Şapte actori datori vânduţi!
https://www.ziarulmetropolis.ro/sapte-actori-datori-vanduti/

Teatrul Metropolis prezintă duminică, 29 noiembrie, de la ora 11.00 şi de la ora 16.00, comedia „Dator vândut“, după Eugène Labiche, în regia lui Dan Tudor. Şapte actori au vorbit pentru Ziarul Metropolis despre momentele în care au fost datori vânduţi sau despre tacticile prin care s-au ţinut departe de datorii.

Un articol de Monica Andrei|25 noiembrie 2015

Adela POPESCU: „Am făcut prima datorie pe la 18 ani. Intrasem în seriale de televiziune şi câştigam bani, aşa că am luat un credit la bancă pentru apartament de două camere. Totul m-a responsabilizat dintr-o dată! Nu mai puteam merge la discotecă sau în oraş la pizza, pentru că aveam rată la bancă şi era cam… mare. Dădeam mulţi bani în fiecare lună. Recent, mi-am împrumutat un prieten cu nişte bani şi e amuzant pentru că nu mai ştiu câţi i-am dat! Şi dacă-l sun trebuie să-i amintesc suma. Iar eu nu pot să-l sun pentru că nu mai ştiu ce sumă am!“

Marius GÂLEA: „Am o datorie mare, pentru că mi-am luat casă. Am fost recent la festivalul de la Bacău, unde jucau mai multe trupe de-ale mele. Le-am promis colegilor că le dau banii repede. Am primit banii de salariu, i-am plătit pe ei, pentru că nu intraseră încă banii de la festival, iar eu am mai rămas o săptămână la Bacău, cu 20 lei în buzunar. Aşa am trăit. Mâncând la prânz morcovi, seara apă şi… din când în când o supă.

net (1)

Constantin DINULESCU: „Toată viaţa am avut oroare să fac împrumut. Aşa era uzanţa, în vremea comuniştilor – să faci împrumut la C.A.R. Dar n-am fost dator nici măcar la C.A.R. Singurele datorii pe care le am sunt cele faţă de Dumnezeu. Dar îmi amintesc o întâmplare amuzantă. Se spunea că actorul Colea Răutu era rău platnic. La un moment dat, a împrumutat bani de la Geo Barton. Când s-a făcut termenul, Geo i-a cerut banii, dar prietenul lui l-a rugat să-l păsuiască. Într-o zi, Colea s-a dus la  Geo şi i-a spus direct: „N-am!“ Acum, sunt amândoi plecaţi dintre noi, iar Colea nu i-a mai înapoiat niciodată banii lui Geo. Întâmplarea a ajuns să circule prin teatru şi ca banc: „N-AM!“

Eugen CRISTEA: „Nu am datorii şi nu-mi fac datorii. Ţin strict cheltuielile, am toate listele, toate bonurile, plătesc la zi facturile. Am luat 100 de milioane de la bancă şi am dat înapoi 173 de milioane. Nu mai vreau să am de-a face cu banca!

Anca ŢURCAŞIU: „N-am fost datoare niciodată în viaţa mea. Dar e prima dată când sunt datoare aici, pe scena Teatrului Metropolis. Am grjiă să nu fiu datoare. Am avut datorii morale faţă de unii oameni, dar m-am revanşat. Şi am şi noroc cu prieteni buni. Atunci când le-am împrumutat bani, ei mi i-au dat înapoi“.

Carmen IONESCU: „Nu-mi place să fiu datoare şi nu am datorii. Când am dat bani cu împrumut, mi-au fost înapoiaţi. E adevărat, am împrumutat cuiva din tagma noastră a actorilor nişte bani şi mi i-a înapoiat mai greu…“.

