SAMUEL BISTRIAN, omul care încalță copiii săraci ai lumii: „Am realizat, încă de la o vârstă fragedă, că viața mea are un scop.”
https://www.ziarulmetropolis.ro/samuel-bistrian-omul-care-incalta-copiii-saraci-ai-lumii-am-realizat-inca-de-la-o-varsta-frageda-ca-viata-mea-are-un-scop/

Să primeşti prima ta pereche de cizme abia la 6 ani, nu poate fi un lucru pe care să-l uiţi uşor. Chiar dacă aceste cizme au fost purtate anterior de fratele tău mai mare. Bucuria de a fi şi tu încălţat corespunzător pentru mediu sărăcăcios în care trăieşti îţi rămâne în suflet pentru totdeauna. Cel puţin aşa s-a întâmplat cu Samuel Bistrian, omul care acum încalţă copii săraci ai lumii.

Un articol de Ziarul Metropolis|6 Mai 2019

Povestea lui Samuel începe trist, însă, peste ani, atunci când situația i-a permis, a știut că e de datoria lui morală să revină în zonele defavorizate ale României, țara în care s-a născut, dar să le viziteze și pe cele din alte zone ale lumii, pentru a oferi copiilor aceeași bucurie, pe care el a trăit-o abia la vârsta de 6 ani: o pereche de cizme, care să-i ajute, în primul rând, să ajungă la școală. Pentru că așa cum avea să afirme mai târziu, a fost conștient de la bun început că nu încălțările vor rezolva problema sărăciei în care sunt prinși acești copiii, ci faptul că ajung la școală și primesc o educație.

Dacă nu ați auzit de Samuel Bistrian până acum, e important de spus că el s-a născut într-o familie săracă și numeroasă, în urmă cu 37 de ani, în satul Benești, din județul Arad, în care trăiesc doar 99 de locuitori. Pe când avea 8 ani, părinții lui au decis că e timpul să ofere o viață mai bună celor 11 copiii pe care îi au și astfel au luat calea Americii. Iar când Samuel a ajuns să lucreze ca manager de departament într-o companie din industria fashion a știut că e timpul să ofere ceva înapoi celor rămași acasă, în România, dar și celor care se zbat să supraviețuiască, în alte zone ale Globului.

Roma Boots in Tanzania

Așa a pus bazele companiei ROMA BOOTS, care oferă acestor copii un simbol mic, dar de mare însemnătate, o speranță că sunt șanse spre o cale mai ușoară în viață: o pereche de cizme de cauciuc. Dacă vi se pare puțin lucru, haideți să ne gândim la impactul pe care o pereche de cizme îl are în sufletul unui copil care e nevoit să treacă peste anotimpurile din an, aproape desculț, indiferent de drumurile pe care trebuie să le facă. Sau cum „rușinea” de a fi văzut desculț la școală, o determină pe mama acestuia să îl țină acasă, refuzându-i astfel șansa la educație.

Americanii au înțeles rapid care e misiunea lui Samuel și de ce anume munca lui e importanta pentru umanitate și l-au susținut, iar ROMA BOOTS a ajuns să doneze, în cei 9 ani de activitate a firmei, cizme de ploaie, în valoare de peste 2 milioane de dolari, în 28 de țări din Europa, Asia, Africa, Australia, America de Nord și America Centrală. Iar mesajul ROMA BOOTS a fost răspândit peste tot în lume de către marile publicații și televiziuni, din America, de la Oprah Winfrey până la NBC și CBS. Vedete internaționale de film și de televiziune i-au fost alături și cred în visul său de a ajuta la eradicarea sărăciei și lipsei de educație pentru copii.

În România, povestea lui Samuel Bistrian va putea fi văzută, într-un documentar ce va fi difuzat , în premieră, la Kanal D, în toamna acestui an.

***

Samuel, care e cel mai bun sfat pe care l-ai primit de la părinții tăi?

Sunt atât de multe, dar cele pe care le-au repetat mereu și pe care și le-au însușit și ei sunt: Iubește-L pe Dumnezeu și iubește-i pe oameni. Ajută-i pe nevoiași și fii un om bun.

