Şah mat, la berărie, cu I. L. Caragiale
https://www.ziarulmetropolis.ro/sah-mat-la-berarie-cu-i-l-caragiale/

Între 1893 şi 1902, Caragiale a deschis mai multe berării în Bucureşti, Paşcani, Iaşi şi Buzău, „din nevoia de a studia mai bine tipuri de oameni”, după cum povestea Vlahuţă în amintirile sale. Afacerile au falimentat, dar au rămas poveştile… Caragiale a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin.

Un articol de Monica Andrei|8 iunie 2016

„M-am apucat de negustorie, am mai deschis o prăvălie în str. Doamnei, ca să pot trăi şi eu”, declara Caragiale pentru „Evenimentul”, în 1893. După ce a deschis prima berărie, tot au apărut ştiri în presa vremii despre ce mai e nou prin viaţa dramaturgului și pe la berărie.

Caragiale a ales „postul de a fi cârciumar”, rămânând liber cel de scriitor. (“Românul”, decembrie, 1893). „În pofida talentului său, nu a reuşit să-şi câştige existenţa din scris, motiv pentru care a devenit berar”. (Adevărul ilustrat, mai, 1893)  “Iancu Luca Caragiale/ Îți dă berea cu măsură/ Face și literatură…/ Însă nu face parale” (Cincinat Pavelescu)

În “Adevărul” din noiembrie 1893, Anton Bacalbaşa trăgea un semnal de alarmă, deplângând starea dramaturgului şi anunțând totodată că a deschis în strada Gabroveni Berăria “Mihalcea et Caragiale”, ca să aibă din ce trăi.

Acelaşi ziar publică după o lună reclama: “Otel Universal – Gabroveni. Întreprinderea Mihalcea. Situat în centrul mişcărei comerciale. Stradele Gabroveni şi Covaci. 100 camere mobilate. Băi la fiecare etaj. Bucătărie internaţională. Vinuri alese indigene şi străine. Cafenea în stil vienez. Cârciuma Mihalcea, mezeluri şi spirtoase. Berăria Caragiale. Local de întâlnire a tuturor claselor cu bere Luther. Popicărie de salon. Întreţinere europeană. Serviciu garantat.” Afacerea nu merge, se desparte de întreprinzător. Dramaturgul îşi deschide propria berărie. Apoi reclama apare publicată în mai multe ziare ale timpului.

Se ştie că Ordinul „Bene Merenti” a fost instituit de regele Carol I prin Decretul Regal, în 1876. Sub formă de medalie, era decernat pentru merite în domeniile cultură, ştiinţă, industrie şi agricultură. Autorul “Nopţii furtunoase” a primit și el medalia.
În 1894 se scria despre cum I.L. Caragiale îşi va deschide în str. Doamnei Berăria “Academică Bene Bibenti”, peste drum de birtul lui Colari. Lumea deschidea uşa berăriei ca să-l vadă pe autorul “Scrisorii pierdute” “alergând printre mese, cu paharele spumoase şi pline, făcând pe ţalul şi istorisind anecdote.” (Lupta, 8 aprilie 1894). Aflăm din Evenimentul din februarie 1894 despre cum „e foarte original creatorul «Moftului» în costumul de şiac, cu o căciuliţă turcănească în cap, împărţind saluturi la dreapta şi la stânga, strigând întruna: «un şnit, aici!»”.

I se spunea Domnul Gambrinus

Prin 1901, în strada Câmpineanu, aproape de Teatrului Naţional, autorul “Momentelor” deschide ultima berărie, în Bucureşti, botezată legendar, cu numele celui căruia i se atribuie descoperirea berii. Aici venea toată protipendada oraşului, instrumentiştii asigurau programul muzical, aveau loc serate literare, se discuta politică. D. Teleor profită de ocazie şi îi face reclamă berăriei “Gambrinus” în „Moftul român”:
Decât medicamente,

Mai bine, zău, dă fuga

Și trage-i două halbe

De bere de Azuga!
Devale la Gambrinus –

Cea mai frumoasă vale –

Te afli între teatru

Și între Caragiale.
Ferice cel ce poate

Să bea așa nectar,

De nu mai multe halbe,

Măcar un biet pahar.

