Sam Taylor-Johnson va regiza primul film din trilogia erotică „Fifty Shades of Grey“
https://www.ziarulmetropolis.ro/sam-taylor-johnson-va-regiza-primul-film-din-trilogia-erotica-fifty-shades-of-grey/

Sam Taylor-Johnson va regiza primul film din trilogia erotică „Fifty Shades of Grey” a anunţat, miercuri, scriitoarea E.L. James, autoarea romanelor care au înregistrat vânzări spectaculoase.

Un articol de |20 iunie 2013

Sam Taylor-Johnson va regiza primul film din trilogia erotică „Fifty Shades of Grey” a anunţat, miercuri, scriitoarea E.L. James, autoarea romanelor care au înregistrat vânzări spectaculoase.

Miercuri, romanciera britanică, în vârstă de 50 de ani, a postat următorul mesaj pe Twitter: „Sunt încântată şi entuziasmată să vă anunţ că Sam Taylor-Johnson a acceptat să regizeze filmul «Fifty Shades of Grey»”.

Sam Taylor-Johnson, în vârstă de 46 de ani – cunoscută şi sub numele Sam Taylor-Wood – şi-a făcut debutul regizoral în 2008 cu „Nowhere Boy”, un film despre copilăria lui John Lennon.

Relaţia ei cu protagonistul din acel film, actorul Aaron Johnson, în vârstă de 23 de ani, a ţinut prima pagină a ziarelor din străinătate. Cei doi s-au căsătorit în 2012, în ciuda unei diferenţe de vârstă de 23 de ani.

Sam Taylor-Johnson a regizat şi un scurtmetraj, „Daydream”, în care joacă fosta soţie a regizorului Ruper Sanders, modelul şi actriţa Liberty Ross.

Deşi nu sunt cunoscute deocamdată numele actorilor care vor interpreta rolurile principale în filmul „Fifty Shades of Grey”, presa americană a anunţat că Alex Pettyfer a filmat deja o scenă pentru audiţiile organizate pentru acest film la Hollywood. În schimb, Emma Watson a negat informaţia potrivit căreia ar urma să joace rolul Anastasiei Steele, personajul feminin principal din acest proiect cinematografic, scrie Mediafax, citând reviste People.

Recent, „Fifty Shades of Grey” a devenit volumul pentru adulţi care a ajuns cel mai repede la pragul de 1 milion de copii vândute în format paperback.

Recorduri de vânzări

Potrivit editurii Trei, care a tradus romanele în limba română cu titlurile „Cincizeci de umbre ale lui Grey”, „Cincizeci de umbre întunecate” şi „Cincizeci de umbre descătuşate”, trilogia „Fifty Shades” este un bestseller mondial absolut, fiind lider pe site-urile Amazon.com, New York Times Bestseller, Amazon.co.uk şi Bookseller.

Potrivit aceleiaşi edituri, trilogia scrisă de romanciera britanică E.L. James a marcat o nouă eră în industria cărţii: după ce a devenit un hit mondial ca e-book, trilogia a fost publicată în format de carte tipărită, înregistrând vânzări de peste 60 de milioane de exemplare pe plan mondial în primele şase luni de la apariţie.

Cele trei romane au fost traduse în 50 de limbi, iar apariţia lor a fost salutată de celebrele publicaţii New York Times şi Wall Street Journal. Drepturile de ecranizare a trilogiei au fost achiziţionate de studiourile Universal Pictures.

Acţiunea romanelor din seria „Fifty Shades” se pretează polemicilor. Inspirate iniţial din cea mai în vogă idilă în rândul adolescenţilor din acest moment, cea dintre personajele Edward şi Bella din franciza „Twilight”, cărţile romancierei E. L. James iau o cu totul altă turnură.

În Seattle, Anastasia Steele, o studentă în vârstă de 22 de ani şi încă virgină, cedează în faţa şarmului şi a practicilor sado-masochiste ale miliardarului Christian Grey.

Graniţa dintre erotic şi pornografic a devenit centrul unor polemici intense dincolo de Atlantic, unde vânzările au explodat. Volumele din trilogie au fost cenzurate în bibliotecile din comitatul Brevard din statul american Florida, din cauza conţinutului lor considerat inacceptabil. Alţii vorbesc însă despre apariţia unui nou gen literar, „mummy porn”, destinat menajerelor în vârstă de până la 50 de ani, aflate în căutarea unei soluţii facile pentru a-şi condimenta căsniciile.

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.