ROMA BOOTS in China

Familia ta a emigrat în SUA, când tu aveai 8 ani, pentru o viață mai bună. Iar când ai ajuns la maturitate, ai simțit nevoia să faci ceva care să îi ajute pe cei mai puțin norocoși decât tine. Așa a apărut proiectul ROMA Boots, cu care ai călătorit în toată lumea, în țările defavorizate, pentru a ajuta. Povestește-ne puțin despre toată această aventură.

Chiar și într-un sat mic, cum e Benești, noi eram mult mai săraci decât majoritatea, însă eu nu am știut asta niciodată. Am descoperit asta, după ce am revenit în sat, ani mai târziu. Prin urmare, tot ce s-a întâmplat după plecarea din Benești a fost un progres pentru noi, în special faptul că am ajuns în America, unde știi că nu e ușor să ajungi, mai ales din România. Iar o asemenea oportunitate, pentru o familie numeroasă ca a noastră, a însemnat pentru noi o datorie morală să facem ceva. Mai mult decât atât, părinții mei spuneau mereu că Dumnezeu are un plan pentru familia noastră. Acest lucru m-a făcut să realizez, încă de la o vârstă fragedă, că viața mea are un scop. Dar, bineînțeles că nu îți dai seama care e acest scop decât ani mai târziu.

Cum alegi țările în care mergi cu aceste acțiuni caritabile?  

Avem parteneriate cu mari organizații cum sunt World Vision, Global Aid Network, Buckner International, etc., și ei ne spun unde e nevoia cea mai mare. Noi evaluăm informațiile primite de la ei și luăm o decizie, ulterior.

În România te-ai întors, prima dată, în 2001. Îți amintești care au fost primele tale impresii despre cum ai regăsit țara noastră, atunci?  

Samuel Bistrian fondator ROMA BOOTS

A fost ca un vis. După o călătorie de aproape 24 de ore, în care nu am dormit deloc, am luat trenul din Budapesta către Cluj. Totul părea magic. Nu aveam stare deloc. Stăteam în picioare și admiram totul: de la frumusețea rurală, mirosul de primăvară până la cântecul păsărilor. În sfârșit găsisem un loc cu care mă simțeam atât de conectat… Mă minunam de tot ce vedeam și auzeam și niciodată nu o să pot uita acel sentiment, pe care încă îl am, de fiecare dată când ajung în România.

De ce a fost important pentru tine să încalți copii?

Așa cum am menționat anterior, pentru mine a fost o datorie morală. Prea mulți părăsesc România și uită de țara și oamenii pe care îi lasă în urmă. Mai mult decât atât, eu aveam 6 ani atunci când am primit prima mea pereche de cizme, pe care le purtase înainte unul din frații mei mai mari. Am știut cât de importante sunt încălțările potrivite pentru un copil, care trăiește într-un mediu rural sărac.

„Am ajutat și la construcția unui Centru de Educație, în Guatemala și, mai recent, în România”

De ce doar copii și/sau nu adulți?

Donăm o mică parte și femeilor, însă majoritatea o constituie copiii, pentru că ei sunt cei mai vulnerabili.

De designul cizmelor cine se ocupă?

Eu mă ocup, în cea mai mare parte. Am avut șansa să lucrez în industria fashion, pentru o perioadă de timp și, mai mult decât de atât, mereu mi-a plăcut să fiu creativ.

Roma Boots in Romania

ROMA BOOTS donează 10% din profitul său pentru crearea de Centre de Educație, dedicate copiilor, în mediile defavorizate. Vorbește-ne puțin și despre această latură a companiei tale și care sunt rezultatele acestei misiuni, astăzi.

De la bun început am știut că doar donarea de cizme nu va rezolva problema sărăciei și că educația e singurul factor ce poate face asta. De asemenea, am știut că nu vom putea dona cărți și să încercăm să îi educăm, dacă cea mai mare nevoie a acestor copii sunt încălțările, ca să poată ajunge la școală. Așa că, am decis să donăm cizme și să alocăm 10% din vânzări pentru materialele școlare din unitățile de învățământ. Am ajutat astfel și la construcția unui Centru de Educație, în Guatemala și, mai recent, în România. E încă un proces în lucru, dar e un punct de start, pentru noi. Suntem încrezători că în următorii 5 ani vom putea vedea mai bine rezultatele acestui proiect educațional.

