„Dacă privim cu atenţie un animal, avem sentimentul că înlăuntrul lui se ascunde un om care-şi bate joc de noi”, zice undeva Canetti. Scriitor. Unul dintre cei mari. Şi subevaluaţi. Dar e mai bine aşa. Decât să fie snobat aiurea mai bine să fie citit de cei care (îl) merită. În ciuda rezonanţei latine a numelui, Canneti s-a născut în Bulgaria, a scris magistral în germană şi a devenit cetăţean britanic mai spre final. Un cosmopolit. Nu ştiu câte lire ar fi dat pe Brexit, însă mi-am amintit de vorbele lui privind tabloul optimilor de finală.
Un articol de Cinesseur|12 iulie 2016
Să luăm, de exemplu, partida dintre Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. Cum să nu am sentimentul că cineva, om sau altă entitate, adăpostit în pântecul acestui animal dolofan, numit Campionatul European, îşi bate joc de noi, aducând aceste echipe faţă în faţă? Dintre care una, în pofida acuplării contra naturii, va răzbi în sferturile de finală. E o lipsă de sens flagrantă. Şi o catastrofă de farmec.
Prin contrast, două dintre candidatele îndreptăţite la titlu, Spania şi Italia, vor avea meci direct iar una va părăsi fatalmente competiţia. Italia şi Spania au ieşit pe barba lor din grupe, la fel şi Ţara Galilor, însă tolomacii din Irlanda de Nord au fost scoşi din şanţ de nemţi.
Nu ştiu dacă Muller şi colegii or fi avut consemn de la Merkel să nu facă wurşti o „naţională” oricum varză, cert e că s-au căznit din răsputeri în direcţia asta. Au ţinut de rezultat de parcă ei aveau nevoie de el. A fost 1-0, după cum ştiţi, adică o mostră de ipocrizie casual ce-i scuteşte de explicaţii. Orice gol german peste această bornă i-ar fi trimis pe nord-irlandezi la Belfast, să se gândească la referendum. Locul lor oricum acela era, pentru că o echipă care nu e în stare să construiască (cele mai puţine pase reuşite), să tragă la poartă (cele mai puţine şuturi) şi să marcheze (două goluri, ambele cu Ucraina) este o ruşine pentru o competiţie cu standarde. Accesul în fazele superioare e cu atât mai surprinzător.
Germania – Irlanda de Nord 1-0
Tipi cu ceva mai multe scrupule şi înclinaţi să salveze aparenţele, nemţii nu şi-au murdărit palmaresul. Italienii, în schimb, n-au avut apăsări de ordin etic şi au pierdut strategic ultima partidă. Înfrângerea, în condiţiile în care aveau sacii în căruţă, a propulsat mai departe altă formaţie din spaţiul britanic, cealaltă Irlandă. Nu cu mult mai brează ca surata ei, însă cu un antrenor ceva mai umblat prin lume şi cu o concepţie de joc parcă mai răsărită. Pentru binele tuturor, m-aştept ca Franţa să-i tragă heblul fix pe Stadionul Luminilor.
Şi-acum cazul Islanda. Toată lumea s-a extaziat, parţial justificat, de performanţa „minunaţilor jucători islandezi” (Emil Grădinescu). Locul 2 şi calificarea dintr-o grupă în care Portugalia a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a se umple de ridicol or fi isprăvi istorice, însă numai din perspectiva lor. Pentru cei neutrii, islandezii nu aduc nimic nou în afară de înverşunare. Mulţumesc, am văzut-o şi la alţii. Nu e vorba de o exigenţă în exces, însă eu unul sunt sătul de rezultatele fantastice obţinute de 11 inşi care se apără cu o disperare ce le trădează handicapurile structurale.
Islanda e în această situaţie. Ok, nu ai cum ţine de minge într-un meci cu Portugalia (34% posesie), dar să ai procente sub orice critică şi cu Austria (37%), şi cu Ungaria (33%!!!), şi totuşi să scoţi rezultate pozitive, ei bine, asta e o înspăimântătoare aberaţie de sistem. Cu un antifotbal de zile mari, deposedat de însăşi esenţa sa, islandezii au trecut de grupe şi nimeni nu-i poate împiedica să creadă că sunt un fel de performeri olimpieni.
Ba ar putea chiar să se îmbete cu apă chioară de gheţar topit că sunt competenţi într-un sport pe care, de fapt, îl pervertesc, practicându-l minimalist, limitativ şi cu o meschinărie pe care mai toată lumea o vede orice altceva decât impostură. Au nimerit peste englezi, autosabotori de clasă mondială, cărora le stă în putere (ca să ne raportăm la realitatea presantă a acestor zile) să asorteze Brexitul cu o ieşire de la Euro! Just imagine: Islanda în primele opt echipe ale Europei, fără Anglia şi Italia/Spania, ăsta da duş scoţian pentru suflarea microbistă de pe continent…
Am repertoriat aici câteva anomalii fotbalistice fără pretenţia de a contura o axiomă. Ordinea sau pattern-ul, cum spun sociologii, sunt greu de normat într-o astfel de harababură. Aşa că la ce bun să te prevalezi de sens sau de ce să-l mai cauţi când regulile sunt guvernate de Hazard? Fericiţi belgienii: îl au în echipă.
P.S.: E ultima oară când îl pomenesc, dar e cumva obligatoriu: Cristiano Ronaldo a rupt blestemul şi a marcat. De două ori, cu Ungaria. Care a condus de fiecare dată. Măcar pentru modul încântător în care au evoluat în ultimul meci din grupă, deocamdată cel mai spectaculos de la Euro, mi-ar plăcea să-i văd pe unguri în „sferturi”. Ce mai răsucire de Hazard ar fi.
Foto: Salt înapoi grupat, Europeanul Metropolis – facebook
