Șase stele noi pe Aleea Celebrităților la FITS 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/sase-stele-noi-pe-aleea-celebritatilor-la-fits-2018/

Penultima zi a ediţiei aniversare de 25 de ani FITS aduce şase stele noi pe Aleea Celebrităţilor din Parcul Cetăţii din Sibiu.

Un articol de Liliana Matei|16 iunie 2018

Isabelle Huppert, Peter Sellars, Hideki Noda, Ioan Holender, Mikhail Baryshnikov și Wajdi Mouwad sunt cei șase care vor completa colecția culturală de stele sâmbătă, 16 iunie, de la ora 18:00. Ceremonia va fi urmată de Gala Celebrităților, la Filarmonica de Stat (Sala Thalia), de la ora 19:00.

Peter Sellars a devenit cunoscut la nivel internațional pentru interpretările sale inedite ale unor capodopere artistice și pentru proiectele la care a colaborat cu o paletă foarte largă de artiști creatori. Printre proiectele sale recente se numără o producție apreciată după Clemența lui Titus (Festivalul din Salzburg, 2017), concertul Vulpița cea isteață realizat cu Filarmonica din Berlin și premiera spectacolului Girls of the Golden West, pus în scenă în colaborare cu John Adams la Opera din San Francisco.

Hideki Noda e dramaturg, regizor, actor. S-a născut în Nagasaki în 1955; în iulie 2009, a fost numit director artistic al Tokyo Metropolitan Theatre, iar în prezent, predă la Tama Art University. Noda a înființat prima sa companie de teatru, Yume no Yuminsha (Dreaming Bohemian), când încă era student la Universitatea din Tokyo, și a produs multe spectacole apreciate.

Ioan Holender s-a născut în Timișoara. A fost student al Politehnicii din Timișoara, fiind exmatriculat în timpul celui de-al treilea an de studiu , pentru că a participat la revolta studenților din Timișoara din 1956. Din 1959, Ioan Holender s-a stabilit în Austria, unde a studiat canto la Conservatorul din Viena și a absolvit studiile universitare în 1962. Între 1962 și 1966, a fost angajat ca prim bariton la Teatrul de Operă din Klagenfurt. În 1966 a devenit agent de impresariat artistic și manager muzical și a creat ulterior „Agenția de impresariat artistic Holender”, devenită faimoasă în lumea artistică și contribuind la carierele muzicale internaționale ale multor artiști din Romania. În anul 1988 a fost numit Secretar General al Operei de Stat din Viena și al Volksoper Viena, iar începând cu 1 aprilie 1992 a fost numit Director al ambelor instituții.

Isabelle Huppert este o actriță franceză care a jucat în peste 100 de filme și în numeroase producții. A câștigat multiple premii pentru cea mai bună actriță: la Festivalul de film de la Cannes pentru Violette Nozière și Pianista, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova pentru Madame Bovary, la Festivalul de Film de la Veneția pentru Une affaire de femmes și La Cérémonie, care i-a adus și Premiul César.

Mikhail Baryshnikov este considerat unul dintre cei mai importanți dansatori ai secolului XX, uimind publicul cu aptitudinile sale fizice și tehnice și cu expresivitatea sa. Cunoscând faima ca dansator de balet clasic, Baryshnikov și-a urmat pasiunea pentru dans timp de peste 50 de ani, lucrând cu diverse discipline ale dansului. În continuare, atinge cele mai înalte niveluri de excelență artistică în multiple domenii – teatru, televiziune, film și fotografie. În prezent, realizează un turneu cu producția Brodsky/Baryshnikov, one-man show regizat de Alvis Hermanis, prezentat și la FITS 2017.

Wajdi Mouawad și-a petrecut copilăria în Liban, adolescența în Canada, iar în prezent locuiește în Franța. În 1991, a absolvit Facultatea națională de teatru, iar apoi a adaptat și a pus în scenă piese contemporane și clasice, precum și texte proprii. Între anii 2000 și 2004, a fost directorul artistic al Quat’Sous Theatre, Montreal, apoi al Teatrului francez din cadrul Centrului național de arte din Ottawa până în 2012. Împreună cu companiile sale Abe Carre Ce Carre din Québec și Au Carré de l’Hypotenuse din Franța, Wajdi Mouawad a devenit artist asociat al ediției din 2009 a Festivalului de la Avignon, pentru care a creat „Le Sang des Promesses”, alcătuit din „Littoral”, „Incendies Forêts” și “Ciels / Ceruri”.