După 9 ani de la înființare, ce reprezintă ROMA BOOTS, astăzi?

Iubire:

  • Un om fără bani, dar cu dorința de a-i ajuta pe cei nevoiași, poate face diferența. Iar oameni din toate categoriile sociale se alătură acestui demers pornit din iubire.

Speranță și Inspirație:

  • Pentru copii care trăiesc în sărăcie și care primesc încălțări, să simtă că și ei pot să facă diferența.
  • Pentru cei care cumpără cizmele noastre, pentru că știu că și ei fac diferența.
  • Pentru muncitorii din fabricile noastre, care sunt numai un zâmbet, pentru că știu că cizmele pe care ei le fac, fac diferența.
  • Pentru toți cei care văd povestea noastră și se simt încurajați să facă și ei diferența.

Care ar fi cele 4 atribute de neclintit ale proiectului ROMA BOOTS?

– Să oferi iubire/Filantropie.

– Să oferi speranță/Scop.

– Să oferi inspirație/Educație.

– Să perseverezi mereu.

Cu ce fel de provocări te confrunți, în prezent, cu ROMA BOOTS?

Momentan, cea mai mare provocare pentru mine este să găsesc un echilibru între ROMA BOOTS ca brand și ROMA FOUNDATION ca asociație caritabilă. Oportunitățile de dezvoltare și extindere sunt foarte mari cu brandul ROMA BOOTS, dar dezvoltarea asociației ROMA FOUNDATION este critică, având în vedere potențialul uriaș pe care îl putem atinge cu ea. Fundația este susținută 100% de vânzările ROMA BOOTS, deci nu primim suport extern, iar resursele noastre, din acest punct de vedere, sunt cumva limitate. Astfel că întotdeauna mă găsesc în această situație delicată în care trebuie să decid cărui proiect, dintre cele două, să acord mai mult timp.

Care e următorul pas, cu ROMA BOOTS?

Să rămânem concentrați pe ceea ce facem, să ne dezvoltăm și, eventual, să găsim un partener care să se implice în ROMA BOOTS, pentru ca eu să mă pot dedica mai mult Fundației și dezvoltării inițiativelor educaționale.

Într-o notă mai personală, care este cel mai mare vis al tău, în acest moment?

Să încurajez tinerii din România și din toată lumea să-și descopere adevărata identitate, scopul în viață, și să își atingă potențialul primit de la Dumnezeu.

Samuel, care crezi că e scopul pentru care ai venit pe această lume?

Să ofer speranță celor care și-au pierdut-o și să fiu vocea celor care nu pot vorbi pentru ei înșiși.

 Mai multe detalii despre activitatea și misiunea ROMA BOOTS găsiți pe www.romaboots.com

Foto: SAMUEL BISTRIAN arhivă personală

06
/03
/13

Ilinca Goia împlineşte astăzi 44 de ani şi 20 de ani de carieră. Şi în fiecare zi îşi împlineşte visul de a fi pe scenă, chiar dacă joacă în teatrul instituţionalizat, la Teatrul Naţional din Bucureşti, la Teatrul Metropolis sau într-un teatru-cafenea din Centrul Vechi

18
/02
/13

Publicaţia „Variety“ a scris că „Luminiţa Gheorghiu reuşeşte un veritabil tur de forţă“ în filmul „Poziţia copilului“. „The Hollywood Reporter“ a plusat, spunând că actriţa „străluceşte în rolul unei mame posesive ce începe să se precipite atunci când fiul ei adult accidentează un copil“. Regizorul Cristi Puiu crede că Luminiţa Gheorghiu ar merita un Oscar, […]

