Şase filme realizate de tineri regizori din România, în competiţia Festivalului „Ceau, Cinema!”
https://www.ziarulmetropolis.ro/sase-filme-realizate-de-tineri-regizori-din-romania-in-competitia-festivalului-ceau-cinema/

Trei documentare şi trei filme de ficţiune, realizate de tineri cineaşti din România, vor face parte din competiţia celei de-a opta ediţii a Festivalului „Ceau, Cinema!” de la Timişoara, care va avea loc între 15 şi 18 iulie.

Un articol de Liliana Matei|28 mai 2021

Cele trei documentare sunt „Noi împotriva noastră” (2020), de Andra Tarara, „Casa cu păpuşi” (2020), de Tudor Platon, şi „Copii pierduţi pe plajă” (2020) de Alina Manolache.

Cele trei lungmetraje de ficţiune care completează competiţia sunt „Spirala” (2020), de Cecilia Felméri, „Mia îşi ratează răzbunarea” (2020) de Bogdan Theodor Olteanu, şi „Otto Barbarul” (2020) de Ruxandra Ghiţescu, ultimele două fiind anunţate anterior.

Filmul câştigător al Trofeului „Răzvan Georgescu”, acordat de Vitas România, va fi decis de un juriu format din trei reprezentanţi cunoscuţi ai sectorului cultural independent din Timişoara: Christine Cizmaş, co-fondator şi actor la Auăleu, Răzvan Cornici, membru al colectivului artistic Balamuc (loc de joacă ș-altele), şi Raluca Selejan, co-fondator al Librăriei La Două Bufniţe.

„Prin selectarea în competiţie a şase filme realizate de regizori aflaţi încă la început de drum, Ceau, Cinema! îşi propune să susţină cinematografia tânără din România, puternic afectată de criză. Am vrut un echilibru între filme de ficţiune şi documentare, pentru a marca la rândul nostru perioada fastă prin care trece documentarul românesc. De asemenea, ne-am gândit şi la sectorul cultural independent timişorean, aşa că am invitat în juriu trei dintre cei mai activi reprezentanţi ai săi”, spun organizatorii.

În „Noi împotriva noastră”, regizoarea Andra Tarara, aflată la primul lungmetraj, şi tatăl său iau câte o cameră şi se filmează reciproc, prilej de a discuta despre schizofrenie, trecutul lor şi propriile concepţii despre fericire. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film Documentar Ji.hlava.

„Casa cu păpuşi”, debutul în regie al directorului de imagine Tudor Platon, este o incursiune într-un univers special: vacanța anuală a unor femei de 70 de ani într-o vilă pe Valea Oltului. Departe de bărbați și de lumea dezlănțuită, Cica, Nana și prietenele lor împletesc pofta de viață cu amintirile, melancolia cu veselia, bârfele cu bancurile. Totul pentru a întreține iluzia că pentru ele timpul nu a trecut și că sunt aceleași fete tinere, frumoase și îndrăgostite din urmă cu 50 de ani. Filmul a fost inclus în competiţia de documentare a Festivalului de la Sarajevo.

În „Copii pierduţi pe plajă”, primul său lungmetraj, regizoarea Alina Manolache porneşte în căutarea tinerilor care s-au rătăcit pe plajă în copilărie şi foloseşte asta ca pretext pentru a face portretul generaţiei de 30 de ani. Filmul a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA).

Selectat la festivalurile de la Varşovia, Salonic şi Cairo, „Spirala”, o coproducţie ungaro-română, este debutul în ficţiune al Ceciliei Felméri, cineastă maghiară din România. Viaţa unui bărbat care trăieşte fericit alături de soţie la marginea unui lac ia o turnură dramatică într-un moment de neglijenţă. Filmul este o dramă psihologică despre încercarea de desprindere de trecut şi despre cum ciclurile vieţii şi ale naturii sunt legate între ele.

Prezent la festivalurile de la Varşovia şi Premiers Plans de la Angers, „Mia își ratează răzbunarea” este al doilea lungmetraj al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, realizat în regim independent. După o despărțire violentă, Mia, o tânără actriță, e hotărâtă să se răzbune pe fostul iubit. Pe măsură ce planul ei se conturează, Mia şi grupul său de prietene redefinesc noțiunea de feminitate.

În „Otto Barbarul”, debutul regizoarei Ruxandra Ghiţescu, un adolescent punk în vârstă de 17 ani se confruntă cu pierderea iubitei. Otto devine captiv într-un cerc vicios creat de părinți, bunicul său, mama iubitei sale și ancheta derulată de serviciile sociale. Pentru a supraviețui, tânărul trebuie să-și înfrunte sentimentele și vinovăția. Filmul a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la Sarajevo.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.