„Samson și Dalila” de Camille Saint-Saëns, reprezentații cu titlu de premieră pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/samson-si-dalila-de-camille-saint-saens-reprezentatii-cu-titlu-de-premiera-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti deschide Stagiunea 2019-2020 cu  premiera spectacolului „Samson şi Dalila” de Camille Saint-Saëns. Regia poartă semnătura lui Giandomenico Vaccari, coregrafia a fost realizată de către Davide Bombana iar decorul şi costumele de către Andreea Koch. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

Un articol de Petre Ivan|25 septembrie 2019

Reprezentațiile cu titlu de premieră vor avea loc pe 5, 6 și 8 octombrie, începând cu ora 18:30.

Pe 2 Decembrie 1877 avea loc premiera operei „Samson și Dalila” la Weimar, cu un libret tradus în germană. În decursul timpului opera „Samson și Dalila” a constituit o oportunitate pentru afirmarea multor staruri din lumea teatrului liric. În particular rolul Dalila este considerat unul dintre cele mai complexe roluri de mezzo-soprană și a fost interpretat de mari artiste precum: Marie Delna, Grace Bumbry, Julia Claussen, Fiorenza Cossotto, Rita Gorr, Denyce Graves, Louise Homer, Marilyn Horne, Elena Obraztsova și Risë Stevens.

Deși nici una din celelalte creații de gen ale lui Saint-Saëns nu a suferit atâtea chinuri ale facerii în anii de început, la fel de adevărat este și faptul că nici una din aceste opere nu a repurtat un asemenea succes de durată de-a lungul timpului precum „Samson și Dalila”.

Încă din 1861, Camille Saint-Saëns îl uimise pe Wagner prin darurile sale; într-o scrisoare din 1867, Berlioz îl desemnează ca pe „un maestru pianist uluitor…și unul dintre cei mai mari muzicieni ai epocii noastre”. Admirația pe care o suscită muzicienilor mai în vârstă este împărtășită de colegii lui de generație- mai ales de Bizet-, care văd în el șeful școlii muzicale franceze. Debussy, care nu îl agrea, afirma: „Saint-Saëns este omul care știe cel mai bine muzica întregii lumi”.

În postura de compozitor, a abordat toate domeniile, toate genurile, atât religioase cât și profane, inspirându-se din toate stilurile, lucrând cu ușurință cu formațiile vocale și instrumentele cele mai variate.

Dacă a încheiat prin a deveni încarnarea unei tradiții academice, un bătrân ilustru căruia i s-au făcut monumente încă înainte de a muri, obosit poate, de atâtea onoruri care l-au copleșit, să nu uităm  tot ceea ce-i datoreză muzica franceză și în mod deosebit întoarcerea la izvoarele cele mai nobile și mai pure ale acesteia, la ceea ce oferă ea incomparabil în materie de desen muzical, apoi o privire penetrantă și o ardoare de prozelit față de Bach și Rameau, într-o epocă în care aceștia erau aproape uitați, dacă nu chiar disprețuiți, iar la polul opus, apărarea înflăcărată a ceea ce s-ar fi putut crede că se afla foarte departe de arta lui impasibilă: demiurgii umbrei, acei muzicieni blestemați pe care în tinerețea lui generoasă îi exaltase, mai precis Liszt, Berlioz, Schumann, Wagner.

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București.

Sponsor oficial: Enel Green Power

Sponsori: Aqua Carpatica, Zarea, Leonidas

Parteneri: Artmark, Sansha

Partener de tradiție: RFI România

Foto: Samson și Dalila – facebook

 

06
/09
/14

Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Asociaţia Culturală “Pro Valores” și Radio România Cultural vă invită în perioada 4 – 12 octombrie 2014, la un regal poetico – muzical.

05
/09
/14

Radio România Muzical şi Ministerul Educaţiei Naţionale au semnat un protocol de colaborare în cadrul căruia proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" devine program naţional în şcoli, începând cu anul şcolar 2014-2015.

01
/09
/14

Pianista Elisabeth Leonskaja, laureată a Concursului Enescu în 1964: „Imediat dupa 1989, când încă se vedeau la București urmele gloanețelor pe clădiri, la Concursul și la Festivalul Enescu veneau mari muzicieni din toată lumea. Nu poți decât să te înclini în fața acestor lucruri!”

01
/09
/14

Promenada Operei 2014: un program de înaltă calitate artistică, o scenografie spectaculoasă, focuri de artificii, mii de spectatori. Toate au contribuit la succesul celui mai mare eveniment în aer liber din capitală dedicat artei lirice, organizat de Opera Naţională Bucureşti, ajuns la a opta ediţie.

31
/08
/14

Într-o serie unică de interviuri, șapte artiști recunoscuți în lumea muzicii clasice internaționale vorbesc în premieră despre cum câștigarea Concursului Enescu a fost o deschidere de drum pentru cariera lor și spun de ce România contează!

30
/08
/14

Eugen Doga va susține primul său concert în aer liber la București, duminică, 31 august, la ora 18.00, în Parcul Titan. Cele mai frumoase compoziții ale sale vor putea fi ascultate în cadrul Zilei limbii române, eveniment organizat de Centrul Cultural Casa Artelor, al Primariei sectorului 3.

27
/08
/14

Formaţiile Fără Zahăr, Ţapinarii şi Timpuri Noi vor concerta, între 26 şi 28 septembrie, la Bucharest Comedy Week, urmând ca serile din Piaţa Enescu să se încheie cu o proiecţie de film, precum "Pantera roz", din 1963, şi "Unora le place jazz-ul", din 1959.