Săptămâna Mariana Mihuț la Teatrul „Bulandra”!
https://www.ziarulmetropolis.ro/saptamana-mariana-mihut-la-teatrul-bulandra/

Pe marii actori îi asociezi mereu unui teatru, unui loc în care şi-au desfăşurat mare parte din activitatea artistică, unde s-au afirmat. Se zice, de asemenea, că omul sfinţeşte locul… Marina Mihuţ este unul dintre aceştia, în plus, şi-a dorit mereu să lucreze cu regizori care „o pun la treabă”  şi a ţinut să se dedice cu tot sufletul unui singur spaţiu, teatrului în care a găsit echipa de actori şi regizorii alături de care se putea autodepăşi – Teatrul „Bulandra”.

Un articol de Petre Ivan|18 mai 2020

Pentru că își iubește și își respectă actorii care i-au adus gloria ani de-a rândul, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra”  dedică săptămâna 18-24 mai 2020 actriței Mariana Mihuț. Astfel, în perioada menționată se vor posta pe pagina oficială de facebook fotografii și cronici ale spectacolelor în care a jucat Mariana Mihuț, actriță a Teatrului „Bulandra” începând cu anul 1972.

De asemenea, așa cum i-a obișnuit pe spectatorii săi de pretutindeni, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” va continua difuzarea spectacolelor online, pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro și va transmite, în zilele de 20 și 22 mai 2020, la ora 19.00, spectacolul Sorry de Aleksandr Galin, regia: Yuri Kordonsky (2004) respectiv, O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, regia Liviu Ciulei (1979), două dintre producțiile de succes în care a jucat Mariana Mihuț.

De-a lungul prestigioasei sale cariere, Mariana Mihuț a jucat la Teatrul „Bulandra” în peste 30 de producții. A început cu Mincinosul de Carlo Goldoni, alături de regizoarea Sanda Manu, și a continuat cu artiști precum Alexandru Bocăneț, Lucian Pintilie, Moni Ghelerter, Liviu Ciulei, Cătălina Buzoianu, Valeriu Moisescu, Silviu Purcărete, Yuriy Kordonskiy și mulți alții. A făcut parte din trupa de elită a „Bulandrei” și, mai mult decât orice, a învățat și trăit lecția de teatru numită Liviu Ciulei și Lucian Pintilie.

Conform spuselor actriței, întâlnirea cu Lucian Pintilie a fost unul dintre cadourile pe care le-a primit de la viaţă. Este regizorul care i-a marcat cariera artistică şi cel căruia îi este profund recunoscătoare pentru că, datorită lui, a luat-o pe drumul pe care îl simţea cel mai potrivit.

Marina Mihuț este cunoscută astăzi în primul rând pentru rolurile sale de forță, cu o puternică notă tragi-comică, dar nu ar trebui uitate personajele sale de o candore și un umor negru deosebit de intens asemeni Mirandei din Furtuna de W. Shakespeare sau Esther din Victor sau copiii la putere de Rogerr Vitrac.

Printre altele, Mariana Mihuț a interpretat la „Bulandra” roluri precum: Fiica primarului din Revizorul de Gogol, regia Lucian Pintilie (1972); Maria din A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1973); Eliza Doolite din Pygmalion de G.B. Shaw, regia Moni Ghelerter (1974); Primărița din Interviu de Ecaterina Oproiu, regia Cătălina Buzoianu (1976). De asemenea, tot la Bulandra, actriţa a dat viață rolurilor Mașa din Pescărușul de A.P. Cehov, regia Liviu Ciulei (1977); Miranda din Furtuna de W. Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1978); Zoe din O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale, regia Liviu Ciulei (1979); Josie Hogan din Luna dezmoșteniților de Eugene O’Neil, regia Sanda Manu (1983); Regina Ginevra din Merlin de Tancred Dorst, regia Cătălina Buzoianu (1991); Kathleen din Home de David Storey, regia Ion Caramitru (1992); Claire Zachanassian din Vizita bătrânei doamne de Friederich Durrenmatt, regia Felix Alexa (1993), Halie din Copilul îngropat de Sam Shepard, regia Cătălina Buzoianu (1996); Nikita Zotov din Petru de Vlad Zografi, regia Cătălina Buzoianu (1998) sau Anna Fierling din Mutter Courage de Bertolt Brecht, regia Cătălina Buzoianu (1999).

După anul 2000, a întruchipat personaje ca Dădaca din Unchiul Vanea de A.P. Cehov, regia Yuriy Kordonskiy (2001); Fiokla Ivanovna din Căsătoria de Gogol, regia Yuriy Kordonskiy (2003); Inna Rasadina din Sorry de Aleksandr Galin, regia Yuriy Kordonskiy (2004); Bunica din Îngropați-mă pe dupa plintă de Pavel Sanaev, regia Yuriy Kordonskiy (2012).

Mi-am dorit foarte mult să ajung la Bulandra pentru că aici erau Lucian Pintilie, Liviu Ciulei. Mulţi şi-ar fi dorit să lucreze cu ei.”  Spunea actrița despre venirea sa la „Bulandra”.  De atunci a fost dedicată teatrului care i-a oferit cele mai frumoase roluri și cele mai mari bucurii.

Să ne bucurăm, așadar, spectatori de pretutindeni, de această săptămână dedicată teatrului și actoriei de calitate marca „Bulandra”!

Vă așteptăm la Teatrul Bulandra online!

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).