În programul zilelor de 16 iunie și 17 iunie, reprezentațiile de flamenco ocupă un loc special. Pe data de 16, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” (Sindicate), „Sânge și lumină” va avea două reprezentații, la 17:00 și la 20:00. Spectacolul explorează originile dansului flamenco, începând cu secolul optsprezece când dinastia Bourbon a importat gustul pentru balet clasic și francez, care a început să influențeze stilurile existente. Prima suită din spectacolul „Sânge și lumină”, „Lineage”, se inspiră din stilul „Escuela Bolera” care s-a format din această fuziune cu cultura franceză. Pe fundalul societății din secolul optsprezece, „Lineage” dorește să arate modurile în care relațiile personale depindeau de originile familiei și cum erau acestea dictate de convenții sociale puternice.

Tot la Centrul Cultural „Ion Besoiu” (Sindicate), și tot cu două reprezentații (17 iunie, ora 15:00 și 19:30), vine și „O viață pentru Flamenco”, un spectacol care expune istoria artei flamenco prezentată sub forma actuală de flamenco, „Farruca”. Publicul este transportat printr-un flashback cinematografic în Andaluzia secolului șaptesprezece. Atunci și acolo s-a născut flamenco, dintr-o combinație de culturi și tradiții maure, creștine și rome. Compania de dans ne poartă prin timp, făcând un popas în secolul optsprezece pentru a prezenta stilul fandango, pentru a prezenta folosirea primelor rochii tradiționale, „batas de colas”, în „cafés cantantes” din secolul nouăsprezece și pentru a revizita importanta perioadă de operă flamenco din anii 1940.

18
/12
/12

Duminică, 16 decembrie a avut loc premiera piesei Năpasta în regia lui Radu Afrim. Aceastã piesă a încheiat anul Caragiale şi a deschis Sala Media, una dintre noile săli ale Teatrului Naţional Bucureşti. Teatrul îţi arată că nu există limite ale artei prin mijloacele sale inepuizabile de exprimare a creativităţii. O piesă a lui Radu […]

18
/12
/12

Un număr de 21 de lucrări de grafică semnate de graficiana suceveană Paula Şalar, ce surprind atmosfera epocii lui I.L Caragiale, sunt reunite într-o expoziţie ce a fost vernisată, luni, manifestarea încheind activităţile derulate sub genericul „2012- Anul Caragiale la Biblioteca Bucovinei”. Expoziţia „I.L. Caragiale – Personaje şi personalităţi” ce cuprinde 21 de lucrări de […]

17
/12
/12

Teatrul Metropolis vã ureazã sănatate, un an plin de bucurii şi la mulṭi ani! Vă aşteptăm în 2013 cu spectacole surpriză. Casa de bilete se redeschide pe 07 ianuarie 2013.

17
/12
/12

Ştiaṭi cã avem un muzeu al comunismului în România? Nu dispune de o salã mare, vizitatorii sunt la orice orã, iar ghidul, ghidul este de-a dreptul ‘’peste tot’’. Nu ştiaṭi ? Ei bine, în acest caz, trebuie sã aflaṭi cã România dispune de primul sãu muzeu al comunismului ; on-line ce-i drept, însã iniṭiativa este demnã de […]

17
/12
/12

Filmul ‘’O lunã în Thailanda’’ a fost selecṭionat pentru a participa la competiṭia oficialã europeanã  ‘’premiers Plans’’. Evenimentul este destinat producṭiilor de debut, care stau sub semnul începutului. Astfel, filmul lui Paul Negoescu va concura alãturi de producṭii din Serbia, Muntenegru, Suedia şi Italia.   In competiṭia ‘’Premiers Plans’’  vor mai concura şi filme de […]

17
/12
/12

  Informatii privind spectacolele programate de Opera Nationala Romana Timisoara in lunile decembrie 2012 si ianuarie 2013, dupa cum urmeaza: Sambata, 22 decembrie 2012, ORA: 11.00 FEERIA FULGILOR DE NEA Spectacol sustinut de elevii Studioului de dans condus de prof. Ana Valkay. Vineri, 28 decembrie 2012, ora: 19.00 VOIEVODUL TIGANILOR de J. Strauss Spectacol de opereta. […]

17
/12
/12

„Moş Crăciun & Co. Cel mai rapid roman din lume” este titlul volumului redactat în doar 5 ore şi 35 de minute de 53 de scriitori, sâmbătă, la Universitatea din Bucureşti, premiera mondială fiind înscrisă pentru validare ca record în Guinness Book of Records. Redactarea cărţii a început la ora 10.20, cu cei patru naratori […]