Orodel OLARU: „Toţi avem datorii prin bănci, pe la furnizori, pe la asociaţii…. E destul de stresant. Există o rezistenţă tăcută a datoriilor. Bineînţeles, sunt şi oameni cărora le-am împrumutat bani şi care au uitat să mi-i mai dea înapoi…“

INFO

Teatrul Metropolis

Dator vândut

după Eugene Labiche

Regia: Dan Tudor

Cu: Dan Tudor / Marius Gâlea / Pavel Bârsan

Anca Ţurcaşiu / Carmen Ionescu

Adela Popescu / Raluca Straia

Marius Drogeanu / Dragoş Ionescu

Marcelo Cobzariu / Orodel Olaru

Constantin Dinulescu / Eugen Cristea

Florian Bala / Florin Dobre

Scenografia: Corina Grămoşteanu

Muzica: Vlaicu Golcea

Coregrafia: Florin Fieroiu

Célimare trăieşte după regula că unui prieten îi poţi cere orice, chiar şi nevasta, numai să nu te atingi de banii lui. Întotdeauna a iubit femeile măritate, pentru că îl costă mai puţin: în loc de un buchet de flori, unei femei măritate îi dăruieşte o floricică, în loc de o cutie de bomboane… doar o bombonică. De ce e dator vândut şi de ce se însoară la 50 de ani cu o tinerică veţi afla din comedia „Dator vândut”, în regia lui Dan Tudor, de la Teatrul Metropolis.



03
/12
/14

Luni, 8 decembrie (ora 18.30), la Ateneul Român, are loc A Doua Conferință de Crăciun, ,,From Here to Eternity” (De aici spre eternitate), prezentată de Profesorul Joseph Silk, Membru al Royal Society.

03
/12
/14

Continuăm seria dedicată tinerilor artiști cu o extraordinară actriță de teatru și de film, scurt (ați văzut „Vaca finlandeză” a maestrului Gheorghe Preda?) și lungmetraj, voce de desene animate (mama lui Zumzărel de pe Disney Channel, cine credeați că e?), zână ursitoare la petreceri pentru copii, cu o bogată carieră în orașul București.

03
/12
/14

Târgul cadourilor de Crăciun de la Sala Dalles şi-a deschis porţile pentru cea de-a 20-a ediţie, cu brăduţi, globuri de sticlă pictate manual, ornamente din lemn cu modele de peste o sută de ani, ciocolată belgiană, delicatese siciliene, dar şi produse vestimentare şi cosmetice.

02
/12
/14

Pe 3 decembrie 2014 se împlinesc 23 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea. Ziarul Metropolis vă prezintă 23 de citate ale filosofului şi eseistului, publicate în cartea „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea“, apărută la Editura Humanitas.

02
/12
/14

Unul dintre cei mai iubiţi actori români împlineşte astăzi 78 de ani. A jucat în zeci de filme şi în numeroase spectacole de teatru, a fost căsătorit cu marea actriţă Leopoldina Bălănuţă, a primit, în 2009, premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER şi, în 2013, Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc.

02
/12
/14

Da, există o sectă naumiană, al cărei nume ar putea fi scris fie NAUM, fie N(AUM).

02
/12
/14

"De ce alegerea lemnului ars ? Am fost atrasă de textura acestuia, iar folosirea lemnului și reducția la alb și negru au contribuit la esențializarea imaginilor, m-au ajutat să ies dintr-un soi de timiditate plastică, păguboasă pentru orice artist. Povestea poate fi una de mărturisire a sentimentului de alienare și de fragilitate, a omului care se simte în viață ca un jupuit printre mărăcini, fără pielea ca minim scut între sine și lume." - Milena Grigore

01
/12
/14

Anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Teatrul Ion Creangă lansează campania „Teatru în ghetuțe” – o invitație adresată tuturor copiilor, părinților și bunicilor care vor să se alăture echipei de ucenici și spiriduși a Moșului și să îl ajute pe acesta să împartă cadouri și bucurii.

01
/12
/14

Televiziunea Română programează, în această seară, două filme autohtone - un prilej pentru cinefili de a revedea „la lucru” o serie de mari actori dispăruţi. Astfel, pe TVR 2, de la ora 19.00 puteţi vedea comedia Expresul de Buftea-România (1978), pentru ca două ore mai târziu, pe TVR 1, să ruleze Capcana Mercenearilor, un film regitaz de Sergiu Nicolaescu în anul 1981.