Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/saptamana-internationala-a-muzicii-noi-la-sala-radio/

Trei dintre formaţiile muzicale Radio România – Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio şi Corul Academic Radio participă şi în acest an la „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” (SIMN) – ediţia 26 – derulată sub titlul “Limits… and Beyond!” (Limite… şi dincolo de ele!).

Un articol de Liliana Matei|18 mai 2016

Organizată de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, SIMN este cel mai important festival din țară dedicat creaţiilor recente şi ocupă deja un loc semnificativ în viaţa muzicală internaţională. Director artistic al festivalului este compozitorul Dan Dediu.

 
“După douăzeci și cinci de ediții ale festivalului ”Săptămâna Internațională a Muzicii Noi”, timp în care s-au succedat diferite opinii și mentalități de structurare ale programului artistic, cedând fie unor impulsuri reformatoare, fie unora conservatoare, aducând în prim-plan atât experimentalismul, cât și recuperarea tradiției muzicii contemporane, iată că este momentul realizării unei sinteze care să cuprindă, pe de o parte, cele mai importante și de succes tendințe ale concepțiilor de  până acum, iar pe de altă parte – nevoia asumării unei inițiative inovatoare în plan internațional.” – afirmă organizatorii despre ediția 2016 a evenimentului.

 
Miercuri,  25 mai (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului CRISTIAN OROŞANU – dirijor şef permanent al Filarmonicii din Braşov, fondatorul şi dirijorul orchestrei Kamerata Kronstadt – vă invită la primul eveniment special din „Săptămâna Internațională a Muzicii Noi”, derulat la Sala Radio. Veţi asculta patru lucrări semnate de compozitori români: Dan Buciu – Cristiane pentru orchestră, Liviu Dănceanu – SymConcertPhony, pentru trompetă şi orchestră, Livia Teodorescu-Ciocănea – Mysterium tremendum pentru mezzosoprană şi orchestră de cameră și Ulpiu Vlad – Sonorităţi şi anemone III – concert pentru vioară, violoncel şi orchestră de coarde – toate în primă audiţie absolută!

În ipostază solistică îi veți aplauda pe SERGIU CÂRSTEA – trompetă, ANTONELA BARNAT – mezzosoprană, DIANA MOŞ – vioară și MIRCEA MARIAN – violoncel.
Cel de-al doilea concert programat vineri,  27 mai (19.00) la Sala Radio în cadrul “Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi” este prezentat de Orchestra Naţională Radio şi de Corul Academic Radio (pregătit de CIPRIAN ȚUȚU), sub conducerea muzicală a lui GHEORGHE COSTIN, dirijor al Filarmonicii „Banatul” – Timişioara. Îi veţi aplauda de asemenea pe pianistul SORIN PETRESCU, solist concertist al Filarmonicii „Banatul“ şi membru al Trio-ului Contraste şi pe EMIL VIŞENESCU (clarinet), apreciat în turnee internaţionale prezentate în Elveţia, Germania, Olanda, Luxemburg, Belgia ş.a. Alături de două partituri semnate de doi apreciaţi compozitori români – Anatol Vieru (Simfonia a 5-a pentru cor și orchestră pe versuri de Eminescu) şi Adrian Iorgulescu (Ipostaze I pentru pian şi orchestră) – veţi asculta în primă audiţie românească creaţia Doinei Rotaru: Fragile II pentru clarinet şi orchestră.

De altfel, ediția 2016 a evenimentului îi aduce în prim plan pe compozitorii români Anatol Vieru și Pascal Bentoiu, prin recuperarea unor capodopere ce se cuvin redimensionate și reinterpretate, așa cum afirmă organizatorii evenimentului.

 

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live www.radioromaniacultural.ro şi   www.romania-muzical.ro. Biletele sunt disponibile pe   www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.