Săptămâna Victor Rebengiuc online la Teatrul „Bulandra”!
https://www.ziarulmetropolis.ro/saptamana-victor-rebengiuc-online-la-teatrul-bulandra/

Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” a fost întotdeauna recunoscut şi apreciat pentru trupa sa puternică, spiritul „Bulandra” fiind identificat mereu cu ideea de familie şi cu dorinţa tuturor, actori regizori şi tehnicieni de a atinge performanţa.

Un articol de Petre Ivan|22 iunie 2020

Pentru a le face încă o bucurie celor aproape două milioane de spectatori care i-au trecut pragul virtual în ultimele luni, Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” îl sărbătorește în perioada 22-28 iunie 2020 pe Victor Rebengiuc, actorul care joacă pe cele două scene ale Teatrului de peste 64 de ani. 

De asemenea, așa cum i-a obișnuit pe spectatorii săi de pretutindeni, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra” va continua difuzarea spectacolelor online, pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro, www.smartradio.ro și va transmite, vineri, 26 iunie, ora 19.00, spectacolul „Pescărușul” de A.P. Cehov, regia Petre Sava Băleanu (1974), decorul Doina Levintza, o producție care face parte din Arhiva de Aur a Societății Române de Televiziune. 

Din distribuție fac parte actorii: Gina Patrichi, Valeria Seciu, Octavian Cotescu, Dan Nuțu, Mihaela Murgu, Cornel Coman, Virgil Ogășanu, Dan Nasta și alții.

Filmat de cunoscutul regizor de radio și teatru tv, Petre Sava Băleanu, unul dintre inițiatorii teatrului de televiziune, spectacolul „Pescărușul” de A.P. Cehov, redă un univers populat de umor și amar, dar și de emblematica neputință a personajelor de a găsi calea unei comunicări autentice și a comprehensiunii.

Victor Rebengiuc face parte din galeria marilor actori ai Teatrului „Bulandra” și a fost întotdeauna identificat cu imaginea și profesionalismul acestei instituții. Se angajează la vârsta de 24 de ani și are șansa încă de la început de a juca alături de actori precum Lucia Sturdza Bulandra, Fory Etterle, Ștefan Ciubotărașu, Clody Bertola și de a fi distribuit în multe dintre spectacolele realizate de Liviu Ciulei. De altfel, Victor Rebengiuc consideră că alături de Liviu Ciulei, Radu Penciulescu și Lucian Pintilie a făcut o a doua școală. Pe toată perioada carierei sale a avut ocazia de a realiza roluri importante din dramaturgia universală precum Caliban din „Furtuna” de W. Shakespeare, Brutus din „Iulius Caesar” de W. Shakespeare, Stanley din „Un tramvai numit dorință”, Tipătescu din „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, Pampon din „D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale și multe, multe altele. În total, a dat viața unui număr de 66 de personaje doar la Teatrul „Bulandra”.

Despre Victor Rebengiuc s-a spus că este „un actor al contrastelor” (Liviu Ciulei), „un artist gladiator” (Valeriu Moisescu), „cel mai mare actor în viață” (Clody Bertola), „un artist prea mare ca să încapă în cuvinte” (Maia Morgenstern), dar, mai presus decât orice, Victor Rebengiuc este un slujitor dedicat al artei teatrale, un actor etalon al Teatrului „Bulandra”.

Vă aștepăm la Teatrul „Bulandra” online!

02
/10
/24

În cadrul proiectului artistic multidisciplinar Să cunoști lumea, Vanner Collective a propus o serie de activități menite să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate, de la ateliere creative și de dezvoltare personală, la terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională, culminând cu sesiuni de fotografie menite să surprindă frumusețea și capacitatea de a inspira a participanților.

02
/10
/24

Una dintre cele mai vaste și diverse selecții de animații produse în ultimul an va putea fi văzută în competiția oficială a celei de-a XIX-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest, desfășurată în perioada 4-13 octombrie.

01
/10
/24

Cosmin Ungureanu, curator de artă europeană, este lector la Fundația Calea Victoriei, unde va preda cursul Introducere în Istoria artei europene, începând cu 8 octombrie.  Un clasament al operelor de artă este pur și simplu imposibil. Nu se poate stabili, în mod obiectiv, care este capodopera absolută, din simplu motiv că orice operă de artă […]

30
/09
/24

Festivalul Intonațional de Film și Televiziune SIMFEST, ediția 21, debutează oficial luni, 30 septembrie, cu Zilele Filmului Românesc. Ca în fiecare ediție, evenimentul pune la dispoziția locuitorilor din Tg. Mureș o selecție de filme românești recente, multiplu premiate, care vor fi proiectate zilnic la Centrul Cultural „Mihai Eminescu”. Accesul la oricare dintre filmele din festival este complet gratuit și nu necesită rezervare.

30
/09
/24

RECOMANDĂRI Iubitorii de artă sunt așteptați în ultima parte a anului la expoziții atrăgătoare, având în prim-plan creația feminină. Ziarul Metropolis vă recomandă câteva dintre ele, care au loc la București, München, Paris, Londra și Madrid.

27
/09
/24

Dincolo de limitele convenționale ale muzicii, într-un cadru remodelat vizual, recitalul Multicello :: J O Y al violoncelistei austriece Ana Topalovic este o fuziune dintre cele mai originale între armoniile clasice și cele contemporane. Evenimentul se va desfășura pe data de 5 octombrie 2024, ora 20.00, (acces de la 19:30) la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași (Str. Păcurari nr. 4). Biletele sunt disponibile online.

27
/09
/24

În luna octombrie, artiștii și designerii români aflați la început de drum, pasionați de domeniul confecționării măștilor, costumelor, recuzitei și decorurilor și animați de dorința de a explora practici inovatoare și ecologice au șansa de a lua parte la o serie de ateliere dedicate lor, susținute de artiști și tehnicieni cu experiență din Franța, Germania și România.

27
/09
/24

În perioada 27 septembrie - 19 octombrie, Centrul Național al Dansului București și Rezidența9 organizează o expoziție amplă dedicată coregrafei și dansatoarei Miriam Răducanu și impactului pe care l-a avut asupra mai multor generații de artiști.