Salonul Internațional de Carte Bookfest 2020 se anulează
https://www.ziarulmetropolis.ro/salonul-international-de-carte-bookfest-2020-se-anuleaza/

Consiliul Director al Asociaţiei Editorilor din România a luat act, în şedinţa on-line din 06 aprilie 2020, de anunţul Preşedintelui României cu privire la prelungirea stării de urgenţă pentru încă 30 de zile, până la jumătatea lunii mai 2020.

Un articol de Petre Ivan|7 aprilie 2020

„Înțelegem pe deplin motivele care stau la baza acestei decizii și ne exprimăm dorința ca această criză sanitară să se încheie cât mai curând.

Având în vedere această situație, precum și preocuparea legitimă pentru integritatea fizică a vizitatorilor și expozanților, ne vedem nevoiți să anulăm cea de-a XV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, programată în perioada 27-31 mai 2020.

O sărbătoare a cărții are în centrul său bucuria împărtășită în jurul cuvântului tipărit și al autorilor acestuia și nu putem permite ca un astfel de eveniment să fie umbrit de vreun risc sanitar pe care îl putem evita.

Mulțumim tuturor iubitorilor de carte ce fac posibilă existența Salonului Internațional de Carte Bookfest și sperăm să ne putem reîntâlni, în condiții normale, la următoarele ediții Bookfest“, se precizează într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. La Salonul Internațional de Carte Bookfest de anul trecut (București, 29 mai – 2 iunie 2019) au fost prezenți peste 150 de expozanți, programul celor cinci zile cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări şi dezbateri până la proiecţii cinematografice şi evenimente interactive. Invitatul de onoare al acestei ediții a fost Marea Britanie. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia și Statele Unite ale Americii.
Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Tîrgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.

03
/12
/15

Eric-Emmanuel Schmitt, scriitor premiat de Academia Franceză şi deţinător al Premiului Goncourt pentru nuvelă, vine la Bucureşti, la invitaţia Editurii Humanitas Fiction şi Institutului Francez.

02
/12
/15

Cea de a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti începe azi, 2 decembrie, la ora 19.00, la Clubul Ţăranului.

30
/11
/15

Declarat în scurt timp de la apariţie bestseller al New York Times, volumul „Fără tine, noi nu existăm. Viaţa mea secretă ca profesoară a copiilor elitei nord-coreene” de Suki Kim a apărut în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Ciprian Şiulea şi cu o prefaţă de Adelin Petrişor.

27
/11
/15

Antoaneta Ralian, una dintre cele mai apreciate traducătoare de limbă engleză, a murit la vârsta de 91 de ani, în noaptea de joi spre vineri, au precizat reprezentanţii Uniunii Scriitorilor din România. Grav bolnavă, Antoaneta Ralian fusese internată în spital în ultima perioadă.

21
/11
/15

Colegul nostru Andrei Crăciun lansează astăzi, de la ora 18.30, la Târgul de Carte „Gaudeamus” , la standul Herg Benet, volumul de versuri „Poezii pentru acea necunosсută”. Cartea costă cincisprezece lei.

19
/11
/15

Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Lucian Boia şi Mircea Cărtărescu sunt doar câţiva dintre autorii care îşi vor lansa cele mai noi volume la Editura Humanitas cu prilejul Târgului Internaţional Gaudeamus, care are loc în perioada 18-22 noiembrie la Romexpo.

18
/11
/15

Astăzi, de la ora 12.00, s-a deschis oficial cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură 2015, cel mai important eveniment de tip expoziţional şi momentul de vârf al anului editorial şi cultural din România. Gaudeamus 2015 se desfăşoară în perioada 18 - 22 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti.

18
/11
/15

Într-o zi de 18 noiembrie (1922) se stingea din viaţă unul dintre ctitorii romanului modern. O înregistrare de arhivă ni-l prezintă pe Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai importanți intelectuali români ai secolului trecut, vorbind despre autorul lui Á la recherche du temps perdu.

17
/11
/15

Am primit cu entuziasm vestea că Svetlana Aleksandrovna Aleksievici a fost laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2015. Era un entuziasm inocent, deci plin de speranță.

16
/11
/15

În urmă cu mai bine de un secol, într-o zi de 16 noiembrie (1903) se năştea Dumitru Staniloae, autoritate proeminentă a teologiei europene și cel mai mare teolog român. Membru titular al Academiei Române, Părintele Staniloae a lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării "Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii" (în douăsprezece volume).