„Dintre toate tipurile de scriitură pe care le-am făcut vreodată, cel mai mult îmi place să scriu teatru; şi asta din mai multe motive: e intim, e personal şi dacă lucrezi acasă nici măcar nu trebuie să porţi pantaloni. Eşti doar tu, cu coala de hârtie şi cu mintea ta…
Un articol de Monica Andronescu|20 noiembrie 2024
Nimeni altcineva. Scrii pentru tine, e viziunea ta, e pasiunea ta și tu ești singurul căruia trebuie să-i faci pe plac. Dacă în acest proces vrei să virezi la dreapta, virezi la dreapta. Dacă vrei să faci o întoarcere la 180 de grade, poți să faci și asta. Tu deții controlul, mingea este tot timpul la tine! Ah, libertate!”
Sunt cuvintele cunoscutului dramaturg Sam Bobrick, autorul multor piese de succes printre care „Crima de la Howard Johnson”, „Un bărbat pentru Sara”, „Weekend Comedy” sau „Cafeneaua”. Sam Bobrick este, de asemenea, celebru pentru scenariile sale de televiziune, fiind adorat în întreaga lume pentru „Salvați de clopoțel”, serialul care a făcut furori timp de un deceniu, până în 1993. Dar, deși televiziunea i-a adus faima pe plan internațional, Sam Bobrick a fost întotdeauna îndrăgostit de teatru. El e dramaturgul care spunea: „Sunt mult mai mândru de cea mai slabă dintre piesele mele decât sunt de cel mai bun show tv”.
S-a născut pe 24 iulie 1932, în Chicago și inițial a vrut să studieze economia, dar destinul lui avea să fie altul. S-a înrolat în Forțele Aeriene Americane, pentru scurt timp, iar în timpul stagiului a scris la un ziar intern și acela a fost momentul când a înțeles că traseul lui e altul și s-a înscris la cursurile de Jurnalism ale Universității din Illinois, pe care le-a și absolvit. A plecat la New York, unde, deși total afon așa cum avea să povestească mai târziu, cu mult umor, a scris cântece, iar unul dintre ele „The Girl of My Best Friend” a fost înregistrat de Elvis Presley. A intrat în lumea televiziunii, a lucrat la show-ul „Captain Kangaroo” despre care avea să spună ca a însemnat o experiență extraordinară, dar că totul era mult prea liniștit și sigur pentru el. „Ceva părea să-mi lipsească. Și curând mi-am dat seama ce anume îmi lipsea: nesiguranța și abuzul. Fără aceste două elemente în viața mea, părea că nu găsesc niciun motiv să încerc să obțin ceva mai mult, să merg mai departe.”
În 1962, s-a mutat la Los Angeles și a lucrat la alte show-uri celebre: The Flinstones, The Andy Griffith Show, Get Smart, The Smothers Brothers Comedy Hour. Pentru opera lui din televiziune a primit trei premii Writers Guild și o nominalizare la Emmy. Cam prin aceeași perioadă, Sam a ajuns să se implice și în teatru, scriind împreună cu Ron Clark prima sa piesa: „Norman, Is That You?” A continuat să scrie, iar opera lui include 40 de piese care se joacă pe scene din lumea întreagă. În 2011, a câștigat râvnitul premiu Edgar Allen Poe Mystery Writers of American pentru comedia „The Psychic”.
„Weekend Comedy”, pe care o puteți vedea pe scena Teatrului Metropolis, în regia lui Dragoș Câmpan, este una dintre cele mai iubite piese ale lui, semnată împreună cu prima lui soție, Jeanne, și despre ea s-a scris elogios: „Hohote de râs de 24 de karate”. Două cupluri, două generații diferite, același weekend și aceeași cabană închiriată din greșeală. Frank și Peggy, un cuplu trecut de prima tinerețe, hotărăsc să petreacă împreună câteva zile într-o casă de vacanță, doar ei doi după mult timp, romantic, fără copii, fără ziare, fără televizor și fără telefon. Numai că soarta se opune… Printr-o eroare a agenției de turism, aceeași cabană a fost închiriată pentru aceeași perioadă și de Tony și Jill, un cuplu de tineri care vor să sărbătorească aici trei ani de când s-au cunoscut. Ceea ce urmează e un carusel de replici și întâmplări comice, de ciocniri între generații și idei diferite, dar, în același timp și o dovadă a faptului că femeile „vin de pe Venus” și bărbații „de pe Marte”. Ajunși primii la casa de vacanță și surprinși de cei doi tineri în timpul unui moment de erotism chinuit și extrem de comic, Frank și Peggy nu vor să părăsească locul și cei patru rămân de nevoie să împartă cabana peste weekend. Alianțe se fac și se desfac, ies la iveală idei diferite, generațiile se ciocnesc, se invidiază reciproc și apoi se oglindesc unele în altele, se spun povești, romantismul se conturează diferit la 50 de ani și la 30 de ani, iar la final se lasă și cu o căsătorie și de voie, și de nevoie.
Care sunt sfaturile lui Sam Bobrick pentru tinerii dramaturgi? Sunt două: „Întâi, căsătorește-te cu cineva care are o slujbă bună. Apoi, amintește-ți să scrii întotdeauna pentru tine, nu pentru critici!”