Opera „Samson și Dalila”: dramatism romantic, culori bahice și un cor magnific
https://www.ziarulmetropolis.ro/samson-si-dalila-la-opera-dramatism-romantic-culori-bahice-si-un-cor-magnific/

Noua stagiune a Operei bucureştene aduce o lucrare celebră a repertoriului romantic, grand opera „Samson şi Dalila” a francezului Saint-Saëns. O înfruntare între Dumnezeul Cerului şi zeii pasiunilor umane tulburătoare, şi o călătorie muzicală de anvergură.

Un articol de Cristina Enescu Aky|22 noiembrie 2019

Esența istoriei biblice este binecunoscută: eroul evreu Samson devine prizonierul unei fatidice și mistuitoare iubiri pentru Dalila, superba și vicleana „farmazoană” din neamul filistenilor, care își propune – și reușește- să îl seducă pe Samson pentru a afla secretul puterii sale uluitoare, și astfel a îl trăda dușmanilor săi. Samson-ul lui Saint-Saëns este însă mai degrabă un om puternic prin fapte și caracter, dar totuși un om, a cărui imensă putere este crunt încercată de însăși natura sa umană, prin pasiunea mistuitoare pentru Dalila. Ea, în schimb, este toată seducție, calcul politic și manipulare în această operă romantică grandioasă (prin subiect dar și prezență scenică a personajelor și decoruri), în care dulce-amarul specific romantismului este conturat în splendide detalii muzicale de mare anvergură.

Rolul Dalila este unul dintre cele mai importante din repertoriul de mezzosoprană, două dintre ariile cele mai frumoase (cu care merită să vă familiarizați înainte de vizionarea operei, pentru a savura mai bine plăcerea recunoașterii lor) sunt „Printemps qui commence” („Începutul primăverii”) fiind „Mon cœur s’ouvre à ta voix” („Inima mea se deschide la vocea ta”). Mare parte dintre partiturile corului sunt monumentale și impresionante, iar corul Operei Naționale București face o figură extrem de frumoasă în mod special în această operă, în ciuda unui aer adesea anesteziant de static al montării, ceea ce în mod paradoxal, într-un fel, favorizează în plus atenția asupra pasajelor muzicale de grup.

Pe de o parte, așadar, evreii înrobiți care privesc la Samson ca la conducătorul salvator, și Yahve, Dumnezeul gelos și atotputernic al lui Samson, pe de altă parte atracția irezistibilă, trup și suflet, care îl trage pe Samson tot mai mult spre această femeie, care de fapt caută să îi îndepărteze gândurile de la ceea ce filisteni știu că evreii plănuiesc, anume o revoltă. Iubirea celor doi are toată patima, drama și sfâșierea amorurilor romantismului, dar are și superbe pasaje muzicale erotice, explodând de furie, gelozie sau pasiune.

Al treilea act, de un dramatism copleșitor chiar și pentru convenția de operă la care știm că luăm parte, îl arată pe Samson fără măreția și puterea părului său lung, orbit în atacul ce a urmat trădării Dalilei, dar totuși nu complet învins. Ultima victorie îi va aparține, lui și Dumnezeului său. Însă înaintea deznodământului dramatic, în timp ce Samson este adus la templul lui Dagon, preotesele și preoții păgâni se dezlănțuie într-un dans ritual ce constituie unul dintre cele mai frumoase momente ale acestei opere. E celebra „Bacchanale”, un pasaj muzical orgiastic, în care Saint-Saëns a împletit arome orientale și bahice (inclusiv o partitură pentru oboi solo mai mult decât senzuală), și pe care coregrafia și costumele baletului Operei Naționale din București (decorul și costumele fiind creația Andreei Koch, iar coregrafia fiind semnată de Davide Bombana) au reușit să îl transforme încă și mai mult într-un moment de dans la care greu de crezut că cineva din sală va ațipi.

Montarea semnată de regizorul italian Giandomenico Vaccari este aerisită, neiritantă pentru cei care au intoleranță la „modernisme”, cu vizualuri adesea puternice dar și cu o pronunțată lipsă a dinamicii scenice. Pe fundalul scenei apar proiecții video sugestive, pe alocuri excesive în sensul compilațiilor de imagini. Acțiunea se petrece pe mai multe niveluri scenice, ceea ce creează efecte vizuale adesea antrenante. Pentru cei cărora le este dor de mai multe nuanțe de arte performative și interpretare dramatică, montarea le va lăsa dorul neostroit. Este, însă, o montare plăcută și care nu va stârni pasiuni acerbe din perspectiva celor cu gusturi tradiționaliste în operă.

Coregrafia este creată așadar de Davide Bombana, dansator și coregraf italian cu o variată experiență internațională. La ONB, el a lucrat anterior și la coregrafia spectacolului „Carmina Burana”. În această montare a operei „Samson și Dalila”, coregrafia lui are în mod cert o notă de prospețime, adesea și de curaj, și contribuie major la dinamica spectacolului.

Așadar, un spectacol viu, deși adesea stagnant ca dinamică, cu o muzică superbă și multe elemente interesante, pe care îl puteți viziona la ONB indiferent de nivelul de „prietenie” pe care îl aveți cu muzica și spectacolul de operă în general. Sunt șanse, de ce nu (dacă sunteți novici), chiar să prindeți gustul.

