Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/saptamana-internationala-a-muzicii-noi-la-sala-radio/

Trei dintre formaţiile muzicale Radio România – Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio şi Corul Academic Radio participă şi în acest an la „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” (SIMN) – ediţia 26 – derulată sub titlul “Limits… and Beyond!” (Limite… şi dincolo de ele!).

Un articol de Liliana Matei|18 mai 2016

Organizată de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, SIMN este cel mai important festival din țară dedicat creaţiilor recente şi ocupă deja un loc semnificativ în viaţa muzicală internaţională. Director artistic al festivalului este compozitorul Dan Dediu.

 
“După douăzeci și cinci de ediții ale festivalului ”Săptămâna Internațională a Muzicii Noi”, timp în care s-au succedat diferite opinii și mentalități de structurare ale programului artistic, cedând fie unor impulsuri reformatoare, fie unora conservatoare, aducând în prim-plan atât experimentalismul, cât și recuperarea tradiției muzicii contemporane, iată că este momentul realizării unei sinteze care să cuprindă, pe de o parte, cele mai importante și de succes tendințe ale concepțiilor de  până acum, iar pe de altă parte – nevoia asumării unei inițiative inovatoare în plan internațional.” – afirmă organizatorii despre ediția 2016 a evenimentului.

 
Miercuri,  25 mai (19.00), Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului CRISTIAN OROŞANU – dirijor şef permanent al Filarmonicii din Braşov, fondatorul şi dirijorul orchestrei Kamerata Kronstadt – vă invită la primul eveniment special din „Săptămâna Internațională a Muzicii Noi”, derulat la Sala Radio. Veţi asculta patru lucrări semnate de compozitori români: Dan Buciu – Cristiane pentru orchestră, Liviu Dănceanu – SymConcertPhony, pentru trompetă şi orchestră, Livia Teodorescu-Ciocănea – Mysterium tremendum pentru mezzosoprană şi orchestră de cameră și Ulpiu Vlad – Sonorităţi şi anemone III – concert pentru vioară, violoncel şi orchestră de coarde – toate în primă audiţie absolută!

În ipostază solistică îi veți aplauda pe SERGIU CÂRSTEA – trompetă, ANTONELA BARNAT – mezzosoprană, DIANA MOŞ – vioară și MIRCEA MARIAN – violoncel.
Cel de-al doilea concert programat vineri,  27 mai (19.00) la Sala Radio în cadrul “Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi” este prezentat de Orchestra Naţională Radio şi de Corul Academic Radio (pregătit de CIPRIAN ȚUȚU), sub conducerea muzicală a lui GHEORGHE COSTIN, dirijor al Filarmonicii „Banatul” – Timişioara. Îi veţi aplauda de asemenea pe pianistul SORIN PETRESCU, solist concertist al Filarmonicii „Banatul“ şi membru al Trio-ului Contraste şi pe EMIL VIŞENESCU (clarinet), apreciat în turnee internaţionale prezentate în Elveţia, Germania, Olanda, Luxemburg, Belgia ş.a. Alături de două partituri semnate de doi apreciaţi compozitori români – Anatol Vieru (Simfonia a 5-a pentru cor și orchestră pe versuri de Eminescu) şi Adrian Iorgulescu (Ipostaze I pentru pian şi orchestră) – veţi asculta în primă audiţie românească creaţia Doinei Rotaru: Fragile II pentru clarinet şi orchestră.

De altfel, ediția 2016 a evenimentului îi aduce în prim plan pe compozitorii români Anatol Vieru și Pascal Bentoiu, prin recuperarea unor capodopere ce se cuvin redimensionate și reinterpretate, așa cum afirmă organizatorii evenimentului.

 

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live www.radioromaniacultural.ro şi   www.romania-muzical.ro. Biletele sunt disponibile pe   www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

31
/07
/15

Printr-o suită de evenimente, cu sprijinul ICR Londra, în spaţii de mare vizibilitate şi prestigiu, capitala britanică va deveni, în următoarele săptămâni, scena unei veritabile veri muzicale româneşti.

31
/07
/15

Festivalul Dilema veche se întoarce la Alba Iulia, între 21 şi 23 august 2015, cu – anunţă organizatorii - nouă ordine de zi care răsuceşte minţile: Pleşu, Liiceanu, Patapievici, folk, jazz şi alte fineţuri muzicale, politică europeană şi idei, scriitori şi filme documentare şi, mai ales, bună dispoziție şi umor dublu rafinat. Aceasta e situaţiunea.

30
/07
/15

Duminică, 2 august, de la ora 20.30, bucureștenii sunt așteptați la deschiderea oficială a celei de-a patra ediții a evenimentului „Cinema în aer liber” în Parcul Titan, scena lac. Evenimentul va începe cu un spectacol inovator și grandios susținut de Zoli TOTH Project, care va prezenta publicului cel mai nou concept de fusion din România, combinând genul clasic cu cel pop, rock sau electro.

29
/07
/15

Ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Canto Hariclea Darclée, care marchează împlinirea a 20 de ani de la prima ediție a festivalului, s-a deschis marți seară cu un concert inaugural susținut de soprana Adela Zaharia și basul Bogdan Talos, laureați ai Concursului Darclée, acompaniați la pian de Alexandru Petrovici și se va încheia pe 9 august.

27
/07
/15

Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston şi a artistului Bobby Brown, a murit, duminică, la vârsta de 22 de ani. Decesul lui Bobbi Brown vine după aproape jumătate de an de când tânăra a fost găsită fără cunoştinţă în cada din sala de baie a vilei sale, incident care a prezentat o serie de similarităţi bizare cu circumstanţele în care a murit mama ei, în anul 2012.

25
/07
/15

Unul dintre cele mai apreciate evenimente culturale de către public, din ultimii trei ani, de la Sibiu, concertul "Simply The Best - Povestea Naiului", a adunat mii de oameni în Piața Mare din centrul istoric al fostei Capitale Culturale Europene.

22
/07
/15

În perioada 25 iulie - 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct șapte spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner.

20
/07
/15

Entuziasm şi urale sunt cuvintele care descriu cel mai bine reacţia publicului la finalul concertului Orchestrei Române de Tineret dirijate de Cristian Mandeal, solistă Oxana Corjos în deschiderea celei de-a 35-a ediții a Săptămânilor muzicale „Gustav Mahler” de la Toblach/Dobbiaco (Italia).

17
/07
/15

La toamnă, Jazz Night Out vine cu trei premiere: trompetistul și revelația Ibrahim Maalouf, pianistul Brad Mehldau într-un trio de neratat, Béla Fleck, americanul care a reinventat banjo-ul, toți trei pentru prima oară la București.

17
/07
/15

Aflat la a treia ediție, master-class-ul cu participare internațională "Muzica la Altitudine" va avea loc între 18 şi 26 iulie 2015 la Poiana Ștampei, în Bucovina, unde tineri muzicieni vor avea oportunitatea de a studia tehnici de instrument şi interpretare împreună cu doi muzicieni de talie internațională, violonistul Ştefan Horvath (Elveția) şi violoncelistul Răzvan Suma (România), solist concertist al Radio România.