Săptămâna Filmului Francez: pelicule restaurate, intrare liberă
https://www.ziarulmetropolis.ro/saptamana-filmului-francez-pelicule-restaurate-intrare-libera/

Şapte titluri de referinţă ale istoriei cinematografului francez (printre care şi o coproducţie franco-română), în copii restaurate (peliculă 35mm) pot fi văzute, în perioada 22-28 ianuarie, la Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române.

Un articol de Petre Ivan|19 ianuarie 2016

În perioada 22-28 ianuarie a.c., Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte evenimentul Săptămâna Filmului Francez, organizat de Arhiva Naţională de Filme a României împreună cu Centrul Naţional al Cinematografiei din Franţa şi Federaţia Internaţională a Arhivelor de Film, în colaborare cu Ambasada Franţei şi Institutul Francez.

În cadrul programului vor fi prezentate şapte titluri de referinţă ale istoriei cinematografului francez (printre care şi o coproducţie franco-română), în copii restaurate (peliculă 35mm). Invitat special al evenimentului este Eric Le Roy, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Arhivelor de Film (FIAF), care va participa la spectacolul de gală de pe 22 ianuarie, precum şi la proiecţia de pe 23 ianuarie. Accesul spectatorilor la Săptămâna Filmului Francez este liber.

LE MIRACLE DES LOUPS

LE MIRACLE DES LOUPS

Programul complet al Săptămânii Filmului Francez, cu informaţii despre filmele prezentate:

Vineri, 22 ianuarie

19:00 MIRACOLUL LUPILOR / LE MIRACLE DES LOUPS

(Franţa, 1924, 131 min., 35mm, copie restaurată; film mut cu acompaniament muzical, film de aventuri, film istoric, adaptare după romanul omonim al lui Henry Dupuy-Mazuel) – regia: Raymond Bernard – cu: Jean-Emile Vanni-Marcoux, Charles Dullin, Yvonne Sergyl, Romuald Joubé, Armand Bernard, Ernest Maupain, Fernand Mailly – inserturi în franceză, subtitluri în română – spectacol de gală în prezenţa lui Eric Le Roy, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Arhivelor de Film (FIAF)

Sâmbătă, 23 ianuarie

19:00 BANII / L’ARGENT

(Franţa, 1929, 166 min. 35mm, copie restaurată; film mut cu acompaniament muzical, dramă, film romantic, adaptare după romanul omonim de Émile Zola) – regia: Marcel L’Herbier – cu: Brigitte Helm, Marie Glory, Pierre Alcover, Yvette Guilbert, Alfred Abel, Henry Victor, Pierre Juvenet, Antonin Artaud – inserturi în franceză, subtitluri în română – proiecţie specială în prezenţa lui Eric Le Roy, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Arhivelor de Film (FIAF)

LA CRISE EST FINIE

LA CRISE EST FINIE

Duminică, 24 ianuarie

19:00 CRIZA S-A SFÂRŞIT / LA CRISE EST FINIE

(Franţa, 1934, 79 min., 35mm, copie restaurată; comedie muzicală, adaptare după o proză de Frédéric Lohner şi Curt Siodmak) – regia: Robert Siodmak – cu: Albert Préjean, Danielle Darrieux, Marcel Carpentier, Pedro Elviro, Paul Velsa, Paul Escoffier, Milly Mathis – subtitluri în română

Luni, 25 ianuarie

17:00 HANUL ROŞU / L’AUBERGE ROUGE

(Franţa, 1951, 104 min., 35mm, copie restaurată; comedie neagră) – regia: Claude Autant-Lara – cu: Fernandel, Françoise Rosay, Julien Carette, Marie-Claire Olivia, Jacques Charon, Nane Germon, Andrée Vialla – subtitluri în română

Marţi, 26 ianuarie

19:00 CODIN / CODINE

(Franţa-România, 1963, 98 min., 35mm, copie restaurată; dramă, adaptare după romanul lui Panait Istrati) – regia: Henri Colpi – cu: Alexandru Virgil Platon, Răzvan Petrescu, Françoise Brion, Nelly Borgeaud, Maurice Sarfati, Germaine Kerjean, Eliza Petrăchescu, Dorin Dron, Victor Moldovan, Mihai Mereuţă, Mihai Fotino – subtitluri în română

Miercuri, 27 ianuarie

L’ARMÉE DES OMBRES

L’ARMÉE DES OMBRES

19:00 ARMATA UMBRELOR / L’ARMÉE DES OMBRES

(Franţa-Italia, 1969, 144 min., 35mm, copie restaurată; dramă, film de război, adaptare după romanul cu acelaşi titlu al lui Joseph Kessel) – regia: Jean-Pierre Melville – cu: Lino Ventura, Simone Signoret, Paul Meurisse, Jean-Pierre Cassel, Paul Crauchet, Christian Barbier, Claude Mann – subtitluri în română

Joi, 28 ianuarie

19:00 BLUES-UL DE SUB PIELE / LE BLUES ENTRE LES DENTS

(Franţa, 1973, 88 min., 35mm, copie restaurată; film documentar, film muzical) – regia: Robert (Roviros) Manthoulis – cu: Amelia Cortez, Roland Sanchez, Onika Lee, B.B. King, Brownie McGhee, Sonny Terry, Mance Lipscomb, Robert Pete Williams, Water ‘Fury’ Lewis, Roosevelt Sykes, Junior Wells, Buddy Guy – subtitluri în română

Foto: Săptămâna Filmului Francez – anf-cinemateca.ro

05
/12
/14

Din 5 decembrie, pe marile ecrane, iubitorii filmului au parte de Judecătorul, o peliculă în care pot fi admiraţi nominalizatul la Oscar, Robert Downey Jr. şi laureatul Premiului Oscar, Robert Duvall. Aceasta este prima colaborare a celor două staruri de la Hollywood.

04
/12
/14

Dacă în Love Building personajul interpretat de Dorian Boguţă traversa o depresie acută, de această dată asistăm la o transformare completă a personajului său, care îl aduce pe actor în ipostaza de veritabil Don Juan, din 26 decembrie numai pe marile ecrane, în comedia Alt Love Building.

03
/12
/14

Actorul austriac Christoph Waltz, recompensat cu două premii Oscar, a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi Quentin Tarantino, regizorul datorită căruia artistul a devenit faimos la nivel mondial.

01
/12
/14

Televiziunea Română programează, în această seară, două filme autohtone - un prilej pentru cinefili de a revedea „la lucru” o serie de mari actori dispăruţi. Astfel, pe TVR 2, de la ora 19.00 puteţi vedea comedia Expresul de Buftea-România (1978), pentru ca două ore mai târziu, pe TVR 1, să ruleze Capcana Mercenearilor, un film regitaz de Sergiu Nicolaescu în anul 1981.

30
/11
/14

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan - „Cele mai frumoase povești sunt adevărate”). Și o pasiune pentru povești și tradiții care o urmărește și când merge pe stradă.

28
/11
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Puține scene de film din cinematografia română sunt mai naturaliste (fără a fi și gratuite) ca aceea din documentarul „Apa ca un bivol negru” (1970) în care, în urma inundațiilor, tinerii soldați scot din apă cadavrul gol și înțepenit al unui bărbat, probabil coleg de-al lor.

27
/11
/14

Realizatoarea Marina Constantinescu promite pentru vineri, 28 noiembrie, ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, o ediţie Nocturne completă: despre viaţă, oameni, filme, politică şi visuri. Cu Nae Caranfil.