Salut voios de pionier – spectacol multimedia, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/salut-voios-de-pionier-spectacol-multimedia-la-sala-radio/

La comemorarea celor 25 ani de la evenimentele din decembrie 1989, CORUL DE COPII RADIO – sub bagheta dirijorului său, VOICU POPESCU – vă invită la un concert-spectacol multimedia cu totul inedit: „SALUT VOIOS DE PIONIER!”

Un articol de Petre Ivan|4 decembrie 2014

Salut voios de pionier / Prin evenimentul programat duminică, 7 decembrie (19.00) la Sala Radio, ansamblul va propune un arc peste timp: micii membri ai ansamblului, născuţi după anul 2000, iau contact cu lumea copilăriei aşa cum au trăit-o şi au simţit-o părinţii lor, fenomenul istoric al pionierilor fiind o realitate comunistă care pentru mulţi tineri este doar o poveste.

Mai mult decât un concert, evenimentul este construit ca un spectacol multimedia complex: un repertoriu cuprinzător ce reuneşte 16 cântece pioniereşti, uteciste, de partid şi de patrie este îmbinat cu poezii scrise de copiii din epocă – jocuri/numărători şi colinde laice (din arhiva radio), un montaj de imagini cu ceremonialuri pioniereşti, defilări, spectacole omagiale (din arhiva TVR) şi amintiri din epocă relatate de cei doi prezentatori – actorii Delia Nartea şi Alexandru Conovaru.SALUT VOIOS

Dirijorul Corului, Voicu Popescu, declară despre concertul-spectacol pe care l-a construit:

„Evenimentul este conceput ca un contrapunct între universul ludic şi candid al copilăriei şi cel al tezelor ideologice ale perioadei comuniste. În montajul realizat prin mijloace multimedia se conturează un mozaic menit să readucă în memoria colectiva o pagină de istorie care s-a încheiat în decembrie 1989. Repertoriul ales este unul reprezentativ, reunind unele din cele mai cunoscute cântece de epocă: de drumeţie, de cravată, de steag, de muncă, de patrie, de partid etc.”

Printre piesele din program se numără  titluri ca E roşie cravata mea ca focul, Sînt pionier, Cântec de steag, Şoimii patriei, Cântec pionieresc de excursie etc.

Evenimentul se desfăşoară cu acompaniamentul la pian al Magdalenei Faur, iar aranjamentele muzicale sunt semnate de Ioan Dobrinescu.

Scenariul spectacolului a fost conceput de Valentina Leonte. Concertul se derulează cu participarea unei formaţii de alămuri – membri ai Orchestrei Naţionale Radio – şi percuţie uşoară.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto: Salut voios de pionier – orchestreradio.ro

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.

21
/07
/22

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland va avea loc în perioada 22-31 iulie 2022 și continuă să aducă în atenția publicului, ca destinații culturale, orașele Brașov și Sighișoara, dar și câteva sate pitorești din Transilvania, unele dintre ele aparținând patrimoniului universal celebrat la nivel internațional: Prejmer, Hălchiu, Criț, Meșendorf, Viscri și Prod.