Sase luni in Coreea de Nord: Fără tine, noi nu existăm, de Suki Kim
https://www.ziarulmetropolis.ro/sase-luni-in-coreea-de-nord-fara-tine-noi-nu-existam-de-suki-kim/

Declarat în scurt timp de la apariţie bestseller al New York Times, volumul „Fără tine, noi nu existăm. Viaţa mea secretă ca profesoară a copiilor elitei nord-coreene” de Suki Kim a apărut în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Ciprian Şiulea şi cu o prefaţă de Adelin Petrişor.

Un articol de Petre Ivan|30 noiembrie 2015

În fiecare zi, studenţii nord-coreeni defilează de trei ori, aliniaţi pe două rînduri, intonînd cîntece în onoarea lui Kim Jong-il şi a ţării lor: „Fără tine, noi nu existăm, fără tine, nu există patrie”.

Suntem în 2011 şi toate universităţile din Coreea de Nord au fost închise pentru un an, iar studenţii au fost trimişi pe şantiere de construcţii – mai puţin cei 270 de studenţi de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Phenian. Aceştia nu sînt nişte tineri oarecare, ci aparţin familiilor elitei nord-coreene.

Acolo timpul părea să treacă altfel. Atunci cînd eşti izolat de lume, fiecare zi e exact la fel ca aceea dinainte. Această monotonie are o artă de a ţi secătui sufletul, pînă cînd ajungi un simplu lucru care respiră, trudeşte şi consumă, care se trezeşte în zori şi se culcă la asfinţit. Senzaţia de gol se adînceşte tot mai mult cu fiecare zi anostă, iar tu devii tot mai invizibil şi mai neînsemnat. – Suki Kim

Fără să-şi divulge identitatea de scriitoare şi jurnalistă, Suki Kim s-a alăturat corpului profesoral al universităţii privilegiate, alcătuit în principal din misionari creştini occidentali. În următoarele şase luni ea trăieşte alături de studenţii ei, supravegheată atent de regimul comunist, şi are o imagine a vieţii cotidiene din ţara cu cel mai tiranic regim în prezent.

În lunile petrecute la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie, Suki descoperă că studenţii pe care îi învaţă engleză nu prea pot recunoaşte Turnul Eiffel sau Taj Mahalul şi habar nu au ce ţară a trimis prima un om pe Lună. Dacă nişte studenţi dintr-o şcoală de elită din Phenian cunosc atît de puţine lucruri despre lume, imaginaţi-vă cîte ştiu cei de la ţară, oameni pentru care singura preocupare este cea de a se lupta pentru bolul de orez care le asigură supravieţuirea. – Adelin Petrişor

Suki Kim este autoarea romanului premiat The Interpreter şi beneficiară a burselor Guggenheim, Fulbright şi Open Society. A călătorit în Coreea de Nord ca jurnalistă din 2002, iar eseurile şi articolele ei au apărut în The New York Times, Harper’s şi The New York Review of Books. Născută şi crescută la Seul, locuieşte la New York.

Foto: Sase luni in Coreea de Nord, Suki Kim – sukikim.com

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.

14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.