Următoarea reprezentație „Samson și Dalila” va avea loc pe 12 decembrie. Pentru mai multe informații consultați pagina Operei Naționale din București

*

„Samson și Dalila” de C. Saint-Saëns

Regizor: Giandomenico Vaccari

Coregraf: Davide Bombana

Maestru de cor: Daniel Jinga

Decor și costume: Andreea Koch

Asistenți regie: Cristina Cotescu, Claudia Machedon

Distribuția la premiera din 8 noiembrie:

Samson: Daniel Magdal

Dalila: Ljubica Vranes – invitată

Marele preot: Vicențiu Țăranu

Abimeleh: Cătălin Toropoc

Un bătrân evreu: Iustinian Zetea

Solul: Ciprian Pahonea

Filistean I: Valentin Racoveanu

Filistean II: Daniel Filipescu

Cu participarea Orchestrei, Corului și Ansamblului de Balet al Operei Naționale București

Dirijor: Vlad Conta

 



26
/08
/21

Dirijorul Ion Marin a primit rolul de Consul onorific al României la Lugano, titulatură ce devine mai mult decât o recunoaștere a eforturilor sale constante de diplomație culturală din ultimele decenii, confirmând implicarea sa permanentă în consolidarea relațiilor bilaterale culturale și diplomatice dintre Elveția și România, în excepționala sa carieră de aproape 40 de ani de performanță artistică.

26
/08
/21

Devenită reper, gong inaugural, avanpremieră a sezonului, Promenada Operei vă aşteaptă şi în 2021, cu Gala extraordinară din 27 august, ora 20:00, care anunţă prin glasurile a 14 dintre soliştii Operei Naţionale Bucureşti revenirea la viaţă a artelor spectacolului, şi îşi propune să deschidă apetitul bucureştenilor pentru muzica bună, oriunde va putea fi ea degustată în sezonul 2021-2022: la Festivalul „Enescu”, la Stagiunea aniversară a Operei, la Sala Radio, la Ateneu, în parcurile bucureştene sau chiar pe Esplanada Operei, între 27 august şi 12 septembrie, în aer liber.

26
/08
/21

Sub sloganul "Opera așa cum nu ai mai văzut-o vreodată!", Opera Națională Română din Cluj-Napoca vă invită pe 28 august de la ora 20.30 în Piața Unirii din Cluj Napoca să participați în contextul proiectului Opera Aperta la Gala Ruxandra Donose 30. Evenimentul, o încununare a 30 de ani de activitate artistică pentru îndrăgita mezzo-soprană, se va desfășura sub conducerea maestrului David Crescenzi, deschizând seria evenimentelor desfășurate în Piața Unirii.

24
/08
/21

Cunoscuta interpretă Teodora Enache-Brody va prezenta versiunea vocală a Rapsodiilor I și a II-a de George Enescu, într-un concert extraordinar pe care îl va susține pe 18 septembrie 2021, la Opera Națională București, împreună cu Călin Grigoriu la chitară, Andrei Kivu la violoncel, Joca Perpignan la percuție și având drept invitat special Corul Operei Române.

20
/08
/21

Lucia vorbește, într-un interviu sub formă de alfabet, despre oameni și pisici, piese preferate și vieți visate, mereu cu o melodie bună pe fundal. Lucia va concerta în cadrul festivalului Living Rock 2021, care are loc în perioada 20-22 august, pe Plaja Tuzla (Constanţa), în data de 22 august, la ora 14.00.

19
/08
/21

Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani” va debuta vineri, 20 august, cu Misa Încoronării de Wolfgang Amadeus Mozart, un spectacol dedicat Zilei Naționale a Republicii Ungare, care va fi găzduit în spațiul Bisericii Reformate din Cetate. Îşi dau concursul Orchestra şi Corul Operei Braşov, sub conducerea muzicală a dirijorului Traian Ichim. Organistul Zsolt Garai deschide acest eveniment cu o prețioasă selecție de lucrări ale unor compozitori precum Daniel Kroner, Martin Schneider sau Terényi Ede.

19
/08
/21

Teodora Moroșanu, solista trupei Rockabella, conturează, într-un interviu sub formă de alfabet, o hartă emoțională și personală a traseului său artistic. Trupa Rockabella va concerta în cadrul festivalului Living Rock 2021, care are loc în perioada 20-22 august, pe Plaja Tuzla (Constanța).

18
/08
/21

Toate operele prezentate la Sala Palatului, la ediția din 2021 a Festivalul Internațional George Enescu, vor fi atât în premieră în România, cât și în format multimedia, cu participarea unor artiști și orchestre renumite, precum și a cunoscutelor regizoare Carmen Lidia Vidu și Nona Ciobanu. Una dintre opere, compusă de faimosul tenor, compozitor și dirijor Jose Cura – Te Deum –, este o premieră mondială și este dedicată aniversării celei de-a 25-a ediții a Festivalului Enescu.

18
/08
/21

Bucharest International Dance Film Festival 2021, care va avea loc între 1-5 septembrie, la București, prezintă sub tema Potential Worlds, pe lângă cele 34 de titluri din competiții, o selecție de patru documentare puternice și captivante despre deschizători de drumuri și evenimente artistice memorabile: „Sisters with Transistors” (r. Lisa Rovner), „Ailey” (r. Jamila Wignot), „512 Hours” (r. Adina Istrate, Giannina La Salvia) și „Summer of Soul” (r. Ahmir “Questlove” Thompson).

17
/08
/21

Opera comică “Elixirul Dragostei”, de Gaetano Donizetti, se va juca în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, eveniment care are loc, în perioada 20-22 august, la Târgu Mureș. Programat pe 22 august, de la ora 19.00, la Palatul Culturii, spectacolul se bucură de participarea extraordinară a orchestrei și corului Operei din Brașov, soliști: tenorul Ștefan von Korch, soprana Katalin Kolcsár și baritonul Adrian Mărcan.