Salonul Internațional de Carte Bookfest 2020 se anulează
https://www.ziarulmetropolis.ro/salonul-international-de-carte-bookfest-2020-se-anuleaza/

Consiliul Director al Asociaţiei Editorilor din România a luat act, în şedinţa on-line din 06 aprilie 2020, de anunţul Preşedintelui României cu privire la prelungirea stării de urgenţă pentru încă 30 de zile, până la jumătatea lunii mai 2020.

Un articol de Petre Ivan|7 aprilie 2020

„Înțelegem pe deplin motivele care stau la baza acestei decizii și ne exprimăm dorința ca această criză sanitară să se încheie cât mai curând.

Având în vedere această situație, precum și preocuparea legitimă pentru integritatea fizică a vizitatorilor și expozanților, ne vedem nevoiți să anulăm cea de-a XV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, programată în perioada 27-31 mai 2020.

O sărbătoare a cărții are în centrul său bucuria împărtășită în jurul cuvântului tipărit și al autorilor acestuia și nu putem permite ca un astfel de eveniment să fie umbrit de vreun risc sanitar pe care îl putem evita.

Mulțumim tuturor iubitorilor de carte ce fac posibilă existența Salonului Internațional de Carte Bookfest și sperăm să ne putem reîntâlni, în condiții normale, la următoarele ediții Bookfest“, se precizează într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. La Salonul Internațional de Carte Bookfest de anul trecut (București, 29 mai – 2 iunie 2019) au fost prezenți peste 150 de expozanți, programul celor cinci zile cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări şi dezbateri până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive. Invitatul de onoare al acestei ediții a fost Marea Britanie. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia și Statele Unite ale Americii.
Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Tîrgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.

14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.

12
/02
/23

„Nimic nu e imposibil. Un om, paisprezece vârfuri și reușita unei vieți” de Nimsdai Purja și „Casa de pe Riviera” de Natasha Lester sunt două dintre cărțile pe care vi le propunem pentru primele zile de primăvară. Ambele titluri vor apărea la Editura Nemira în martie.