Sarutul, de Brâncuşi, licitat la Christie’s. Preţul de pornire, 5 milioane de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/sarutul-de-brancusi-licitat-la-christies-pretul-de-pornire-5-milioane-de-dolari/

O versiune a sculpturii „Sărutul”, având dimensiuni de aproximativ 36 x 24 centimetri, realizată în ghips, este una dintre cele şase variante ale sculpturii, înfăţişând doi îndrăgostiţi îmbrăţişaţi şi uniţi prin sărut, realizate de artistul român de-a lungul carierei sale.

Un articol de Petre Ivan|5 mai 2014

Preţul de pornire al lucrării este de 5 milioane de dolari, organizatorii estimând să obţină pe această sculptură între 5 şi 8 milioane de dolari.

„Tema sărutului este atât de importantă pentru Brâncuşi, a lucrat la ea aproape patru decenii. A ţinut atât de mult la această temă încât a devenit emblematică pentru personalitatea sa, având simbolul inscripţionat pe cărţile sale de vizită şi pe scrisorile sale”, a declarat Sharon Kim, director internaţional al casei de licitaţii Christie’s, informează Mediafax.

Aceasta este a doua lucrare a artistului român scoasă la vânzare de casa de licitaţii Christie’s la New York în ultimii doi ani. „Muza”, o altă lucrare de referinţă din creaţia lui Brâncuşi, a fost vândută pentru 12,4 milioane de dolari în 2012, fiind achiziţionată de un colecţionar privat.

Conceptul sărutului ca simbol al uniunii perfecte dintre bărbat şi femeie a fost tema prin care Brâncuşi şi-a marcat intrarea în galeria marilor creatori de artă modernă, după ucenicia în atelierul lui Auguste Rodin de la Paris, începând cu prima versiune realizată între 1905 şi 1907. Pe parcursuSarutull anilor, motivul a fost reluat şi abstractizat în forme simple şi pure: de la forma alungită cu linii curbate pentru conturul trupurilor până la forma aproape cubică, în care trăsăturile celor doi îndrăgostiţi sunt extrem de stilizate, într-o uniune perfectă şi o formă aproape simetrică.

„Am dorit să realizez un obiect care să reprezinte nu doar un cuplu oarecare, ci toate cuplurile de îndrăgostiţi care s-au iubit pe acest pământ vreodată”, declara Brâncuşi.

Actuala versiune a „Sărutului” scoasă la licitaţie de casa Christie’s este una de maturitate, realizată de artist în anul 1946, fiind o reproducere fidelă a versiunii în calcar, din 1925, care a făcut parte dintr-un lot de 57 de sculpturi ale artistului român din prima sa expoziţie individuală la New York, în 1933, şi care în prezent se află la Muzeul de Artă Modernă din Paris. Aceasta este, totodată, penultima versiune realizată de artist, fiind considerată cea mai „calibrată” între abstracţia formei şi sensibilitatea artistică, potrivit informaţiilor oferite de casa Christie’s.

Alături de „Le Baiser”, în licitaţia de artă impresionistă şi modernă organizată marţi, la New York, sunt scoase la vânzare alte 53 de opere, incluzând lucrări de Pablo Picasso, Claude Monet, Pierre Auguste Renoir, Marc Chagall, Alberto Giacometti, Salvador Dalí şi Vasili Kandinsky, precum şi o colecţie de opt opere din proprietatea magnatului Edgar Bronfman.

Valoarea totală estimată a lucrărilor scoase la licitaţie se ridică la peste 250 de milioane de dolari.

Foto Sarutul si Brâncuşi – wikipedia

30
/05
/23

Cele 10 documentare din programul primei ediții LYNX Festival sunt deja sold-out, cu două zile înainte de începerea evenimentului. În perioada 1 – 5 iunie, la Brașov, pasionații de film și natură se vor putea delecta cu un program complex și complet de proiecții, vernisaje și expoziții de fotografie, activități în natură, masterclass-uri cu invitați internaționali, întâlniri cu artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și alte evenimente-surpriză.

30
/05
/23

Muzeul Național de Artă al României este gazda unui nou eveniment „Întâlnire la muzeu”, marți 30 mai 2023, de la ora 18:00, în Sala Auditorium, strada Știrbei Vodă nr. 1. Invitații lui Călin Stegerean sunt Bernard Blistène și Ami Barak, personalități de prestigiu ale artei contemporane.

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.

17
/05
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea proiectului „La NORD de cuvinte”, primul demers al unui fotograf român de a documenta artistic natura și viața sălbatică de lângă Polul Nord. Proiectul fotografic este unul pe termen lung și cuprinde mai multe expediții începând cu luna iulie a acestui an, în regiunile arctice Groenlanda, Svalbard și Arhipelagul Arctic Canadian.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.

11
/05
/23

Extinction Room (Hopeless.) – instalația audio performativă este alcătuită din înregistrări ale unor specii de păsări pe cale de dispariție, explorând ideea de natură și reprezentarea acesteia pe scena artistică și culturală, într-un moment în care specialiștii de mediu au ridicat puternice semnale de alarmă. Performance-ul este prezentat la București, la Teatrelli, pe 13 mai, de la ora 19.00, grație unei noi colaborări între Goethe-Institut și creart/Teatrelli.