149114_169865959705088_5136231_n
“Amploaitul”, sau „berarul” devine “Dl. Gambrinus” în presa vremii. Undeva în spatele berăriei, Caragiale avea o cameră unde-şi aştepta prietenii la cenaclu şi la vin. Obişnuit să ofere gratis bere, dă faliment; apoi pleacă din ţară.

Şah, vin şi poezia lui Octavian Goga

Exilat la Berlin şi cu dorul de ţară în inimă, revine deseori la Bucureşti; locuiește la Vlahuţă,  îl vizitează pe Delavrancea şi se întâlnește cu prietenii la “Gambrinus”.
Vintilă Russu Şirianu povesteşte în ale sale memorii despre cum, la o masă, Alexandru Obedenaru, Ion Gorun, Nerva Hodas, George Ranetti jucau şah şi beau halbe de bere. Într-o parte, singur, la altă masă – plină de cărţi şi sticle cu vin – , Caragiale citea concentrat şi, din când în când, bea vin roşu.

„Era o linişte nebună – povesteşte Obedenaru lui Russu Şirianu, ca între şahişti. Ai fi zis că eşti în biserică. Şi, deodată, aud, în surdină, vocea lui Caragiale: «ei comedie!» Mă uit la el. Se mişcă agitat, împinge masa, ridică pripit cartea din care citea, parcă să vadă mai bine ce citeşte. Începe iar, rar, în şoaptă. Am lăsat din ochi câmpul şahului, şi curios, ridic privirea spre Caragiale. Punctând în cap cu ritm muzical, citea, şi, brusc, se ridică, vine spre noi, cu cartea în mână. Ajunge în spatele lui Ion Gorun. Se leagănă uşor şi prinde a recita, cu glas blând, învăluitor, cu cartea sub ochelari:

 

În suflet seamănă-mi furtună

Să-l simt în matca-i cum răzbate

Cu tot amarul se revarsă

Pe strunele înfiorate; 

Se opreşte, apleacă ochii spre noi, zice tare: «Auziţi, auziţi?» Eu şi Ranetti am auzit şi tresărim. Cei doi joacă şah absenţi. Caragiale răsfoieşte cartea, se reazămă de umărul lui Gorun şi ne face chemarea:

A mea e lacrima ce-n tremor

Prin sita genelor se frânge,

Al meu e cântul ce-n pustie

Neputincioasa jale-şi plânge.

Ci-n pacea obidirii voastre,
Ca-ntr-un întins adânc de mare, 

Trăieşte-nfricoşatul vifor

Al vremurilor răzbunătoare.

Se opreşte, ridică fruntea şi carte, respiră două clipe, răsfoieşte, cu glas domol şi legănat:

La noi sunt codri verzi de brad

Şi câmpuri de mătasă, 

La noi atâţia fluturi sunt

Şi-atâta jale-n casă…

«Şah la rege», auzim vocea lui Nerva Hodoş. Caragiale se încruntă, întinde braţul şi, cu cartea ca o mătură, descotoroseşte masa de toate figurile de şah care se rostogolesc pe jos: «Ce şah la rege!… Dă-l naibii de şah. Ascultaţi aici!»
Cei doi jucători se trezesc din sferele reci ale şahului, zăpăciţi. Caragiale se şterge cu batista pe frunte, citeşte, noi ascultam uluiţi. Cu chipul aprins, ochi strălucitori, repetă versurile, îl prinde pe Gorun de umăr, glăsuieşte muiat de emoţie: «Arde! Frige!… E o lavă, fraţilor!»

Am tăcut cu toţii, ca prin farmec. Nu ştiu câtă vreme, ne-a tot citit tot din volum. Când l-a terminat, era frânt. S-a lăsat în scaun, şi-a împreunat mâinile pe carte, şi a spus, cu glasul suav, adânc: « S-a născut un mare poet!»

