Salon de arta şi design pentru prima oară în București
https://www.ziarulmetropolis.ro/salon-de-arta-si-design-pentru-prima-oara-in-bucuresti/

Vineri, 6 ianuarie, la ora 19:30, Galateca celebrează 1 an de expoziţii şi evenimente dedicate artei contemporane şi designului printr-un Salon de arta şi design.

Un articol de Andrada Văsii|1 Decembrie 2013

Vineri, 6 ianuarie, de la ora 19.30, Galateca celebrează 1 an de expoziţii şi evenimente dedicate artei contemporane şi designului printr-un Salon de arta şi design.

Între 30 noiembrie şi 11 ianuarie Galateca îmbină într-un mod creativ mai multe tipuri de artă şi design, de la gravuri, pictura în guaşă şi ulei, desene, sculpturi, până la design de obiect într-un salon de artă contemporană şi design „Anniversaire”.

Conceptul original transformă spaţiul galeriei într-o casă, în care obiectele de artă şi cele de design se întâlnesc şi se pun în valoare reciproc.

Astfel, lucrări ale unor renumiţi artişti contemporani, precum Mircea Roman, Aurel Tar, Simon Henwood, Predrag Popara, Mircea Nechita, Vlad Tenu vor intra într-un dialog imaginativ cu obiecte de design de la branduri recunoscute (Muuto, Ango, Pols Potten sau Leitmotiv), într-un scenografie originală.

Trei weekend-uri la un Salon de arta şi design 

În completarea evenimentului Salon de arta şi design, Galateca continuă seria camerelor de autor cu trei nume reprezentative pentru arta românească contemporană: Daniela Fainis, Marian Zidaru şi Silviu Oravitzan.

Galeria Galateca, în luna decembrie, anunţă multe evenimente asociate salonului. Astfel, pentru iubitorii de modă şi de design, a pregătit 3 weekend-uri speciale, în care se va lansa noua colecţie de la Seletti şi colecţiile capsula UnaCaLuna sau Le petit indigent.

Salon de arta si design

Sunteţi aşteptaţi în toate cele 3 weekend-uri cu un brad tematic creat de un designer renumit, invitaţi speciali şi cu reduceri la produse selectate. În plus, cei de la designist.ro au ales Galateca să fie spaţiul pentru preview-ul colecţiilor designerilor români ce vor fi prezentate la Made in Ro .

În acest prim an de existenţă, Galateca a dat viaţă unor proiecte de anvergură româneşti şi internaţionale într-un spaţiu inedit. Astfel au avut loc nouă expoziţii surprinzătoare, care au explorat diverse teritorii artistice şi medii de exprimare şi a luat fiinţă un gallery shop, NeoGalateca, ce s-a remarcat prin originalitatea colecţiilor şi a pieselor unicat.

Anniversaire, primul salon de artă contemporană şi design creat de Galateca este un nou concept foarte dinamic şi sugestiv, ce se doreşte să devină o tradiţie, în care obiectele de artă şi design se pun în valoare reciproc.

Text preluat în parteneriat cu Modernism.ro

Foto credit: Modernism, Galateca Salon de arta si design

12
/10
/18

Timp de o lună, 28 de artiști angajați social și politic, 8 regizori de film, 16 cercetători în arte vizuale și discipline conexe vor participa la proiectul "Mad(e) In Romania", aflat la intersecția dintre artă, politică și dialog. Mihai Șora, Caterina Preda, Ileana Pintilie, Dan Perjovschi, Ion Barbu, Claudiu Cobilanschi, Mircea Toma sunt o parte din cei care vin la Timișoara pentru a spune cum arată arta care ține cetățenii treji și le face vocea auzită. "Mad(e) In Romania" va avea loc în perioada 15 octombrie – 20 noiembrie

08
/10
/18

„Monumente în mișcare – patrimoniu dispărut” 2018, proiect produs de Nasui collection & Gallery și Muzeul Județean de Istorie Brașov, își propune promovarea patrimoniului istoric al Brașovului dispărut, prin producția și plasarea în spațiul public a două sculpturi de mari dimensiuni, contemporane, temporare și neintruzive, prin organizarea de module educaționale pentru tineri și printr-o expoziție documentară outdoor dedicată publicului larg.

06
/10
/18

Au mai rămas două săptămâni până la începutul Festivalului Național de Teatru, ediția a 28-a, care se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 19 – 29 octombrie. În an centenar, peste 100 de evenimente sunt propuse publicului în cele 11 zile de Festival.

02
/10
/18

Agenţia de publicitate Papaya Advertising a lansat, ieri, un clip numit “Copiii referendumului”, prin care îndeamnă la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Spotul, inspirat din serialul “The Handmaid’s Tale” (“Povestea slujitoarei”), în care este descrisă viaţa din Gilead, un stat condus de un regim totalitar ultra-religios, unde femeile sunt folosite pentru a procrea, s-a viralizat în scurt timp pe rețelele de socializare.

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

Page 10 of 52« First...89101112...203040...Last »