Sarah Rommel, Tony Rymmer şi Hong Eun Sun, în finala de Violoncel a Concursului Enescu 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/sarah-rommel-tony-rymmer-si-hong-eun-sun-in-finala-de-violoncel-a-concursului-enescu-2014/

Sarah Rommel, Tony Rymmer şi Hong Eun Sun s-au calificat în finala de Violoncel a Concursului Internaţional „George Enescu” 2014 şi vor susţine concerte alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, câştigătorul urmând să fie anunţat duminică seară, pe scena Ateneului Român.

Un articol de Petre Ivan|20 septembrie 2014

Violonceliştii Sarah Rommel, Tony Rymmer, ambii din Statele Unite ale Americii, şi Hong Eun Sun, din Coreea de Sud, vor intra în competiţie pentru câştigarea premiului I la Concursul Enescu, secţiunea Violoncel, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Rezultatele secţiunii de Violoncel au fost anunţate de juriului de specialitate vineri seară. Semifinala Concursului Internaţional „George Enescu”, secţiunea Violoncel, s-a desfăşurat vineri, la Ateneul Român.

Cei trei artişti vor susţine concerte alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu” în finala secţiunii Violoncel care se va desfăşura duminică, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român.

Hong Eun Sun

Hong Eun Sun

În finală, Sarah Rommel (Statele Unite ale Americii) va interpreta „Concertul pentru Violoncel şi Orchestră în mi minor op.85”, de E. Elgar, Eun-Sun Hong (Coreea

de Sud) – „Concertul Nr. 1 pentru Violoncel şi Orchestră”, de D. Şostacovici, iar Tony Rymmer (Statele Unite ale Americii) va interpreta „Concertul în si minor pentru Violoncel şi Orchestră op.104”, de A. Dvořák. La pupitru se va afla Ovidiu Bălan, considerat unul dintre ce mai buni dirijori format în tradiţia est-europeană.

Accesul publicul în sala de concert este permis chiar şi fără rezervare, în limita locurilor disponibile. Pentru cei care ajung după începerea concertului, accesul se va putea face la prima pauză.

De asemenea, sunt disponibile 100 de locuri în aer liber pentru public în faţa Ateneului Român unde finala de Vioară a Concursului Enescu va fi transmisă live. Transmisii live vor fi asigurate şi pe TVR 2 şi pe site-ul www.festivalenescu.ro.

Foto Sarah Rommel, Hong Eun Sun – festivalenescu.ro

20
/05
/20

Concertul pe care artista LP ar fi trebuit să îl susțină vara aceasta este amânat din motive de siguranță pentru vara anului viitor. Mai exact, întâlnirea cu publicul din România va avea loc pe data de 11 iulie 2021 la Arenele Romane . Spectacolul de anul acesta a fost amânat ca urmare a Ordonanței Militare numărul 1 din data de 18 martie 2020.

19
/05
/20

Joi, 21 mai 2020, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de maestrul Christian Badea, îl are invitat pe solistul Liviu Prunaru, concertmaistru al Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam. În program, Concertul în la minor pentru vioară şi orchestră, op. 53 de Antonin Dvořák și Simfonia nr. 1, în do minor, op. 68 de Johannes Brahms.

17
/05
/20

Vă invităm să o descoperiți pe legendara Billie Holiday prin intermediul cărții „Lady Sings the Blues”, semnată de artistă alături de William Dufty și publicată recent și în limba română, la editura Nemira.

07
/05
/20

„Un virus numit OPERĂ” este noul generic sub care Luminița Arvunescu, apreciată realizatoare de emisiuni muzicale, și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Radio România Muzical, readuc în cea mai strictă actualitate și într-un foarte inspirat contrapunct la izolarea impusă de pandemia Coronavirus, proiectul de succes Opera FANtastica.

04
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 4 mai 1955, în condiții sărăcăcioase contrastante cu extraordinara sa personalitate, se stingea unul din marii oameni ai secolului XX. Îl sărbătorim, ne mândrim cu el, dar cât îl cunoaștem (și ascultăm) de fapt pe George Enescu? Iată doar câteva din trăsăturile unei personalități și ale unei cariere excepționale – și o invitație de a-i descoperi muzica.