11
/02
/13

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Într-o după-amiază întunecată de ianuarie am ajuns la Teatrul Apropo, un nou spaţiu neconvenţional al teatrului independent, unde talentele actoriceşti şi regizorale se conturează în voie. Astfel, am văzut piesa Night on Earth de Jim Jarmusch în regia lui Dragoş Muşoiu, din a cărui distribuţie face parte Alexandru Bogdan (27), a cărui […]

04
/02
/13

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Diana Iarca (25 de ani) este actriţă la Teatrul Notarra din Bucureşti şi creatoarea primei piese de teatru despre binecunoscuta reţea de socializare, intitulată Feisbuc. Absolventă a Liceului de Arte din oraşul Buzău, secţia actorie, Diana Iarca explică alegerea facultăţii cu acelaşi profil: “Am dat la facultatea de teatru fiindcă nu am […]

28
/01
/13

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Ionuţ Niculae (20 de ani) este unul dintre actorii din distribuţia filmului „Rocker” regizat de Marian Crişan, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la San Sebastian în septembrie 2012, film care în România va avea premiera pe 23 februarie. Tânărul actor entuziast şi dedicat meseriei, pentru care se […]

04
/01
/13

Deşi extrem de ocupat, Dan Lungu a avut amabilitatea de a îmi rãspunde la câteva întrebãri legate de parcursul literaturii în România. Scriitorul a deschis porṭile artei larg pentru toṭi cei care doresc sã afle câte o pãrticicã din marele univers al creaṭiei.      Andrada Vãsii: în primul rând felicitãri pentru selecṭia de la […]

19
/12
/12

Leonard Ancuṭa face parte din literatura tânãrã- de pluton. Diferenṭa constã în mesajul sãu- a pãrãsit plutonul şi a ieşit în faṭã. Elegant. Cu succes. In bãtaia opiniei cititorului. A avut amabilitatea de a vorbi despre cel mai rapid roman, la a cãrui scriere a participat, dar şi despre mesajul catarhic al artei, despre cititori, […]

04
/12
/12

Compozitorul George Balint a fost prezent de curând la Bruxelles, în cadrul Festivalului „World Music Days”cu lucrarea „Din demult” cântată de reputatul ansamblu coral „Aquarius”,  dirijat de Marc M. De Smet.   J. F. : Ce ar trebui să ştie orice ascultător despre compoziţia dumneavoastră „Din demult” ? George Balint: Se pleacă de la ideea […]

06
/11
/12

Între 8 şi 18 noiembre se va desfăşura cel mai de amploare eveniment cultural al anului, Festivalul Internaţional al artelor spectacolului Viaţa e frumoasă!,care ne oferă o multitudine de ocazii de admira şi celebra arta: expoziţii de pictură şi fotografie, spectacole de teatru, concerte, ateliere, conferinţe, video-proiecţii, lansări de carte, seri tradiţionale. Deschiderea oficială a […]

24
/10
/12

Monica Davidescu a avut amabilitatea de a vorbi despre experienṭa de la Dansez pentru tine, dar şi despre viaṭa de artist. Interviul de mai jos este unul cald, deschis, cu o mare actriṭã care vorbeşte din suflet despre tumultul vieṭii de artist, despre continua grabã în care se aflã, dar şi despre modul în care reuşeşte […]

24
/09
/12

            Pe Mihai Munteniṭã l-am cunoscut la Casa de Culturã a Studenṭilor. Atitudinea acestuia din momentul în care ne-am întâlnit a contrastat în totalitate cu vremea ploioasã din acea zi de toamnã. Mihai Munteniṭã mi-a lãsat impresia omului dechis, mereu activ şi care vorbeşte cu drag despre meseria sa. Pe tot parcursul interviului am avut […]

18
/09
/12

Maestrul Radu Beligan a avut amabilitatea de a ne primi în casa dumnealui pentru a discuta despre piesa Jubileul, al cărei regizor este. Într-o atmosferă prietenească, dar încărcată de emoţie, am avut ocazia de a îi lua un interviu celui care îşi lasă o amprentă puternică asupra teatrului românesc – fie din postura de regizor, […]

Page 34 of 34« First...1020...3031323334