Sara Naomi Lewkowicz – „Fotograful anului”, la Sony World Photography Awards
https://www.ziarulmetropolis.ro/sara-naomi-lewkowicz-fotograful-anului-la-sony-world-photography-awards/

Sara Naomi Lewkowicz a fost desemnată „Fotograful anului 2014”, câştigând trofeul L’Iris d’Or în cadrul competiţiei Sony World Photography Awards, cu seria de imagini „Shane şi Maggie”, ce imortalizează cu acurateţe violenţa în familie.

Un articol de Liliana Matei|4 mai 2014

Sara Naomi Lewkowicz, în vârstă de 31 de ani, din SUA, a devenit „Fotograful anului” 2014, câştigând trofeul L’Iris d’Or în cadrul competiţiei Sony World Photography Awards.

Fotografia ei a fost selectată din peste 139.554 de imagini din 166 de ţări, cel mai mare număr de înscrieri din istoria de şapte ani a competiţei. Fotograful şi-a ridicat premiul – echipamente digitale de fotografie Sony şi un premiu în bani în valoare de 25.000 dolari – în cadrul ceremoniei Sony World Photography Awards, care a avut loc la Londra, anunță Mediafax.

Juriul a votat în unanimitate seria de imagini pătrunzătoare a lui Lewkowicz, „Shane şi Maggie”, ce imortalizează cu acurateţe violenţa în familie. Prin proiectul ei, Lewkowicz încearcă să surprindă o imagine profundă şi nealterată a abuzului în familie, devenit obişnuinţă şi nu un incident singular. Ea documentează modul în care se dezvoltă un tipar al abuzului şi în cele din urmă vârfurile violenţei, precum şi efectele pe termen scurt şi lung ale acestora asupra victimelor, familiilor lor, dar şi a agresorilor.

Pe de altă parte, fotograful britanic Scarlet Evans a fost desemnat câştigătorul competiţiei Student Focus din cadrul Sony World Photography Awards 2014.

Câştigătorul a fost ales din studenţi de la peste 230 de universităţi din întreaga lume. Studenta Scarlet Evans a intrat în competiţie în numele universităţii Central Saint Martins College of Arts and Design din Marea Britanie şi a fost premiată la gala de decernare a premiilor Sony World Photography Awards ce a avut loc la Londra, în prezenţa celor mai importanţi membri ai industriei fotografice din lume. Scarlet şi universitatea Central Saint Martins vor primi echipament foto Sony în valoare de 35.000 de euro.

Fotograful amator din China Chen Li a fost desemnat „Open Photographer of the Year” la ediţia din 2014 a Sony World Photography Awards – una dintre cele mai prestigioase competiţii de fotografie din lume. Imaginea cu care a câştigat Chen Li, „Rain in an ancient town” (Ploaie în oraşul antic), a fost selectată din peste 65.000 de fotografii înscrise în competiţia care a avut ca scop desemnarea celei mai bune fotografii realizate de un fotograf amator sau de un pasionat de fotografie.

Chen Li a fost invitat la Londra de World Photography Organisation, unde a fost premiat în timpul ceremoniei de gală la care a luat parte elita industriei mondiale a fotografiei.

Pe de altă parte, şi fotograful român Vlad Eftenie se numără printre câştigătorii de la ediţia 2014 a concursului Sony World Photography, una din cele mai importante competiţii de fotografie din lume.

Vlad Eftenie s-a impus la categoria „Low light” din secţiunea „Open”, o competiţie deschisă tuturor fotografilor, în care jurizarea ţine cont de o singură fotografie. Juriul a selectat până la zece imagini pentru fiecare categorie, după cum a informat în martie theguardian.com.

Fotografia sa, intitulată „First snow”, prezintă o tânără care se află seara, într-o staţie de tramvai, protejându-se cu o umbrelă de primii fulgi de zăpadă ai anului trecut.

Foto: Imagine de Sara Naomi Lewkowicz

26
/03
/17

Muzeul Național de Artă al României, în parteneriat cu Institutul Francez, vă invită marți, 28 martie 2017, orele 18.30, la conferința „Victor Brauner, pictopoet și iluminator”, susținută de Mihaela Petrov, critic și istoric de artă. Conferința face parte din seria de evenimente ce marchează luna martie ca lună a Francofoniei.

20
/03
/17

Fotograful Mircea Albuțiu vă prezintă 10 imagini din seria de 40, numită New Energy. Seria a fost expusă la Arcade 24 în Bistrița Năsăud în septembrie 2015; în 28 aprilie 2017 va fi vernisată la Teatro Jose Lucio da Silva din Leiria, Portugalia iar în august 2017 la sediul ICR din Lisabona.

01
/03
/17

Povestea mărţişorului a supravieţuit în diferite forme până în prezent, de la firul simplu răsucit în alb şi roşu până la cel virtual. Mărţişor, Mărţişug sau Marţ era consemnat de etnologii începutului de secol XX ca obicei de 1 martie, prezent nu numai la români, dar şi la bulgarii şi albanezii din Balcani. Ţăranii păstrau obiceiul în fiecare început de primăvară, ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului.

27
/02
/17

O schiţă realizată de Rembrandt, care reprezintă un câine, a fost autentificată după ce timp de 250 de ani a fost atribuită unui pictor german specializat în tablouri cu animale. Descoperirea a fost descrisă drept ”o senzaţie” de reprezentanţii Muzeului Herzog Anton Ulrich, din Braunschweig, unde schiţa a fost expusă timp de mai multe decenii şi era prezentată ca o lucrare a artistului Johann Melchior Roos.

21
/02
/17

Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" organizează în perioada 27 februarie - 8 martie Târgul "De Mărțișor", eveniment prin care își propune promovarea "vechiului obicei al dăruirii, la început de primăvară, a micilor obiecte artizanale cu rol protector".

17
/02
/17

Cu prilejul „Zilei Brâncuși ” care se sărbătorește la nivel național în fiecare an, la 19 februarie, MNAR prezintă în perioada 19-26 februarie 2017 o selecție de fotografii-document care surprind pe de o parte etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu și pe de altă parte atmosfera atelierului parizian al lui Constantin Brâncuși care, în unele imagini, apare alături de sculpturile sale.

13
/02
/17

Deschiderea ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția (11-28 februarie) a fost marcată de un show acvatic spectaculos, la care au participat, ca în fiecare an, numeroși vizitatori. Show-ul inaugural, pus în scenă pe Canalul Cannaregio, a celebrat sâmbătă seara temele frumuseții, mării și vanității, printr-o paradă a creaturilor marine.