţă,  îl vizitează pe Delavrancea şi se întâlnește cu prietenii la “Gambrinus”.
Vintilă Russu Şirianu povesteşte în ale sale memorii despre cum, la o masă, Alexandru Obedenaru, Ion Gorun, Nerva Hodas, George Ranetti jucau şah şi beau halbe de bere. Într-o parte, singur, la altă masă – plină de cărţi şi sticle cu vin – , Caragiale citea concentrat şi, din când în când, bea vin roşu.

„Era o linişte nebună – povesteşte Obedenaru lui Russu Şirianu, ca între şahişti. Ai fi zis că eşti în biserică. Şi, deodată, aud, în surdină, vocea lui Caragiale: «ei comedie!» Mă uit la el. Se mişcă agitat, împinge masa, ridică pripit cartea din care citea, parcă să vadă mai bine ce citeşte. Începe iar, rar, în şoaptă. Am lăsat din ochi câmpul şahului, şi curios, ridic privirea spre Caragiale. Punctând în cap cu ritm muzical, citea, şi, brusc, se ridică, vine spre noi, cu cartea în mână. Ajunge în spatele lui Ion Gorun. Se leagănă uşor şi prinde a recita, cu glas blând, învăluitor, cu cartea sub ochelari:

 

În suflet seamănă-mi furtună

Să-l simt în matca-i cum răzbate

Cu tot amarul se revarsă

Pe strunele înfiorate; 

Se opreşte, apleacă ochii spre noi, zice tare: «Auziţi, auziţi?» Eu şi Ranetti am auzit şi tresărim. Cei doi joacă şah absenţi. Caragiale răsfoieşte cartea, se reazămă de umărul lui Gorun şi ne face chemarea:

A mea e lacrima ce-n tremor

Prin sita genelor se frânge,

Al meu e cântul ce-n pustie

Neputincioasa jale-şi plânge.

Ci-n pacea obidirii voastre,
Ca-ntr-un întins adânc de mare, 

Trăieşte-nfricoşatul vifor

Al vremurilor răzbunătoare.

Se opreşte, ridică fruntea şi carte, respiră două clipe, răsfoieşte, cu glas domol şi legănat:

La noi sunt codri verzi de brad

Şi câmpuri de mătasă, 

La noi atâţia fluturi sunt

Şi-atâta jale-n casă…

«Şah la rege», auzim vocea lui Nerva Hodoş. Caragiale se încruntă, întinde braţul şi, cu cartea ca o mătură, descotoroseşte masa de toate figurile de şah care se rostogolesc pe jos: «Ce şah la rege!… Dă-l naibii de şah. Ascultaţi aici!»
Cei doi jucători se trezesc din sferele reci ale şahului, zăpăciţi. Caragiale se şterge cu batista pe frunte, citeşte, noi ascultam uluiţi. Cu chipul aprins, ochi strălucitori, repetă versurile, îl prinde pe Gorun de umăr, glăsuieşte muiat de emoţie: «Arde! Frige!… E o lavă, fraţilor!»

Am tăcut cu toţii, ca prin farmec. Nu ştiu câtă vreme, ne-a tot citit tot din volum. Când l-a terminat, era frânt. S-a lăsat în scaun, şi-a împreunat mâinile pe carte, şi a spus, cu glasul suav, adânc: « S-a născut un mare poet!»

Caragiale citise poeziile de debut ale lui Octavian Goga. Şi, cât a trăit, şi-a manifestat o vie afecţiune pentru poetul ardelean. Deseori pomenea despre el, în casa lui Delavrancea, avocat şi scriitor, la un pahar de “Lacrima Cristi”. Ciocneau vin în sfânta amintire a lui Eminescu.

Odată, aflându-se în vizită, Goga îi mărturisi lui Caragiale: „Coane Ioancule, ştiu pe de rost tot cea ai scris, tot ce ai spus despre Eminescu… Spune-mi, de-ar  fi să redai în două cuvinte impresia pe care ţi-ai făcut-o, când întâia dată l-ai văzut, ce-ai zice?” Caragiale şi-a prins între degete ochelarii, i-a scos, şi cu dulcea împăienjenire a privirii mioape, a rostit: „Cu o flacără!”

FOTO interior: https://www.facebook.comBucurestiiVechiFotoSiIstorie

15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

14
/03
/17

Aşa îl socoteau englezii pe inginerul Gogu Constantinescu (1881-1965), în ajunul Primului Război Mondial. Pricina era puzderia de aplicaţii, inovaţii şi proiecte cu care genialul inventator venea în lumea tehnică a Marii Britanii.

06
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa scria despre sine, din Mexic, George Bibescu, în 1862, tatălui său. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se poate vorbi de o adevărată colonie română la Paris, formată din ai noştri, trăitori acolo, burlaci, sau căsătoriţi cu franţuzoaice, diplomaţi, alţii aflaţi în trecere. E o lume activă, cu saloane deschise, patronate de femei, unde se adună elita intelectuală şi mondenă franceză.

03
/03
/17

Pe 4 martie 2017 se împlinesc 40 de ani de la cutremurul care a îndoliat România. Atunci s-a stins din viață genialul nostru actor Toma Caragiu. Soția sa, Elena Caragiu, cu care a fost căsătorit 14 ani, face dezvăluiri, în premieră, pentru cititorii Ziarului Metropolis.

23
/02
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1789 se năştea la Hotahova (azi în Albania) un om cu destin neobişnuit. La zece ani vine în Ţara Românească, face studii de filosofie la Viena şi de medicină în Germania, la Halle; revine la Bucureşti şi aici are o carieră spectaculoasă, cu reverberaţii până astăzi în Grecia. S-a stins din viaţă în 1874. E vorba de Apostol Arsaki.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

14
/02
/17

MEMORIA CULTURALĂ „Sînt actor, deci liber de a fi oricînd adolescent“, mărturisea Grigore Vasiliu Birlic, într-o scrisoare adresată teatrului şi publicului. „Cei trei pereţi între care ne mişcăm sînt din carton vopsit, dar simbolizează adevărul, binele şi frumosul. Iar voi — onorat şi iubit public — consideraţi-vă invitaţi la cel mai nobil banchet: totul s-a făcut pentru voi, prin voi“. Ziarul Metropolis vă prezintă un text emoţionant, publicat de marele actor, acum 60 de ani, în revista Teatrul.

14
/02
/17

A interpretat într-un mod cu totul original personaje aflate la granița dintre tragic și comic. A rămas în memoria cinefililor prin rolurile jucate în cele peste 50 de filme și a fost, de asemenea, un excepțional pedagog, printre studenții săi numărându-se Horațiu Mălăele, Mariana Mihuț, Valeria Seciu (cea care avea să-i devină soție), Dan Condurache și Maria Ploae. 

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.