Samantha Shannon, noua J.K. Rowling, vine în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/samantha-shannon-noua-j-k-rowling-vine-in-romania/

Samantha Shannon, autoarea volumului ,,The Bone Season”, care este supranumită ,,noua J.K. Rowling”, se va întâlni cu cititorii din România vineri, de la ora 18.30, în Cafeneaua Verona din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|26 septembrie 2013

Samantha Shannon, autoarea volumului „The Bone Season”, care este supranumită „noua J.K. Rowling”, se va întâlni cu cititorii din România vineri, de la ora 18.30, în Cafeneaua Verona din Bucureşti.

Vineri, la invitaţia Curtea Veche Publishing, cititorii din România o vor putea cunoaşte pe Samantha Shannon, autoarea unui roman fantasy care a fost considerat fenomenul anului 2013.

Este o vizită fără precendent, fiind pentru prima dată când o autoare de acest calibru din segmentul fantasy/young adults vizitează România.

Astfel, Curtea Veche Publishing invită cititorii să se întâlnească cu Samantha Shannon vineri, la ora 18.30, în Cafeneaua Verona din cadrul Librăriei Cărtureşti Verona. Cu această ocazie, cititorii vor putea face cunoştinţă cu o scriitoare surprinzător de tânără, cu o imensă energie şi o imaginaţie debordantă, care a creat, prin acest debut literar, o realitate nouă şi îndrăzneaţă.

21 de ani şi un debut spectaculos pentru Samantha Shannon

Samantha Shannon, numită de Forbes ,,noua J. K. Rowling”, a reuşit la doar 21 ani să aibă unul dintre cele mai spectaculoase debuturi editoriale. În mai puţin de o lună de la apariţie, volumul ,,The Bone Season” scris de Samantha Shannon a fost tradus în peste 21 de ţări, iar studiourile The Imaginarium (Andy Serkis, „Lord of The Rings” şi Jonathan Cavendish, „Jurnalul lui Bridget Jones”) pregătesc deja ecranizarea cărţii.

„The Bone Season” este în top 10 New York Times Bestsellers. A fost deja prezentată şi discutată în presa internaţională, de la The New York Times, la The Guardian, The Telegraph şi BBC. Mai mult, „The Bone Season” a fost aleasă prima carte prezentată la „Today Book Club”, noul club de carte din cadrul emisiunii TV americane „Today”.

În ziua lansării, în Londra, Samantha Shannon a semnat peste 1.000 de autografe. Cartea are şi un booktrailer profesionist, la a cărui realizare au contribuit toate editurile care publică „The Bone Season” la nivel internaţional şi care introduce cititorii în atmosfera misterioasă a cărţii şi în lumea plină de spirite în care se luptă pentru supravieţuire protagonista cărţii.

Samantha Shannon

Samantha Shannon se va întâlni cu cititorii în Cafeneaua Verona.

„The Bone Season” (Curtea Veche Publishing) este povestea eroinei Paige Mahoney în vârstă de 19 ani, care lucrează în lumea interlopă din Scion, Londra. Jobul ei: să scotocească după informaţii, pătrunzând în minţile celorlalţi. Asta, pentru că Paige este Călătoare onirică, o specie rară de clarvăzătoare. În lumea ei, comite înaltă trădare numai prin simplul fapt că respiră. Într-o zi ploioasă, viaţa ei se schimbă pentru totdeauna.

Paige este prinsă şi trimisă trimisă în Sheol, fostul oraş Oxford – ţinut secret vreme de 200 de ani şi controlat acum de puternica rasă a Refaiţilor, venită dintr-o altă lume.

Samantha Shannon s-a născut la Londra, în 1991. A început să scrie la vârsta de 15 ani. Între 2010 şi 2013 a studiat limba şi literatura engleză la St Anne’s College, Oxford. A fost descoperită de faimosul agent literar David Godwin şi, în 2012, a semnat un contract cu editura Bloomsbury Publishing (pentru o sumă compusă din şase cifre), pentru primele trei cărţi dintr-o serie de şapte, începând cu „The Bone Season”. În acelaşi an, Women of the Future Awards a nominalizat-o la The Young Star Award, notează Mediafax.

Info:

Samantha Shannon se va afla în România în cadrul unui turneu european de promovare, care include destinaţii precum Olanda, Suedia, Norvegia.

Foto credit: Samantha Shannon

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.