Sarah Brightman,  la București, pe 13 noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/sarah-brightman-la-bucuresti-pe-13-noiembrie/

Show-ul Sarah Brightman la Bucureşti este unul dintre cele mai importante evenimente artistice ale anului 2014 in România, dovadă fiind interesul extraordinar manifestat de public pentru acest concert.

Un articol de Liliana Matei|31 iulie 2014

Astfel, cu 3 luni și jumătate înainte, peste 60 % din capacitatea sălii este vândută, câteva categorii de bilete fiind aproape epuizate. Biletele rămase la vânzare sunt disponibile la casa de bilete a Sălii Palatului, dar și online, pe vandbilete.ro, eventim.ro, bilete.ro, myticket.ro, iabilet.ro, blt.ro şi bilet.ro.

Preţul unui bilet este de 750 de lei (categoria VIP), 500 de lei (categoria I), 350 de lei (categoria a II-a), 200 de lei (categoria a III-a).

Concertul pe care  Sarah Brightman îl va susține în România, pe 13 noiembrie, face parte din Turneul European pe care artista îl desfășoară în această toamnă. Sarah Brightman va fi acompaniată de o orchestră formată din 30 de muzicieni și va prezenta o producție spectaculoasă, purtând spectatorii într-o călătorie muzicală fascinantă, care va cuprinde hiturile lansate de-a lungul vremii de artistă.
Sarah Brightman este un icon al muzicii internationale, cea mai bine vândută soprană din lume, actriță, Ambasadoare UNESCO.

Vocea sa unică a vibrat în teatre, arene, catedrale, stadioane Olimpice, dăruind oamenilor cea mai frumoasă muzică. Actul artistic al Sarahei transcede orice gen muzical, sintetizând influențele și inspirațiile universale într-un sunet aparte și o viziune unică.

13
/05
/14

A.G.Weinberger, cea mai puternică şi mai complexă personalitate a bluesului din România, propus pentru nominalizare la şapte categorii la premiile Grammy în 2006, fiind supranumit şi Mr. Blues al României, vă aşteaptă sâmbătă, 17 mai, de la ora 20.00, la „Teatrelli, theatre, jazz and more“ (P-ţa A. LahovarI nr 7), la un recital extraordinar, o nouă selecţie de piese în care compoziţiile originale îşi fac loc printre temele muzicale ce aparţin anilor ’20 – ‘60 şi până astăzi...

05
/05
/14

Leo Iorga, unul dintre cei mai cunoscuţi solişti rock din România, va fi operat, pe 9 mai, pentru extirparea unei tumori cerebrale. Prietenii lui au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale. Între timp, Fundaţia Creştină "George Becali" a anunţat că va acoperi costurile necesare operaţiei lui Leo Iorga.

04
/05
/14

O ceremonie de decorare a Principesei Maria va deschide, miercuri, seria de evenimente organizate cu ocazia Zilei Regalităţii (10 mai), care va include şi două concerte, un maraton regal, un simpozion şi tradiţionalul Garden Party de la Palatul Elisabeta, desfăşurate în absenţa Regelui Mihai I.

01
/05
/14

Formaţii de muzică din state precum Olanda, Franţa, Italia, Marea Britanie şi Turcia vor cânta, pe 9 şi 10 mai, în Capitală, alături de fanfara militară română, reprezentată de Muzica Reprezentativă a Armatei, Fanfara Pompierilor ISUMB, de Ziua Europei, la Festivalul Muzicilor de Fanfară.

01
/05
/14

Zoli TÓTH, promotorul muzicii neconvenţionale de percuţie din România, incepe turneul “Bach in ShowBiz” pe 30 aprilie. Artistul pregăteşte un spectacol extraordinar cu muzică de Adrian Enescu (pe teme de Johann Sebastian Bach), completată cu un show unic de proiecţii 3D marca “Les Ateliers Nomad”.