Caragiale citise poeziile de debut ale lui Octavian Goga. Şi, cât a trăit, şi-a manifestat o vie afecţiune pentru poetul ardelean. Deseori pomenea despre el, în casa lui Delavrancea, avocat şi scriitor, la un pahar de “Lacrima Cristi”. Ciocneau vin în sfânta amintire a lui Eminescu.

Odată, aflându-se în vizită, Goga îi mărturisi lui Caragiale: „Coane Ioancule, ştiu pe de rost tot cea ai scris, tot ce ai spus despre Eminescu… Spune-mi, de-ar  fi să redai în două cuvinte impresia pe care ţi-ai făcut-o, când întâia dată l-ai văzut, ce-ai zice?” Caragiale şi-a prins între degete ochelarii, i-a scos, şi cu dulcea împăienjenire a privirii mioape, a rostit: „Cu o flacără!”

FOTO interior: https://www.facebook.comBucurestiiVechiFotoSiIstorie

20
/07
/16

Principesa Margareta, Florin Piersic, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Dorel Vişan, George Ivaşcu, Alexandru Arşinel, Ion Besoiu, Mihai Măniuțiu, Corina Șuteu şi numeroase alte personalităţi culturale deplâng dispariţia inegalabilului actor Radu Beligan, decedat astăzi, la Spitalul Elias, la vârsta de 97 de ani.

20
/07
/16

"Aproape fiecare fată se îndrăgosteşte de bărbatul nepotrivit; presupun că face parte din maturizare." - Natalie Wood,- Într-o zi de 20 iulie (1938) se năştea una din frumuseţile clasice ale Hollywood-ului.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

29
/06
/16

Bucureştiul adevărat este oraşul poveştilor petrecute pe străzile lui. Fiecare plăcuţă de la capătul străzii înmagazinează memorie urbană. Pornind de la numele ei, descoperim întâmplări petrecute ordinioară, indicii despre vechii locuitori, meserii dispărute, amintiri despre clădiri care nu mai există.

27
/06
/16

În urmă cu un secol, în noaptea de 27 spre 28 iunie (1916), în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, se stingea din viaţă pictorul Ştefan Luchian. Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

26
/06
/16

A fost idolul unei țări întregi. Adolescentele de la pension dormeau cu poza lui sub pernă, visând să devină artiste. „Prințul operetei românești” are astăzi bust în parcul Kisellef. O stradă din Bucureşti se numește „Nae Leonard” și un teatru din Galaţi îi poartă numele: Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

22
/06
/16

Vlad Mugur a fost regizorul care l-a impus pe George Constantin în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, intuind talentul său uriaş. A fost profesorul “generaţiei de aur”, care a absolvit la începutul anilor '50. A condus teatrul din Cluj şi Teatrul Odeon din Bucureşti.

21
/06
/16

BUCUREȘTIUL DE TOTDEAUNA Cu mai bine de 200 de ani în urmă, Dâmboviţa era o apă capricioasă, năvalnică şi care, la vreme de ploaie repede inunda cele 17 hectare ocupate acum de parcul Cişmigiu.

08
/06
/16

Între 1893 şi 1902, Caragiale a deschis mai multe berării în Bucureşti, Paşcani, Iaşi și Buzău, „din nevoia de a studia mai bine tipuri de oameni”, după cum povestea Vlahuţă în amintirile sale. Afacerile au falimentat, dar au rămas poveștile… Caragiale a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

17
/05
/16

În 1951, Constantin Brâncuşi a făcut statului român oferta de a-i lăsa moştenire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris. Membrii Academiei Române au refuzat-o. Sculptorul a murit în 1957, la Paris, cu inima tristă pentru că nu s-a mai putut întoarce în ţara sa.

13
/05
/16

Pe locul de azi al teatrului ODEON, exista, la începutul secolului al 19-lea, un palat locuit de domnul ţării ; de fapt era o îngrămădire de clădiri, cu stiluri amestecate şi fel de fel de podoabe interioare.