Săptămâna viitoare începe IN TRANSYLVANIA
https://www.ziarulmetropolis.ro/saptamana-viitoare-incepe-in-transylvania/

În Ţara Făgăraşului, în mijlocul naturii, pe o pârtie de schi desprinsă parcă dintr-o poveste şi înconjurată de pădure, are loc un festival ca de basm numit simplu: In Transylvania ( 20-23 august).

Un articol de Liliana Matei|12 august 2015

Nu doar muzica este elementul cheie al evenimentului, deşi la ediţia din 2015 vor veni trupe dintre cele mai cunoscute, de la Waldeck (AT), Subcarpaţi (RO), Jaya the Cat (NL), N.O.H.A. (DE), ROA (RO), până la Lemon Bucket Orkestra (CA), Airtist (HU), Paiaka (FR) sau Pixels (RO). În line-up-ul festivalului sunt incluse şi două trupe tribute: Masterpiece – Tribute Metallica şi The Rock – Tribute AC/DC.

La In Transylvania te rupi pentru câteva zile de realitate, chiar dacă accesul la festival este extrem de facil iar zona beneficiază de peste 3000 de locuri de cazare. Asta desigur dacă nu alegi să vii cu cortul şi să te campezi în zona special amenajată a festivalului. Campingul va fi dotat cu grupuri sanitare şi duşuri iar accesul se va face în baza brăţării speciale de festival.

Zonele de after-party au o privelişte ameţitoare asupra Ţării Făgăraşului, iar terasele şi zonele de hamace sunt perfecte pentru a te relaxa, a citi o carte bună sau pur şi simplu pentru a admira natura.

Iar dacă vorbim despre after-party, punctăm din start că zona de DJ va fi acoperită de La Resistance DJ’S, anume: Primarie, Calin, Vygo, Saboar, Pavlov, Brody & Dr. Panda, BeatJunkz, Paul Adrian, Miazanoapte, Tiberiu & Vayda, Godeanu, Ielle.

Pe lângă activităţile de entertainment din incinta festivalului, la 100 de metri distanţă se află Aventura Parc Drăguş, un parc în care se găsesc 4 trasee de aventură de dificultate progresivă şi panouri de căţărare (pentru copii şi adulţi), teren de minigolf, tir cu arcul, trasee compuse exclusiv din coborâri în tiroliana etc. Participanţii la festival vor beneficia de un discount de 20% în Aventura Parc Drăguş în baza brăţării de acces la festival.

Obiectivele turistice nu sunt nici ele de neglijat: pe o rază de câţiva km de mers agale sau cu maşina ajungi la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Cetatea Făgăraşului, Herghelia Sâmbăta, satele săseşti specifice Trasilvaniei, Transfăgărăşanul, Bâlea Lac, Ştrandul Victoria. Creasta Munţilor Făgăraş oferă şi ea câteva trasee demne de luat în seama pentru amatorii de drumeţii.

Păstrând tradiţia, organizatorii festivalului – Asociaţia Padina Fest, au inclus în program şi o serie de competiţii sportive – Maratonul Transilvaniei fiind deja aşteptat de către iubitorii de ciclism (www.maratonultransilvaniei.ro).

In Transylvania foto 1

INFO

Biletele şi abonamentele pentru festival se pot achiziţiona online de pe site-urile www.myticket.ro, www.easyticket.ro, www.iabilet.ro, dar şi în format fizic, din reţeaua de magazine Diverta din toată ţara, reţeaua de magazine UMAN, agenţiile Perfect Tour, Magazinul Muzica (Bucureşti), Librăria Mihai Eminescu (Bucureşti), Senia, Sala Palatului (Bucureşti), la următoarele preţuri:

-Joi, 20 august 2015 – 15 lei
-Vineri, 21 august 2015 – 50 lei
-Sâmbătă, 22 august 2015 – 50 lei
-Duminică, 23 august 2015 – 20 lei

Abonament Festival – 80 lei

Din data de 19 august 2015 va fi posibilă achiziţionarea de bilete sau abonamente doar din zona de festival. Biletele pe zile vor avea acelaşi preţ, abonamentele vor fi 90 lei.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.