Salvati Marele Ecran!
https://www.ziarulmetropolis.ro/salvati-marele-ecran/

În România există puţin peste 30 de cinematografe, 78% din oraşele ţării nu au nicio sală de cinema funcţională, iar numărul spectatorilor a scăzut de 50 de ori faţă de anii ’90. APFR şi TIFF au demarat o campanie prin care vor schimbe soarta „Marelui Ecran”.

Un articol de Petre Ivan|14 aprilie 2014

Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), susţinută de Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), a demarat o campanie amplă care urmăreşte stoparea fenomenului de dispariție a cinematografelor, numită „Salvati Marele Ecran!”.

Un site interactiv, www.salvatimareleecran.ro, un documentar dedicat, numit „Cinema, mon amour”, campanii de crowdfunding, o caravană prin țară, un program special de filme la TIFF, alături de seminarii și dezbateri cu specialiști din Europa Centrală și de Est, sunt câteva dintre acțiunile acestei campanii.

Salvați Marele Ecran

În prezent, România este țara europeană cu cele mai puține ecrane raportat la numărul de locuitori. Dacă, în 1990, existau aproximativ 450 de cinematografe, astăzi au supraviețuit mai puțin de 30.

În mai puțin de 20 de ani, numărul spectatorilor a scăzut de 50 de ori față de anii ’90 şi mai puțin de 10 cinematografe au fost modernizate. 78% din orașele României nu au nici un cinematograf funcțional.

Filmele românești și europene, deși sunt apreciate și premiate la marile festivaluri, nu reușesc să ajungă la spectatorii români din cauza lipsei acute a sălilor de cinema, ca alternativă la multiplexurile axate pe programarea producțiilor comerciale.

Salvați Marele Ecran

Campania Salvaţi Marele Ecran! are ca scop sensibilizarea autorităților responsabile și a opiniei publice în sensul restaurării, conservării, modernizării și reintroducerii în sistem a ncinematografelor existente, dar nefuncționale.

TIFF 2014 va găzdui, în perioada 31 mai – 1 iunie, un workshop privind accesarea unor fonduri pentru reabilitarea cinematografelor, precum şi prezentarea unor proiecte de succes prin care au fost renovate și re-tehnologizate cinematografe din Polonia și Croația.

Salvați Marele Ecran

Totodată, o secțiune specială la TIFF va reuni filme care vorbesc despre dragostea pentru marele ecran. Printre acestea, Cinema at the End (r. Meritxell Soler, Julián Vázquez), un road movie în care o tânără călătorește din orașul natal până la capătul lumii, în Argentina, pentru a descoperi cum și de ce dispar cinematografele, și The Last Remaining Seats (r. Mario Piperides, Grecia – Cipru,), un documentar despre eforturile a doi oameni de a redeschide sala de cinema din satul lor.

În sprijinul campaniei vine şi documentarul realizat de Alexandru Belc (8 martie), Cinema, mon amour, care analizează motivele din spatele degradării sălilor de cinema și urmărește traseul oamenilor care au lucrat în acestea, oferind o imagine actuală a cinematografelor funcționale sau abandonate, la nivelul întregii țări.

Filmul va avea premiera la TIFF 2014, iar ulterior va fi organizată o caravană ce va ajunge în mai multe orașe din țară.

Foto cu Salvati Marele Ecran – www.salvatimareleecran.ro

12
/01
/14

TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro difuzează luni, 13 ianuarie, de la ora 20.30, producţia „Zi ca-ti place!”, realizată după piesa omonimă a lui Valentin Nicolau, în regia lui Cornel Mihalache. Din distribuţie fac parte Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivaşcu, Marius Stănescu şi Constantin Cojocaru.

11
/01
/14

Actorul Constantin Chiriac va fi prezent la Londra pentru a marca Ziua Naţională a Culturii Române printr-un recital de poezie extraordinar, prezentat de ICR Londra. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19:00, la sediul institutului din capitala Marii Britanii.

11
/01
/14

În această duminică, TVR 2 a pregătit cinefililor la „Duminica filmului românesc” două dintre zecile de producţiile cinematografice ale marelui actor Mircea Albulescu. Este vorba de dramele: „Cursa” (de la ora 14.10) şi „Înghiţitorul de săbii” (de la ora 20.50).

10
/01
/14

Pierre Lescure, fostul director al grupului Canal+, va fi desemnat în mod oficial, marţi, noul preşedinte al Festivalului de Film de la Cannes şi va prelua mandatul de la Gilles Jacob, a declarat joi celălalt candidat la această funcţie, Jérôme Clément, fostul director al postului TV european Arte.

10
/01
/14

Cineastul Andrei Ujica va participa la un simpozion internaţional despre film şi arte vizuale, organizat pe 15-16 ianuarie la Tel Aviv de Muzeul de Artă din Petach Tikva şi Academia de Artă şi Design Bezalel, regizorul fiind invitatul special al evenimentului.

09
/01
/14

Meryl Streep, care i-a înmânat Emmei Thompson premiul pentru cea mai bună actriţă la gala National Board of Review Awards, pentru rolul din "Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii", l-a criticat vehement pe Walt Disney pentru vederile sale sexiste şi anti-semite.

09
/01
/14

Primul invitat de anul acesta al Asociației Scenariștilor Români (ASCER) și al lui Gareth Brookes - gazda şi trainer-ul Bucharest Script Lab (BSLab) - va fi, miercurea viitoare, 15 ianuarie, regizorul şi scenaristul Corneliu Porumboiu.

08
/01
/14

O nouă colaborare marca Martin Scorsese și Leonardo DiCaprio, cu două nominalizări la Globurile de Aur, va fi din 10 ianuarie, pe marile ecrane. „Lupul de pe Wall Street“ prezintă odiseea plină de adrenalină, cinism şi extravaganţă a unei perioade în care banii se câştigau extreme de ușor.

07
/01
/14

CRONICĂ DE CARTE Cu volumul trei din „O istorie subiectivă a tranziţiei filmice “(Editura Paralela 45, 2013), istoricul şi criticul de film Valerian Sava încheie cea mai importantă dare de a seamă a ceea ce s-a întâmplat semnificativ în cinematografia naţională între 2000 şi 2010.