17
/12
/12

Organizatã printr-un parteneriat dintre Asociaṭia Experimental project şi Centrul Cultural Palatele  Brâncoveneşti Mogoşoaia, bienala internaṭionalã se aflã la cea de-a cincea ediṭie. Evenimentul va dura pâna în luna februarie, 2013. vor fi expuse lucrãri din Ungaria, Austria şi Polonia. Bienala îl are drept curator pentru secṭiunea principalã pe Richard Noyce şi se va concentra pe […]

17
/12
/12

Incepând cu 13 decembrie, Salonul de iarnã de la Palatul Şuṭu este deschis publicului. Doritorii pot admira sculpturi, tablouri, elemente de graficã şi design, dar şi artã decorativã. Organizat de cãtre pictorul Andrei Romocean, salonul adãposteşte lucrãrile a peste 100 de artişti.  

17
/12
/12

Adi Matei (România), Lubica Denković (Serbia) şi Anatoly Belov (Ucraina) vor expune în perioada 6 decembrie-21 decembrie la galeria ArtPoint din Viena. Lucãrile expuse au luat naştere pe perioada rezidenṭei celor trei în Austria, rezidenṭã oferitã de cãtre KulturKontakt timp de 3 luni.   Adi Matei este singurul artist român care a fost invitat sã […]

17
/12
/12

Bogdan Raṭa a realizat HandGun în cadrul ,,Proiect 1990’’ în 2011; pe soculul din Piaṭa Presei din Bucureşti, lucrarea a stat 7 luni, timp în care a devenit o importantã piesã componentã pentru ceea ce numim artã în spaṭiul public. În plus, HandGun a fost una dintre cele mai longevive lucrãri din proiectul antemenṭionat. Acum, […]

17
/12
/12

Programul principalelor teatre bucureştene în perioada 17 – 23 decembrie:   Teatrul Naţional Bucureşti   Sala Mică:  miercuri, ora 20.00 – „Conul Leonida faţă cu reacţiunea”, de Ion Luca Caragiale; joi, ora 20.00 – „Încă-i bine!”, de Rodica Popescu Bitănescu; vineri, ora 19.00 – „Doi x Doi” – „Tigrul” de Murray Schisgal & „Amantul” de Harold Pinter; […]

17
/12
/12

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România (USR), prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, a vorbit, vineri, la Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, despre „pericolele care pândesc şcoala la ora actuală”, printre acestea numărându-se „doparea elevilor cu informaţii care nu se transformă în cunoştinţe şi învăţământul la distanţă”. Renumitul critic literar, teoretician al literaturii şi profesor universitar, căruia […]

17
/12
/12

Doritorii pot asculta un frumos Concert de colinde luni, 17 decembrie 2012, de la ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Național Iași. Concertul va fi susținut de corul de copii al O.N.R.I. “Juniorii Operei”, dirijor Raluca Zaharia, alături de The Jassy Horn Sound, dirijor Emil Ambrosă, soliștii Diana Bucur, Cristina Simionescu, George Cojocariu, Cristina Grigoraș, Lacrămioara-Maria […]

14
/12
/12

14 – 16 decembrie, în curtea MȚR Crăciun Ţărănesc Bunătăţi tradiţionale, cadouri, antichităţi 15 şi 29 decembrie 2012, sala Acvariu Expoziție de pictură Ana Petrovici-Popescu Vernisaj: 15 decembrie 2012, ora 17.00 19 decembrie 2012 – 30 ianuarie 2013, Sala Irina Nicolau Muzeul Copilăriei De-a Facerea Lumii. Jocuri și jucării A Şasea expoziţie, a șasea sală […]

14
/12
/12

Filmul lui Adrian Sitaru – „Domestic” – a fost inclus în selecţia singurului festival organizat exclusiv de cineaşti, Slamdance, desfăşurat în paralel cu Festivalul de la Sundance, în Park City (Utaj, Statele Unite), care are loc între 18 şi 24 ianuarie 2013. Potrivit unui comunicat 4Proof Film, comedia „Domestic” figurează în noua secţiune Beyond, dedicată […]

14
/12
/12

Soprana Felicia Filip va fi prezentă la Brăila, într-un concert extraordinar de Crăciun, intitulat ‘Vineri 22’ şi dedicat Revoluţiei din 1989‚ eveniment care va fi organizat de Giorgiu Coman, participant la Revoluţia din 1989 de la Brăila.  ‘Din respect pentru tinerii care au căzut la Revoluţie, am decis, ca şi în acest an, să oferim […]

Page 831 of 876« First...102030...829830831832833...840850860...Last »