Sărbătoare la Muzeul Satului din București
https://www.ziarulmetropolis.ro/sarbatoare-la-muzeul-satului-din-bucuresti/

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti sărbătoreşte 79 de ani de la înfiinţare printr-o serie de evenimente, între care se numără expoziţii, colocvii, recitaluri folclorice, târguri de meşteri populari, dar şi un Festival al culturii thailandeze.

Un articol de Liliana Matei|5 mai 2015

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” împlineşte 79 de ani de la înfiinţare pe 17 mai. Cu această ocazie, în perioada 15 – 18 mai, la această instituţie muzeală din Bucureşti vor avea loc mai multe activităţi menite să cinstească acest moment important din istoria muzeului, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Astfel, pe 15 mai, de la ora 11.00, va avea loc un colocviu prilejuit de expoziţia „Artă sacră şi restaurare – Anuala de artă religioasă şi restaurare a UAP”, organizată de Asociaţia Filiala Artă Plastică Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti – Facultatea de Arte Decorative şi Design – Departamentul Artă Murală şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

În aceeaşi zi, de la ora 15.00, va avea loc vernisarea expoziţiei „Feminitate şi împodobire”, iar, de la 18.00, este programată deschiderea Festivalului culturii thailandeze – ediţia a V-a.

Totodată, între orele 12.00 şi 19.00, cei interesaţi vor putea participa la târgul meşterilor populari.

Activităţi similare sunt pregătite şi pentru 16 mai, alături de „Ritm de cânt şi joc în tonuri de fanfară” (un program susţinut de Fanfara Brass Orchestra din Bucureşti) şi „Micii mari artişti… la Muzeul Satului” (Grupul folcloric Gorjeanca din Târgu-Jiu).

Tot pe 16 mai, între orele 15.00 – 18.30, publicul va putea să participe la evenimentele organizate la Muzeul Satului în cadrul programului european „Noaptea muzeelor”.

Evenimentele dedicate aniversării Muzeului Satului vor continua pe 17 mai. Printre acestea se numără „Cu mască … şi fără mască!” (cugetări, snoave, ghicitori, proverbe, zicători) şi „La români!” (un spectacol al Teatrului Masca din Bucureşti).

În primăvara anului 1936 a luat fiinţă Muzeul Satului Românesc, creaţie a Şcolii Sociologice Române, înfiinţată şi condusă de profesorul Dimitrie Gusti. Acesta a fost al doilea muzeu în aer liber din ţară, după secţia în aer liber din Parcul Hoia a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, din Cluj-Napoca, înfiinţată în 1929, de Romulus Vuia. În anii ’30, în Europa existau doar două muzee în aer liber – Muzeul Skansen, din Stockholm (Suedia, 1891), şi Muzeul Bigdo, din Lillehamer (Norvegia).

La deschiderea sa, Muzeul Satului din Bucureşti avea o suprafaţă de 5 hectare şi cuprindea 30 de case ţărăneşti, caracteristice diferitelor zone din ţară. În anul 1977, el a primit denumirea de Muzeul Satului şi de Artă Populară, prin contopirea cu Muzeul de Artă Populară, iar, în luna martie a anului 1990, a fost divizat în Muzeul Satului şi Muzeul Ţăranului Român.

În prezent, Muzeul Satului cuprinde peste 80 de gospodării, monumente şi instalaţii, colecţii de costume populare (13.258 de obiecte), obiecte textile de ordin practic, utilitar (7.576), scoarţe (2.019 de obiecte), obiecte religioase (în număr de 1.530), ceramică (8.565 de obiecte), obiecte din lemn (5.817), precum şi 93.000 de fotografii documentare alb-negru şi color.

28
/04
/23

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Asociația Culturală „Grigore Bradea” vă invită la vernisajul expoziției realizate de Florin Tamba – laureat al Premiului „Grigore Bradea” 2021. Vernisajul expoziției de sculptură are loc vineri, 5 mai 2023, de la ora 18:00, la Muzeul Județean Bistrița-Năsăud. Expoziția va fi prezentată de istoricul de artă Vasile Duda.

27
/04
/23

Finalul lunii aprilie aduce încă două vernisaje în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă. De pe 26 aprilie și până pe 6 iunie, la Kulterra Gallery (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106), se poate vedea expoziția „Călătorii” a artistei Ioana Badea, ce explorează drumuri, și nu destinații, făcute atât cu pasul, cât și cu gândul și între 29 aprilie și 13 mai artistul Bogdan – George Negulescu aduce în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53 expoziția ”Red my mind”.

27
/04
/23

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico se va desfășura, în perioada 27 aprilie - 2 mai 2023, în orașul Logroño (Spania), iar România va fi din nou prezentă, cu instalația „Fresaˮ/„Căpșunăˮ, realizată de arhitecta Oana Stănescu. Participarea României la această ediție a Festivalului este susținută de Institutul Cultural Român de la Madrid, partener al Festivalului, cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România.

25
/04
/23

Fundația Art Encounters din Timişoara, oraş care este Capitala Europeană a Culturii în acest an, găzduieşte expoziția "Adrian Ghenie - Corpul imposibil", ce conține o serie de desene și câteva picturi tulburătoaere, inspirate din izolarea din perioada pandemiei.

24
/04
/23

„Albinele Mării Negre” de Vasile Rață este a doua expoziție din seria „Window to Europe” de la Arbor.art.room, care-și propune ca de-a lungul acestui an să promoveze artiști cu rădăcini basarabene, care și-au început cariera la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90. Acela a fost momentul prăbușirii cortinei de fier și al deschiderii de noi oportunități în spațiul occidental.