Șase din 49 – norocosul bilet ghinionist
https://www.ziarulmetropolis.ro/sase-din-49-norocosul-bilet-ghinionist/

După ce a recreat pe micile ecrane atmosfera misterioasă din „Domnişoara Christina”, Alexandru Maftei şi-a făcut debutul în regia de teatru, aducând pe micuţa scenă a Teatrului de Artă o poveste tragicomică despre blestemul unei binecuvântări.

Un articol de Teodora Gheorghe|28 mai 2014

El (Liviu Cheloiu) se întoarce acasă vădit împovărat de o grijă. E o locuință modestă, de țară. Pe fundal se aud acordurile lugubre din Psycho. Se anunță o veste proastă?

Ea (Dana Voicu) se așază la masă, ca în fiecare zi. Treburile bucătăriei se cer rezolvate în virtutea unei vechi rutine existențiale. Nu bagă de seamă că ochii bărbatului privesc în gol, umpluți de o frică până atunci necunoscută. Dintr-o dată, în normalitatea lucrurilor se produce o fisură. El o anunță că a jucat în secret la loto. Mai mult de atât, a și câștigat. 10 milioane de euro.

La început neîncrezătoare, femeia se ridică încet din adâncimile traiului modest și aruncă o ocheadă spre strălucirea vieții promise de cele șase numere. Realizează curând că spusele lui sunt adevărate. Din acest moment, aparenta liniște din casă este tulburată; vechea ordine, răsturnată.

Protagoniștii călătoresc împreună pe drumul sinuos al imaginației și al dorințelor. Entuziasmul câștigului se topește rapid în furtuna de îndoilei stârnită de soția care admiră cu nostalgie cutia de cacao de la „tăticul”. Trecutul e încă prezent în conștiința femeii.

Teama de schimbare e mai puternică decât bucuria pe care aceasta o presupune. 10 milioane de euro pot cumpăra o altă viață. Totuși, cine le poate garanta că ei vor rămâne aceeași?

sase din 49

Biletul câștigător devine sursa grijilor ce apasă cuplul cu o greutate copleșitoare. În același timp, el scoate la iveală nemulțumiri ce clocotesc de mult în sânul familiei: gelozia, neîncrederea sau conflictul dintre părinți si copii. Acutizarea lor dă naștere scenariilor paranoice proiectate într-un viitor în care a avea mulți bani înseamnă a risca să fii prădat sau ucis.

Dana Voicu și Liviu Cheloiu întruchipează excelent slăbiciunea umană în contextul unei oportunități extraordinare, miraculoase chiar. Jocul dinamic este nuanțat de schimbări de dispoziție și metamorfoze sufletești impresionante, la care se adaugă un umor sănătos, frizând pe alocuri sarcasmul și tragicomedia. Cei doi ne încântă cu un spumos haz ne necaz în care strecoară realități dureroase.

Personajele lor nu sunt cu mult diferite de noi. V-ați întrebat vreodată ce ați face dacă ați câștiga la loto? Ați vinde casa și v-ați muta în Caraibe? Sau poate i-ați lăsa într-un loc sigur până ați avea curajul să recunoașteți că existența voastră s-a schimbat pentru totdeauna…

Dacă vreți să cugetați la aceste întrebări printre hohote de râs, vă invit să urmăriți spectacolul „Șase din 49”.

31
/10
/16

Serenada pentru vioară, orchestră de coarde, harpă şi percuţie de Bernstein este o lucrare care poate fi foarte rar auzită în România. Ea va fi interpretată la Sala Radio vineri, 4 noiembrie, de la ora 19.00, de violonistul Liviu Prunaru, alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea.

31
/10
/16

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de micro FILM. Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediție specială a romanului ”Inimi cicatrizate”. Este pentru prima dată când M. Blecher semnează și ilustrația copertei cărții sale, un desen în tuș negru și roșu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afișului filmului.

30
/10
/16

În cadrul Festivalului Naţional de Teatru, pe 27 şi 28 octombrie 2016 la Teatrul Bulandra, sala „Liviu Ciulei”, spectacolul „Linoleum“ (pe un text al fraţilor Presniakov) al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, a descreţit frunţile bucureştenilor cu umor negru, de calitate.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

30
/10
/16

Ei bine, moda Halloween-ului ajunge și pe un disc de muzică clasică, însă chiar în ajunul Halloween-ului se lansează și un antidot, un disc cu muzică de Mozart. Ambele, foarte bine cântate.

29
/10
/16

Cea de-a noua zi – penultima - a Festivalului Naţional de Teatru se constituie într-un complex de rafinate evenimente dedicate scenei contemporane şi artiştilor care o slujesc. Fără îndoială, capul de afiş al seriei de spectacole programate în această seară îl constituie prima reprezentaţie din FNT a ”Livezii de Vişini” de A.P. Cehov, în viziunea regizorală a renumitului Lev Dodin –  invitat special al Festivalului, împreună cu trupa sa de actori de la Maly Drama Teatr - Théâtre de l'Europe, din Sankt Petersburg, Rusia.

29
/10
/16

Artistul american Bob Dylan, care nu a făcut declarații după ce a fost desemnat câștigătorul premiului Nobel pentru Literatură, a anunțat că va merge la Stockholm pentru a primi această recompensă ''uluitoare, de necrezut''.

29
/10
/16

Arcadie Rusu este directorul Centrului Independent Coregrafic LINOTIP. Coregraf, dansator, performer, licențiat și absolvent de Master în Artă Coregrafică la U.N.A.T.C, acesta vorbeşte în faţa camerei mânuite de fotograful Simion Buia despre experiența sa cu teatrul.

28
/10
/16

Unul dintre cei mai importanţi compozitori contemporani este invitatul lui Cătălin Ştefănescu la Garantat 100%. Interviul cu Philip Glass, exclusivitate TVR, se vede duminică, 30 octombrie, de la 23.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.„Vom povesti despre ce însemna lumea Americii acelor ani, despre cum arăta viaţa unui tânăr artist în acei ani, despre magazinul de discuri al tatălui lui Philip Glass, precum şi despre atmosfera muzicală a acelei perioade”. (Cătălin Ştefănescu)

28
/10
/16

Schimbatul unei baterii la ceas nu e o chestiune deloc simplă dacă vrei să apelezi la un profesionist. De cele mai multe ori cu acest lucru mă ocup eu, dar cum în colecție am și piese care au nevoie de o presă pentru refixarea capacului sunt nevoit să apelez la oameni pricepuți.

28
/10
/16

O ofertă impresionantă de cărți la prețuri „de kilipir” îi așteaptă pe cititori la ediția din această toamnă a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Cărți pentru copii și tineret, dar și pentru cititorii experimentați pot fi achiziționate pe parcursul celor 5 zile de târg (26-30 octombrie 2016, zilnic între orele 10.00 și 21.30), la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călărași.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.